Asupra cauzei penale de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 603 din 23 iulie 2009 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a dispus condamnarea inculpatei L.V. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 7 ani termen de încercare pentru infracțiunile de înșelăciune în formă continuată (3ani închisoare), fals în înscrisuri sub semnătură privată (6 luni închisoare) și uz de fals (6 luni închisoare), deducându-se prevenția începând cu 26 februarie 2003 până la data de 25 martie 2005, iar în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de aceiași inculpată pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 alin. (1), art. 259 C. pen. și art. 22 din Legea nr. 51/1995 cu referire la art. 281 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul prevederilor art. 346 C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata sumelor de 3500 dolari SUA, 10.000 dolari SUA și 80 lei, 200 dolari SUA și 80.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile R.I., P.C., H.E., respectiv G.C., cu desființarea înscrisurilor false și obligarea la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile și a cheltuielilor judiciare către stat, respingându-se, ca nefondate, celelalte acțiuni civile formulate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca și părțile civile R.I., P.C., G.C., G.L.C. și G.L. Procurorul a solicitat condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu executare în regim de detenție în raport de gravitatea faptelor, circumstanțele reale ale săvârșirii acestora și consecințele produse, precum și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, iar părțile civile admiterea acțiunilor civile așa cum au fost formulate.
Prin decizia penală nr. 157 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Cluj a admis, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile parchetului și ale părților civile G.L.C. și G.L., desființând în parte hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată care a fost majorat la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, la aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele în formă continuată și la obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în cuantum de câte 10.000 lei către părțile civile G.L.C. și G.L., fiind respinse apelurile părților civile R.I. și P.C. și totodată, menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj a fost atacată cu recurs de către inculpată și partea civilă G.C., inculpată susținând, în esență, că a fost lipsită de o apărare efectivă întrucât a fost asistată de un avocat din oficiu.
Prin decizia penală nr. 816/R/din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a respins ca nefondat recursul inculpatei și ca tardiv formulat cel al părții civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata.
La termenul din 17 martie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de inculpată.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata L.V. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.
In speță, condamnata a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel Cluj în soluționarea căii de atac a recursului exercitată de aceiași condamnată și partea civilă G.C. împotriva deciziei penale nr. 157 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj prin care s-a dat dezlegare apelurilor formulate de parchet și părțile civile împotriva sentinței de condamnare a acesteia.
Potrivit prevederilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel, cale de atac ce se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi rezultă că împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de recurs nu se mai poate exercita recursul, ca și cale ordinară de atac, decizia fiind definitivă și intrată sub puterea lucrului judecat.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpata L.V.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat căreia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată L.V. împotriva deciziei penale nr. 816/R din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.