Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1042/2011

Pronunțată înședință publică, azi 17 martie 2011.

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/PI din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul G.G.,  împotriva rezoluției din 16 iulie 2010 dată de DNA - Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 21/P/2009 și a rezoluției din 25 august 2010 dată de procurorul șef al DNA - Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 115/11.2/2010, pe care le menține în întregime.

Analizând conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a reținut că prin rezoluția din 16 iunie 2010 dată de DNA - Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 21/P/2009, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții:

- R.I.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- D.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- P.S.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- B.M.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- C.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- P.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- Z.D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „luare de mită" art. 254 alin. (2) C. pen.;

- H.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „complicitate la luare de mită" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., „dare de mită" prev. de art. 255 C. pen. și „trafic de influență" prev. de art. 257 C. pen.;

- S.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „dare de mită" prev. de art. 255 C. pen.; C.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- S.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. și „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- F.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- T.M.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen.;

- T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen. și

- C.M.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen..

Prin rezoluția din 25 august 2010 dată de procurorul șef al DNA - Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 115/11.2/2010, plângerea formulată de către petentul G.G. împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul șef serviciu al DNA - Serviciul Teritorial Oradea.

Procurorul șef, examinând soluția atacată, atât prin prisma argumentelor cuprinse în plângerea petentului, precum și din oficiu, a reținut că se desprinde concluzia că soluția adoptată este legală și temeinică.

S-a arătat că, în motivarea soluției date în cauză, s-a reținut în mod corect că starea de fapt prezentată de petent nu poate fi probată, întrucât persoanele audiate în cauză nu au confirmat versiunea prezentată în denunț. La fel, s-a mai arătat că frapează ilogicul afirmațiilor petentului, în sensul că un grup complex, alcătuit dintr-o multitudine de persoane participante la efectuarea controlului, având dincolo de componența numerică, o apartenență instituțională diferită (Garda Financiară Cluj, Garda Financiară Bihor, I.P.J. Bihor, I.P.J. Cluj, D.G.F.P. Bihor etc), ar putea realiza o acțiune compactă de pretindere sau primire a vreunui folos material cu scopul de a nu-și îndeplini fiecare, în mod individual, atribuții specifice de serviciu. S-a arătat că această susținere nu poate fi acceptată ca fiind reală, nefiind de altfel în niciun fel dovedită.

În concluzia, raportat la starea de fapt dovedită, din care nu rezultă săvârșirea infracțiunilor reclamate, plângerea formulată de către petent a fost apreciată ca fiind nefondată.

Soluțiile parchetului sunt fondate, bazându-se pe o motivare amplă din care rezultă că nu există indicii care să conducă la o soluție a admitere a plângerii contra actelor procurorului pentru motivele invocate de petent în plângere.

Cu privire la infracțiunile de luare de mită, instanța a constat că petentul nu a solicitat probe în sprijinul susținerilor sale, făcând referire la o stare de fapt care nu a putut fi verificată de către procuror în alt mod decât audiind intimații din prezenta cauză, aceștia din urmă arătând că nu au cunoștință despre cele arătate în plângere. In legătură cu pretinsa acțiune de luare de mită a intimatului S.V., care ar fi primit în perioada 1995-1999 combustibil de la petentul G.G., în mod corect s-a reținut în rezoluția procurorului că nu s-a putut stabili o legătură de ordin temporal și cauzal între alimentarea cu combustibil efectuată de ofițerul de poliție și dosarul aflat în instrumentarea sa, înregistrat ulterior sub nr. 9086 din 9 februarie 2000.

În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu care ar fi fost săvârșită de numitele F.E., T.M.E. și T.M., susținerile petentului nu au putut fi dovedite în practică, din cuprinsul actelor premergătoare rezultând că, cu prilejul controlului efectuat de D.G.F.P. Bihor, intimatele s-au deplasat la sediul societății, iar întocmirea actelor de control s-a făcut ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu ale persoanelor care alcătuiau echipa de control.

În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu care ar fi fost comisă de consilierul juridic din cadrul D.G.F.P. Bihor, numita C.M.E., care ar fi solicitat instanței condamnarea denunțătorului, deși avea cunoștință despre desființarea procesului-verbal de constatare la care s-a făcut referire în rezoluție, din actele de la dosar nu rezultă că intimata și-ar fi exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu.

Prin urmare, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul G.G. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul din data de 17 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul petiționar G.G. împotriva sentinței penale nr. 114/PI din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar G.G. împotriva sentinței penale nr. 114/PI din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 114/PI din 8 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în calitate de instanță de fond fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar G.G. împotriva sentinței penale nr. 114/PI din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.