Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 186 din 7 iunie 2010 a Tribunalului Prahova, secția penală, s-a hotărât condamnarea inculpatului T.M.R. la:
- 9 ani închisoare și 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civila C.N. si obligat inculpatul sa plătească acesteia suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale, și 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Ploiești nu s-a constituit parte civilă în cauză.
In baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului (briceag) - folosit de inculpat la săvârșirea faptei - în lungime de 20 cm, cu lama de 8 cm și lată de 2,5 neregulat, având un mâner din plastic culoare maro pe una din părți, având pe lama înscripționat „Stanilless Steel", corp delict aflat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova (proces verbal de predare-primire din 7 iunie 2010).
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4500 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se hotărî astei s-au reținut, în esență, următoarele:
În seara zilei de 27 octombrie 2009, partea vătămata C.N. împreuna cu prietena sa, S.R., au mers în barul Romax din Câmpina. Aici s-au întâlnit cu martorii G.F., L.C., O.I. și D.A., la o altă masa se aflându-se și inculpatul T.M.R., împreună cu numitul C.G.
În jurul orelor 2000, S.R. si O.I., în timp ce mergeau toaleta barului au fost acostate de inculpat, care a insistat ca numita O.I. să-i comunice numărul de telefon.
Observând situația, G.F. a intervenit, spunându-l inculpatului că O.I. este prietena lui, si, după un scurt conflict, în cursul căruia martorul l-a lovit cu palma peste față pe T.M.R., situația s-a calmat si toate persoanele implicate au revenit la locurile lor din bar.
Enervat de insucces, T.M.R. s-a deplasat la masa ocupata de G.F. și a continuat discuția cu privire la incident, iar ulterior martorul s-a deplasat la masa inculpatului și, după câteva astfel de discuții, T.R. i-a propus sa meargă afară sa discute ca „între bărbați".
G.F. a fost de acord și, împreuna cu inculpatul a ieșit din bar iar, la ușa barului inculpatul, care îl ținea cu brațul drept după gât, a încercat sa-l lovească cu un cuțit pe care-l avea asupra sa în abdomen, dar G.F. s-a apărat cu brațele si simțind că a fost tăiat la un deget de la mana dreapta, a fugit înapoi în bar.
Inculpatul l-a urmărit, iar C.N. si L.C. alertați de strigatele prietenului lor G.F. s-au interpus între acesta și inculpat.
In acest moment, T.M.R. l-a lovit puternic cu cuțitul care-l avea asupra sa, pe C.N., în abdomen, în zona ficatului, provocându-l un hemiperitoneu masiv.
După incident inculpatul a fost dezarmat de persoanele aflate în bar, după care a fugit, iar C.N. a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, de martorul M.M.A., administratorul barului.
Din raportul de expertiza medico - legală nr. 728 din 28 octombrie 2009, a rezultat că leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 30 -35 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața părții vătămate.
Instanța a reținut că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută art. 20, raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.; totodată s-a reținut că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 193 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 427 din 13 mai 2004 a Tribunalului Prahova, în a cărei executare inculpatul a fost arestat la 24 februarie 2004 și liberat condiționat la 22 noiembrie 2006, cu un rest rămas neexecutat de 640 zile închisoare, infracțiunea din prezenta cauză fiind comisă după considerarea ca executată a pedepsei, însă în cursul termenului de reabilitare.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere starea de recidivă în care se află inculpatul, care a reliefat perseverență infracțională și periculozitate sporită, cu atât mai mult cu cât, anterior, acesta a mai suferit condamnări și pentru infracțiuni de violentă.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că partea civilă a împrumutat de la martorul L.F. suma totală de 3.500 Euro, sumă ce a fost folosită pentru a achita cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării, precum și ulterior, cu achiziționarea de medicamente, efectuarea unor controale medicale și asigurarea unei alimentații corespunzătoare. Totodată, s-a apreciat că prin săvârșirea infracțiunii părții vătămate i-a fost cauzat și un prejudiciu moral, constând în suferința fizică și psihică avută imediat după producerea faptei, cu urmări grave și pentru starea actuală de sănătate.
Împotriva sus-identificatei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul T.M.R., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen.
Sentința a fost criticată și în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, susținându-se că, față de atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise și interesul manifestat de acesta pentru stabilirea adevărului, se impunea aplicarea unei sancțiuni sub minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 și art. 76 C. pen.
În latură civilă, hotărârea instanței de fond a fost criticată solicitându-se a se aprecia asupra legăturii de cauzalitate dintre leziunea suferită și diagnosticele pentru care partea vătămată, în repetate rânduri, a fost internată ulterior.
Prin Decizia Penală nr. 114 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpatul T.M.R., ca nefondat.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 800 lei, cu același titlu, către partea civilă C.N.
Pentru a se decide astfel s-a reținut că:
Încadrare juridică dată faptei a fost corectă, avându-se în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, obiectul folosit la comiterea acesteia, care, prin dimensiunile sale, respectiv, cu o lungime de 20 cm, lamă de 8 cm și o lățime de 2,5 cm, este, prin el însuși apt să suprime viața; au fost avute în vedere deasemeane, intensitatea loviturii și zona vitală vizată conform raportului de expertiză medico-legală.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că au fost avute în vedere criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, ce vizează cea mai importantă valoare socială ocrotită de normele Codului penal, respectiv viața, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respective, închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, consecințele produse asupra victimei și persoana inculpatului, recidivist, condamnat anterior în mai multe rânduri, în principal, pentru infracțiuni contra patrimoniului dar și pentru infracțiuni de violentă, conform fișei de cazier aflată la dosar.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a apreciat că în mod just instanța de fond, a concluzionat, în absența unor dovezi contrarii, că acțiunea părții civile este în parte întemeiată, în sensul că, fiind dovedite în totalitate daunele materiale solicitate, concretizate în cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării precum și ulterior pentru achiziționarea de medicamente, efectuarea unor controale medicale și asigurarea unei alimentații corespunzătoare, constatându-se că și în prezent partea vătămată nu este refăcută, prezentând diagnosticul de diabet zaharat tip II dezechilibrat și complicat, neopatie diabetică periferică senzitivă, dislipidemie mixtă, supraponderalitate, neexistând nici un motiv în a considera că între fapta comisă de inculpat și consecințele produse nu ar exista raport de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât apelantul inculpat nu a învederat, în concret, existenta vreunor afecțiuni ale victimei anterior comiterii faptei împotriva sus-identificatei Decizii inculpatul T.M.R. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin apărător, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, iar în subsidiar, prin acordarea de circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei apreciind că aceasta este prea aspră.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale. Astfel, fapta inculpatului, care, înarmat cu un cuțit, l-a lovit în abdomen pe C.N., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. I) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o și săvârșit-o, precum și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (care a săvârșit această infracțiune în stare de recidivă postexecutorie), se constată că instanțele - de fond și de apel - au făcut o justă individualizare a pedepsei și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., care este cuantumul necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Înalta Curte apreciază, în context, că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, încât nu este cazul modificării ei.
Așa fiind și neconstatându-se incidența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.R. împotriva deciziei penale nr. 114 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă C.N.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.