Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin Încheierea nr. din 31 decembrie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 661/45/2010, în baza dispozițiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatei C.L. (fostă B.), fiica lui l. și P., născută la 26 mai 1970 în lași, arestată preventiv și deținută în Penitenciarul Bacău, de liberare provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza Încheierii penale nr. 3284 din 23 septembrie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel lași, inculpata C.L. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7404/1/2010.
În motivarea cererii, inculpata, prin apărător, a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile legale - atât de admisibilitate, cât și de temeinicie - pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, respectiv, limita maximă de pedeapsă cât și absența unor elemente obiective care să ateste că prin punerea sa în libertate ar putea fi influențați martorii ori ar fi împiedicată buna desfășurare a procesului penal.
A mai susținut că, în cauza în care este judecată, au fost ascultați martorii care o cunoșteau și că mai sunt doar câțiva martori de audiat, care nu o cunosc, așa încât buna desfășurare a procesului penal nu presupune privarea acesteia de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există date în sensul sustragerii de la urmărirea penală.
A mai arătat că ceilalți coinculpați – bărbați, sunt judecați în libertate și ea este în arest, astfel că se impune o egalitate de tratament cu privire la toți inculpații.
în fața instanței, inculpata și-a însușit cererea promovată de apărătorul ales și a menționat că are cunoștință de condițiile în care se acordă și în care se revocă liberarea provizorie.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul emis la data de 1 octombrie 2010, în dosarul nr. 20/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial lași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de influență", prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, prin actul de inculpare, în sarcina inculpatei s-a reținut în esență că, la data de 19 februarie 2010 a pretins numitului A.G. (coinculpat în cauză), suma de 15.000 de euro pentru a interveni la judecătorii ce făceau parte din completul de judecată în Dosarul civil nr. 112/45/2010 aflat pe rolul Curții de Apel lași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, iar în seara aceleiași zile a primit la domiciliul său suma de 30.000 lei (avansul din totalul de 15.000 de euro).
În cursul urmăririi penale, prin Încheierea de ședință nr. 8 din 8 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 598/45/2010 al Curții de Apel lași, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial lași, dispunându-se în temeiul art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. luarea față de inculpată a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 septembrie 2010.
În calea de atac a recursului, înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea de ședință nr. 3284 din 23 septembrie 2010, a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 29 de zile, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136, art. 146 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. în baza acestei încheieri s-a emis si mandatul de arestare preventivă.
Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Același drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României.
Dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea acordării liberării provizorii sub control judiciar în cazul infracțiunilor din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Cea de-a doua premisă ce trebuie realizată cumulativ cu cea anterioară are în vedere comportamentul inculpatului; în acest sens dispozițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie nu se acordă în condițiile în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Simpla îndeplinire formală a condițiilor de acordare a liberării sub control judiciar nu atrage automat și admiterea acesteia.
În acest cadru procesual instanța nu este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive ori să verifice dacă temeiurile inițiale s-au modificat sau au încetat, ci doar oportunitatea dispunerii unei asemenea măsuri, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar fiind în strânsă legătură cu pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatei, cât și cu scopul acestei măsuri, prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Instanța de fond a reținut că, în absența unor criterii legale, aprecierea organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie raportată în primul rând la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei (natura și gravitatea faptei pretins comisă).
Pe de altă parte, liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată doar atunci când se apreciază că instituirea măsurilor de supraveghere este suficientă pentru protecția ordinii publice și un control riguros al conduitei inculpatului atenuează sau înlătură periculozitatea acestuia (date care circumstanțiază persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, conduita ireproșabilă, pregătire profesională, situație familială).
În speță, s-a constatat că inculpata C.L. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată cu referire la art., 257 C. pen., infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Actele de urmărire penală efectuate relevă existența unor indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă că la data de 19 februarie 2010 inculpata a pretins numitului A.G. suma de 15.000 euro pentru a interveni la judecătorii ce făceau parte din completul de judecată în Dosarul civil nr. 112/45/2010 aflat pe rolul Curții de Apel lași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, iar în seara aceleiași zile a primit la domiciliul său suma de 30.000 lei (avansul din total de 15.000 euro).
În cursul judecații, prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2010 instanța, în baza art. 139 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura preventivă de a nu părăsi țara, fără încuviințarea Curții de Apel lași.
Prin Decizia penala nr. 4599 din 17 decembrie 2010, dată în Dosarul nr. 10263/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această încheiere și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei.
De la momentul pronunțării acestei decizii definitive, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, dată de înalta Curte de Casație și Justiție, nu a intervenit în cauză nici un alt element care sa conducă la concluzia că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă sau schimbat sau că nu mai subzistă, așa încât lăsarea în libertate a inculpatei chiar și sub control judiciar, apare în aceste condiții nejustificată.
Ceea ce apreciază instanța atunci când judecă o cerere de liberare provizorie sub control judiciar este garanția în care, scopul măsurilor preventive, așa cum este reglementat în art. 136 C. proc. pen., poate fi realizat prin liberarea provizorie a unui inculpat.
Deși în mod formal la liberarea provizorie, legea prevede în mod expres, doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie rezultă și o condiție subînțelesă, și anume aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Analiza acestei condiții se impune cu atât mai mult în cauză întrucât motivul arestării inculpatei de către instanța supremă, a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având să se pronunțe asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată în raport cu motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.
Acordarea liberării provizorii e facultativă, e de atributul instanței și lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatei nu e oportună. Faptul că inculpata îndeplinește formal condițiile de admisibilitate în principiu, nu conferă acesteia un drept absolut de a fi liberată provizoriu pe cauțiune, ci doar o vocație la aceasta.
Pe lângă circumstanțele personale ale inculpatei, instanța trebuie să aibă în vedere și modul, împrejurările concrete în care inculpata a săvârșit fapta, gradul de pericol social al faptei comise, relațiile cărora li s-a adus atingere, impactul pe care fapta comisă l-a avut asupra membrilor comunității și asupra credibilității populației cu privire la activitatea organelor judiciare.
În speță, fapta presupus a fi săvârșită de inculpata C.L. prezintă un grad ridicat de pericol social, pericol care rezultă din modalitatea în care ea a desfășurat activitatea infracțională raportat la calitatea pe care o are, la sumele de bani pretinse, scopul urmărit și natura relațiilor cărora li s-a adus atingere.
Prin activitatea sa inculpata a adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea populației în sistemul de justiție, în măsurile și hotărârile luate de către acestea, a adus un blam atât asupra corpului magistraților judecători cât și al avocaților, asupra îndeplinirii profesiei de avocat cu bună-credință.
Instanța de fond a mai reținut că, la analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptei, rezonanța socială a acesteia și dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins și prin liberarea provizorie.
Natura infracțiunii săvârșite și calitatea în care inculpata a acționat reclamă menținerea stării de arest a acestuia. Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea potențialilor făptuitori impresia că pot persista în sfidarea legii.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere nu numai riscul ca inculpata să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ci și reacția colectivității față de infracțiunea comisă care, prin rezonanța ei creează o stare de indignare, de insecuritate stimulând temerea că organele judiciare nu reacționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale cu un mare pericol social.
S-a mai reținut că, luate în mod singular, elementele ce caracterizează persoana inculpatei i-ar putea fi favorabile (faptul că nu are antecedente penale, are studii superioare și o profesie nobilă de apărător al drepturilor celor care au tangențe cu legile și sistemul de drept în general), însă aceste elemente nu pot să aibă un rol covârșitor față de gradul ridicat de pericol social al faptei pentru care inculpata a fost arestată preventiv și este cercetată - trafic de influență, pentru care legiuitorul a prevăzut o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, gradul ridicat de pericol social rezultând și din calitatea de avocat de care s-a folosit la săvârșirea faptei, dar și din valoarea mare a sumelor de bani presupus a fi primite sau pe care trebuia să le primească.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu e oportună și că punerea inculpatei în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea recursului, inculpata a susținut, în esență, că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru a admiterea cererii sale, instanța de fond reținând greșit că nu au apărut elemente noi care să conducă la concluzia că nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, ignorându-se o situație o situație nouă, personală, apărută în cursul judecății, respectiv agravarea stării de boală a soțului acesteia.
De asemenea, a mai arătat că buna desfășurare a procesului penal nu va fi periclitată de punerea sa în libertate, întrucât au fost audiați martorii care o cunoșteau pe aceasta, iar ceilalți coinculpați, bărbați, sunt judecați în stare libertate.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele următoare:
În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (5) și ale art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Același drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Liberarea provizorie, indiferent de modalitate, este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin stabilirea de obligații sau restricții ale libertății).
Întrucât măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă și de momentul la care se dispune, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său (art. 136 alin. (1) C. proc. pen.).
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. mai sus invocate, corelate cu cele ale art. 1602 din același cod, rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie - sub control judiciar sau pe cauțiune - trebuie îndeplinite două condiții, una pozitivă și una negativă.
Condiția pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșită, determinată de cuantumul pedepsei prevăzută de lege.
Sub acest aspect, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Inculpata C.L. a fost arestată preventiv de către înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea de ședință nr. 3284 din 23 septembrie 2010, prin care s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial lași și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 29 de zile, emițându-se mandatul de arestare preventivă.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a inculpatei l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. f C. proc. pen., reținându-se că există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, prin rechizitoriul emis la data de 1 octombrie 2010, în Dosarul nr. 20/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial lași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de influență", prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, prin actul de inculpare în sarcina inculpatei s-a reținut in esență că, la data de 19 februarie 2010 a pretins numitului A.G. (coinculpat în cauza), suma de 15.000 de euro pentru a interveni la judecătorii ce făceau parte din completul de judecată în Dosarul civil nr. 112/45/2010 aflat pe rolul Curții de Apel lași, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, iar în seara aceleiași zile a primit la domiciliul său suma de 30.000 lei (avansul din totalul de 15.000 de euro).
Raportând dispozițiile art. 1602 C. proc. pen., la speța dedusă judecății, înalta Curte constată îndeplinită condiția prevăzută în alin. (1) al textului de lege menționat, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de săvârșirea căreia este bănuită inculpata nu depășește 18 ani închisoare.
În ce privește ce-a de-a doua condiție, prevăzută în alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen., înalta Curte constată că la acest moment procesual nu mai există date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsată în libertate, inculpata ar comite noi fapte prevăzute de legea penală ori că va încerca influențarea cursului cercetării judecătorești.
Sub acest aspect este de reținut că probele ce au legătură directă cu inculpata au fost administrate, iar inexistența riscului de obstrucționare a desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești, rezultă și din faptul că una din obligațiile impuse inculpatei de către instanță pe timpul liberării provizorii, este și aceea de a nu comunica direct sau indirect cu coinculpați, martorii din lucrări, denunțător și membrii familiilor acestora;
în privința temeiului prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei, înalta Curte apreciază, așa cum a statuat în jurisprudența sa constantă, că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive întrucât, pentru situațiile în care se constată încetarea sau modificarea temeiurilor inițiale devin incidente dispozițiile art. 139 C. proc. pen. care reglementează instituțiile revocării, respectiv, înlocuirii măsurii arestării preventive.
Sub acest aspect este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nici o referire explicită la un astfel de impediment care ar face inaplicabilă această instituție.
În absența unor criterii legale, care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se raporteze, atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatei. în același sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în jurisprudența sa a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special, cu privire la caracterul persoanei în cauză, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. contra Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
În ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că aceasta există și a fost comisă cu vinovăție de inculpată - este gravă, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpată de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.
Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente amenințată.
Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatei ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
Cu privire la persoana inculpatei C.L. (fostă B.), Înalta Curte reține că nu este cunoscută cu antecedente penale, este o absolventă de studii superioare, are o familie închegată, soțul acesteia având grave probleme de sănătate.
În consecință, Înalta Curte constată, nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatei, aceasta este întemeiată, scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatei de la judecată sau de la executarea pedepsei), astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen., putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatei, cu restrângerea unor drepturi și libertăți, prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acesteia și atragerea atenției că în caz de încălcare cu rea-credință a acestor obligații, va fi din nou arestată.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpata C.L. (fostă B.), împotriva încheierii din 31 decembrie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 661/45/2010.
Se va casa încheierea atacată și, rejudecând, în baza art. 1602 C. proc. pen., se va admite cererea formulată de inculpată și se va dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acesteia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar se va impune inculpatei să respecte obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a municipiului lași, fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., se va impune inculpatei respectarea următoarelor obligații:
- să nu se apropie de coinculpați, martorii din lucrări, denunțător și membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de avocat.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei C.L. (fostă B.), de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 23 septembrie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7404/1/2010, dacă nu este arestată în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata C.L. (fostă B.) împotriva Încheierii din 31 decembrie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 661/45/2010.
Casează încheierea atacată și, rejudecând, în baza art. 1602 C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpata C.L. (fostă B.) și dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acesteia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpata va respecta obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a municipiului lași, fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., impune inculpatei respectarea următoarelor obligații:
- să nu se apropie de coinculpați, martorii din lucrări, denunțător și membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de avocat.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., atrage atenția inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei C.L. (fostă B.), de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 23 septembrie 2010 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7404/1/2010, dacă nu este arestată în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatei, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2011.