Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 283 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de M.E. împotriva ordonanței din 30 iunie 2009, dată în dosarul nr. 1815/p/2007 și a rezoluției din 18 august 2009, în dosarul nr. 1221/II-2/2009, față de soluția de neîncepere a urmăririi penale referitoare la I.A. și D.M. și, respectiv, ca inadmisibilă, față de soluția de disjungere și declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, menținându-se rezoluția și ordonanța atacate.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de intimatul I.A., privind plata cheltuielilor judiciare.
Totodată, petenta M.E. a fost obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că la data de 24 ianuarie 2007, numita M.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților P.F.C., primar al Orașului Voluntari și a funcționarilor din cadrul Primăriei Orașului Voluntari, care în calitate de membri ai Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis în mod abuziv o dispoziție prin care s-a restituit numitului B.T.C. imobilul situat în orașul Voluntari, Județul Ilfov, apreciindu-se că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât din actele de cercetare penală a rezultat implicarea numiților I.A. și D.M., avocați în cadrul Baroului București, care l-au asistat pe numitul B.T.C. pe parcursul demersurilor acestuia la Primăria Orașului Voluntari.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 29 octombrie 2007 sub nr. 1815/P/2007, iar prin ordonanța din 30 iunie 2009 s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții I.A. și D.M., avocați în cadrul UNBR – Baroul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus, totodată, disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în vederea continuării cercetărilor penale față de numiții P.F.C., G.M.C., A.G.C., I.S.C., G.M. și G.Z., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate de numita M.E.
Împotriva acestei soluții, petiționara M.E. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1221/II/2/2009 din 18 august 2009, dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Conform dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curții de Apel București, secția I penală.
Prin sentința penală nr. 283 din 20 octombrie 2009, instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată, în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de I.A. și D.M. și ca inadmisibilă, față de soluția de disjungere și declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de intimatul I.A., privind plata cheltuielilor judiciare, cu motivarea că respectivele cheltuieli judiciare sunt excesive, în raport de obiectul cauzei și de actele efectuate.
Împotriva sentinței penale sus menționate, în termen legal, au declarat recurs petiționara M.E. și intimatul D.M., acesta din urmă invocând faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial îi aparținea, nefiind a intimatului I.A., acesta doar susținând cererea în numele său, în calitate de apărător ales care l-a reprezentat la respectivul termen de judecată. Prin urmare, recurentul D.M. a apreciat că instanța de fond s-a aflat într-o gravă confuzie, determinată de faptul că apărătorul său ales, I.A., avea și calitatea de intimat în dosar, în acest sens solicitând admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței, cu consecința admiterii cererii de acordare a cheltuielilor judiciare.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de intimatul D.M. este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Prin sentința penală nr. 283 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de acordare a cheltuielilor judiciare, reținând că aceasta ar fi fost formulată de intimatul I.A., apreciindu-se în acest sens că respectivele cheltuieli sunt excesive în raport de obiectul cauzei și de actele efectuate.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în realitate, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial a aparținut intimatului D.M., respectiva cerere fiind doar susținută în numele său de celălalt intimat, numitul I.A., care avea și calitatea de apărător ales al intimatului D.M. și care l-a reprezentat pe acesta în fața instanței de judecată, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 38 din dosarul de fond.
Astfel fiind, având în vedere că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de intimatul D.M., în cuantum de 6.000 lei (chitanța fiind depusă la fila 39 din dosarul de fond), Înalta Curte constată că se impune o soluție de admitere a recursului declarat de făptuitorul D.M. și de casare a sentințe penale atacate, doar cu privire la acest aspect, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală.
În ceea ce privește recursul declarat de petiționara M.E. împotriva aceleiași sentințe, față de împrejurarea că la termenul din 17 martie 2010, aceasta a înțeles să își retragă recursul promovat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 3851 cu referire la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voință exprimată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de făptuitorul D.M. împotriva sentinței penale nr. 283 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează sentința penală atacată numai cu privire la omisiunea pronunțării asupra cheltuielilor judiciare solicitate de recurent și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel București, secția I penală.
Ia act de retragerea recursului declarat de petiționara M.E. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2010.