Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 02 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010, Curtea de Apel București, secția I penală, s-a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului N.M., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptei și urmarea produsă, concretizată în valoarea prejudiciului și numărul părților vătămate. în plus, a intervenit condamnarea inculpatului în primă instanță iar temeiurile care au stat la luarea măsuri preventive impun în continuarea privarea de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N.M. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate, în condițiile în care a trecut mai bine de un an de la arestarea sa și suferă de anumite afecțiuni medicale.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul N.M. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, întrucât în perioada ianuarie-octombrie 2009, profitând de ascendentul moral pe care îl avea, creat prin funcțiile avute, le-a indus în eroare pe părțile civile prin prezentarea sa ca un potent om financiar, care oferă spre împrumut sume mari de valută, cu garanții imobiliare, sens în care a prezentat acestora, la momentul încheierii contractelor ori pe parcursul derulării acestora un rucsac plin cu valută falsă, creând astfel un prejudiciu total de 444.235 lei.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatului N.M., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpatul N.M. este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora, precum și din urmarea produsă (infracțiune contra patrimoniului, în formă calificată prin valoarea mare a prejudiciului și numărul de acte materiale). Nu trebuie ignorate nici circumstanțele personale ale acestuia de care a înțeles să se folosească pentru a capta încrederea părților vătămate (cunoscut ca o persoană onorabilă în societate, om de afaceri, fost deputat în parlamentul României, candidat pentru președinția țării).
Deși, a trecut 1 an și 3 luni de la arestarea preventivă a inculpatului N.M., se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază pe durat procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive.
Ca atare, Înalta Curte reține că nu în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului N.M.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul N.M.
În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva încheierii din 2 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 7279/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 ianuarie 2011.