Asupra recursului de față
În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta M.A., împotriva rezoluției nr. 1751/11-2 din 10 septembrie 2010, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției nr. 1135/P din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Analizând conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a reținut că prin rezoluția nr. 1135/P din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus - în temeiul art. 228 alin. (6) C raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata judecător D.G.G., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 264 C. pen.
În motivarea soluției de netrimitere în judecată, s-a arătat că petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului pe motiv că a soluționat netemeinic și nelegal dosarul nr. 1896/301/2009, însă din actele premergătoare efectuate de procurorul de caz, nu a rezultat încălcarea de către intimata judecător) D.G.G. a atribuțiilor de serviciu, cu prilejul soluționării cauzei civile respectiv întrucât fapta nu există, iar împrejurarea depunerii unor fotocopii ale acțiunii inițiale la dosarul nou format (3561/301/2009), nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.
Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că soluția pronunțată de către magistratul judecător - fiind bazată pe lege și propria convingere, izvorâtă din probe - nu poate constitui obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că actul soluționării ar fi fost urmarea comiterii unei infracțiuni, concluzionându-se astfel că fapta intimatei nu este prevăzută de legea penală.
Prin rezoluția nr. 1751/ll-2 din 10 septembrie 2010, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentă împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, apreciindu-se de către procurorul ierarhic superior că soluția adoptată în cauză este legală și temeinică.
În motivarea acestei rezoluții, s-a arătat că punctul de vedere exprimat de petentă nu poate fi primit cauzei, întrucât nemulțumirea petentei față de soluția adoptată nu poate constitui un fapt care să atragă o responsabilitate penală, magistratul pronunțând soluția potrivit propriei sale convingeri, partea nemulțumită având posibilitatea atacării ei în căile de atac legal prevăzute de lege.
Împotriva ambelor rezoluții, petenta M.A. a formulat plângere în termen legal (la data de 4 octombrie 2010), conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în fața acestei Curți, fără a menționa, însă - în concret - vreo critică privitoare la temeiul dispunerii soluției de neîncepere a urmăririi penale, ci contestând exclusiv modul de soluționare al unei cauze civile de către intimata magistrat D.G.G.
Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet, precum și a dosarelor civile atașate urmare a diligentelor depuse (nr. 1896/301/2009 și nr. 3561/301/2009), conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată. Astfel, s-a reținut că rezoluțiile contestate de petentă în prezenta cauză sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privința intimatei, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârșirea de către aceasta a vreunei fapte penale, în accepțiunea temeiurilor legale arătate în plângerea petentei, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.
Analizând motivele invocate de petentă prin plângerea de față, Curtea a constat că acestea constituie doar critici aduse soluției ce privește un litigiu civil, petentă incriminând pe cea care - potrivit atribuțiilor de serviciu - a participat la soluționarea, într-o anumită fază, a unei cauze civile.
În speță, petentă este nemulțumită de modul în care intimata a apreciat probele și critică convingerea proprie a acesteia, ce s-au concretizat în motivarea și soluțiile dispuse.
În consecință, Curtea a constatat că nu există nici măcar un simplu indiciu care să conducă la concluzia că măsurile și soluțiile dispuse de către intimată, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice, ar fi contrare vreunei dispoziții legale cu incidență în cauza respectivă și, astfel, ar fi fost vătămate drepturi sau interese legitime ale petentei sau că ar fi existat vreun fals intelectual, situație în care dispoziția contestată - de neîncepere a urmăririi penale, se dovedește a fi legală și temeinică.
Prin urmare, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționara M.A. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 17 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de recurenta petiționară M.A. împotriva sentinței penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta petiționară M.A. împotriva sentinței penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 407 din 09 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de fond fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. cu consecința obligării petiționarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petiționară M.A. împotriva sentinței penale nr.407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.