Asupra recursului penal de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 155 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 1449/57/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul M.M. împotriva rezoluției din 29 septembrie 2010 dată de procuror în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A menținut rezoluția atacată.
A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele :
Prin rezoluția din 29 septembrie 2010 dată în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., de către ofițerul N.V.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:
În cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată M.M., deținut în Penitenciarul Aiud, județul Alba, prin care se menționează că:
Făptuitorul, în calitatea sa funcțională, cu rea-credință, nu îi respectă drepturile stabilite prin lege, în sensul că nu îi pune la dispoziție cantitatea solicitată de plicuri, hârtie de scris și timbre poștale pentru a-și putea rezolva problemele juridice, a procedat nelegal la reținerea cartelelor telefonice pe care le-a primit, limitându-i astfel dreptul la convorbiri telefonice, nu i-a permis să primească un fierbător electric (termoplonjon), iar cu ocazia înscrierii deținutului în audiență, făptuitorul nu a dat răspuns satisfăcător solicitărilor acestuia.
Din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind incidente sub aspect procesual dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece:
Dreptul persoanei vătămate din prezenta cauză de a primi materialele necesare exercitării dreptului de corespondență i-a fost respectat prin remiterea lunară către acesta de astfel de materiale, în limita resurselor financiare ale penitenciarului și pentru asigurarea respectării acestui drept față de toate persoanele private de libertate din penitenciar.
Cu ocazia aprobării cererii formulată de către persoana vătămată și înregistrată sub nr. 172 din data de 23 februarie 2009, persoanei vătămate i s-a dat un fierbător (termoplonjon).
Convorbirile telefonice sunt asigurate prin primirea cardului personal de către fiecare deținut, precum și prin posibilitatea recunoscută acestora de a achiziționa cartele telefonice de la magazinul penitenciarului, prin Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2714/C din 20 septembrie 2008 fiind interzisă primirea unor astfel de bunuri prin corespondență sau la sectorul vizite.
Persoana vătămată a fost primită de nenumărate ori în audiență, conținutul celor discutate fiind menționat succint în procesele verbale întocmite cu această ocazie.
Raportat la cele de mai sus rezultă că în sarcina făptuitorului nu se poate reține săvârșirea de către acesta a vreunei fapte prevăzute de legea penală, drepturile și interesele legitime ale persoanei vătămate în calitate de persoană privată de libertate deținută în Penitenciarul Aiud, județul Alba, nefiind încălcate.
Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petentul, iar în temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea a fost soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluției procurorului, apreciindu-se că nu sunt dovezi că ofițerul a acționat cu rea-credință în exercitarea funcției sale.
Verificând rezoluția atacată, instanța a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluția atacată ca temeinică și legală din următoarele considerente:
Din datele factuale existente în dosar rezultă că petentul a primit materialele necesare exercitării dreptului la corespondență în limita respectării acestui drept față de toate persoanele deținute și a resurselor financiare, a primit un fierbător (termoplonjon), iar reținerea cartelelor telefonice primite din exterior a fost justificată potrivit Ordinului Ministerului Justiției nr. 2714/C din 20 septembrie 2008, care interzice primirea unor astfel de bunuri prin corespondență sau la vizite.
Referitor la împrejurarea că petentul nu a primit răspunsuri satisfăcătoare la problemele ridicate cu ocazia audiențelor, în măsura în care răspunsurile au fost legale, nu există o vătămare a intereselor legitime ale petentului.
Faptele, așa cum au fost descrise mai sus, nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub aspectul laturii obiective și subiective a infracțiunii, neexistând intenția ofițerului de penitenciar de a cauza o vătămare a intereselor legitime ale petentului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluția din rezoluția atacată.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul M.M., solicitând casarea hotărârii și în rejudecare admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen. și art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Prin această lege au fost modificate și dispozițiile art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii.
Din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din legea enunțată, rezultă fără echivoc, că pot fi supuse recursului numai hotărârile pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 – fiind fără relevanță data sesizării instanței de judecată.
Totodată, prin același act normativ au fost modificate și dispozițiile art. 2781 alin. (10) și (13) în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”.
Cum în cauză, sentința recurată a fost pronunțată la data de 9 decembrie 2010 – după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 – în raport de dispozițiile legale enunțate, hotărârea este definitivă și ca atare, calea de atac exercitată este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 155/2010 a Curții de Apel Alba Iulia ca fiind inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 155/2010 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.