Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 331 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G. împotriva rezoluției nr. 2619/P/2009 din 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.L., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. menținută prin rezoluția nr. 1307/II-2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că susținerile petentului nu sunt întemeiate întrucât, în cauză, ancheta nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de procuror, că potrivit dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală a fost legal sesizat, că soluția de netrimitere în judecată este justificată și susținută de materialul probator administrat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul C.G., învederând faptul că a fost judecat în lipsa sa, procedura de citare nefiind îndeplinită.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de petent, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Criticile formulate de recurentul petent C.G. vizând soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 197 alin. (4) teza I C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

Prin prisma dispozițiilor legale sus-menționate „încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin. (1) numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, atunci când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului”.

Verificând susținerile petentului, se constată că la termenul din 17 august 2010, acesta a fost prezent la apelul nominal conform consemnării din practicaua încheierii de ședință aflată la fila 16 dosar nr. 6716/2/2010 (2021/2010) Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În aceste condiții, potrivit art. 291 alin. (1) și (3) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, petentul a primit termen în cunoștință, situație în care invocarea dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (4) teza a II-a C. proc. pen., nu se justifică.

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză, petentul nu a făcut dovada vătămării care i s-a adus, în condițiile invocate și nici a faptului că aceasta nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.

În ceea ce privește examinarea cauzei cu referire la dispozițiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen. „Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate”.

Procedând astfel, instanța de fond verificând rezoluția atacată de petent, a reținut că la data de 21 iulie 2010 acesta a formulat mai multe plângeri împotriva rezoluției nr. 2619/P/2009 din 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1307/II-2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, că acestea au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 6716/2/2010, respectiv 6723/2/2010.

La termenul din 23 noiembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus reunirea cauzelor, dosarul cu nr. 6723/P/2010 fiind conexat la cel cu nr. 6716/2/2010.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile petentului și de dispozițiile art. 278¹ C. proc. pen., s-a reținut că pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat dosarul nr. 2619/P/2009, având ca obiect plângerea formulată de numitul C.G. prin care a solicitat, ca față de magistratul S.L., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în împrejurarea soluționării dosarului nr. 4014/301/2004 al instanței menționate anterior.

S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 775/2004, reclamanta I.(fostă C.)M. a solicitat instanței de judecată să dispună asupra împărțirii bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul C.G. și că prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 10 iunie 2004 de Judecătoria Sectorului 3 București, au fost admise în parte acțiunea formulată de reclamantă și cererea reconvențională formulată de pârât, constatându-se bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei acestora precum și contribuția fiecărei părți la dobândirea respectivelor bunuri.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul C.G., apelul fiind anulat ca insuficient timbrat prin decizia civilă nr. 2332/A din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Recursul formulat de petent împotriva deciziei a fost respins ca nefondat în baza deciziei civile nr. 781 din 9 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Întrucât încheierea de admitere în principiu a rămas definitivă și irevocabilă, instanța de fond s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 2156 din 6 martie 2006 în sensul că a admis în parte cererea reclamantei și cererea reconvențională, a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor comune așa cum s-a menționat în încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2004, a atribuit bunurile comune și bunurile proprii și a stabilit cuantumul sultelor în sarcina părților și a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2156 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București a declarat apel numitul C.G.

Prin decizia civilă nr. 495A/18 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4014/301/2004 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanța a dispus respingerea apelului formulat de apelantul C.G. ca nefondat, reținând că motivele invocate de acesta au vizat dispozițiile luate de instanța de fond prin încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2004 care a fost atacată cu apel și recurs de către petent și care a devenit definitivă și irevocabilă.

Prin rezoluția nr. 2619/P/2009, față de magistratul S.L. – judecător în cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se că pentru soluționarea oricărei cauze deduse judecății, magistrații sunt obligați să lămurească respectiva pricină sub toate aspectele pe bază de probe.

Aprecierea fiecărei probe se face de către magistrat conform propriei convingeri formată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Așadar, magistratul trebuie să dispună, în mod imparțial, în cauzele pe care le instrumentează în raport de probele administrate în cauză prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Opinia judecătorului formulată în acest mod, concretizată în motivarea soluției pe care o pronunță, nu reprezintă o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor legale în raport de o situație de fapt și de probele din dosarul cauzei.

Astfel, s-a apreciat că, în condițiile în care nu se evidențiază existența vreunei fapte penale care influențează imparțialitatea actului de justiție, modalitatea de soluționare a cauzelor de către magistrați nu poate face obiectul unor cercetări ale Ministerului Public, întrucât ar constitui o încălcare a principiului independenței puterii judecătorești.

Controlul unei hotărâri judecătorești, inclusiv modul de admitere, administrare și apreciere al probelor de către judecător, se poate realiza prin exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege.

Prin rezoluția nr. 1307/II-2/2/2010 din 6 iulie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a menținut soluția dată prin rezoluția atacată.

Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii recurate în limitele dispozițiilor legale se constată că petentul a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistratului S.L., fiind nemulțumit de modul în care a soluționat dosarul nr. 40154/301/2004 al Tribunalului București, în sensul că a fost obligat în mod abuziv la plata unor taxe de timbru.

Reverificând actele premergătoare precum și soluția adoptată în cauză, prin prisma criticilor formulate de petent și a celor arătate în cele ce preced, se reține că potrivit normelor de procedură civilă partea nemulțumită de soluția instanței poate valorifica beneficiul căilor de atac, legal prevăzute de lege, la instanța de judecată superioară în grad.

Petentul a mai criticat soluția dispusă, considerând că în mod nelegal, la cercetarea efectuată nu a participat reprezentantul poliției, în conformitate cu dispozițiile art. 221 C. proc. pen.

Critica nu a fost primită, deoarece este situația unei cauze în care ancheta se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cadrul procedurii urmăririi penale reglementată de dispozițiile art. 28¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 209 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, critica petentului în legătură cu faptul că procurorul a omis să analizeze, în soluția adoptată, principalele motive expuse de petent, care constituiau critici ale soluției instanței de judecată, nu este întemeiată întrucât așa cum s-a arătat, criticile împotriva unei soluții nu pot fi analizate decât în căile de atac de instanța de judecată superioară în grad, nemulțumirea petentului neputând constitui un fapt care să atragă o responsabilitate penală.

Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 385¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinței penale nr. 331 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinței penale nr. 331 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.