Asupra recursului penal de față,
Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 188 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C.M. împotriva rezoluțiilor adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 295/P/2010, privind pe intimații P.P.A., T.Z., S.A., magistrați judecători la Tribunalul Prahova și A.C., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă această instanță.
A menținut rezoluțiile nr. 295/P/2010 din 26 august 2010 și nr. 1347/II/2/2010 din 08 octombrie 2010, ca fiind legale și temeinice.
A obligat petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 295/P/2010 din 26 august 2010 din 26 august 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.A., T.Z., S.A., magistrați judecători în cadrul Tribunalului Prahova și A.C., magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză că, la data de 13 aprilie 2010, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări împotriva magistraților menționați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și favorizarea infractorului, fapte comise cu ocazia soluționării dosarului nr. 4860/204/2009, în care a fost pronunțată decizia nr. 256 din 26 martie 2010.
S-a susținut de persoana vătămată că hotărârea a fost pronunțată în absența probelor-ce nu au fost administrate de organele de cercetare penală, fiind favorizate astfel un comisar de poliție și alte persoane învinuite precum și că s-a ignorat infracțiunea de uzurpare de calități oficiale ce fusese reclamată.
Cercetările efectuate în cauză au relevat că magistrații judecători au soluționat dosarul nr. 4860/204/2009 la termenul de judecată din 17 martie 2010, având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, petenta C.M. și intimații D.C. și D.E.C. împotriva sentinței penale nr. 383 din 22 decembrie 2009 a Judecătoriei Câmpina, prin care s-a admis plângerea promovată de C.M. față de o soluție de neurmărire penală dispusă de procuror, instanța de fond motivând că cercetarea penală este incompletă, sens în care a trimis cauza procurorului în vederea completării probatoriului.
Instanța de recurs însă a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, astfel că a admis recursurile declarate de parchet și intimați, a casat sentința și, rejudecând cauza, a respins plângerea formulată de C.M. împotriva rezoluțiilor adoptate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina ca nefondată, respingând totodată recursul declarat de petentă.
Instanța de control judiciar, în complet format din judecătorii P.P.A., T.Z. și S.A. și-a însușit concluziile formulate de procurorul A.C., ce a reprezentat Ministerul Public, ocazionate de dezbaterile ce au avut loc în recurs.
Drept urmare, s-a apreciat că nici în sarcina magistraților judecători și nici a procurorului nu poate fi reținută vreuna din infracțiunile menționate în plângere, întrucât judecătorii au desfășurat activitatea procesuală în conformitate cu normele procesual penale și au argumentat decizia luată iar nemulțumirea persoanei vătămate legată de aceasta nu echivalează cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele persoanei și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor minime indicii ale săvârșirii de către magistrați a unei fapte incriminate de legea penală, invocând în acest sens atât literatura de specialitate - Revista Dreptul nr. 6/1995 pag. 141-146, cât și practica judiciară-decizia penală nr. 13980 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nici faptul că magistratul procuror care a participat în calitate de reprezentant al Ministerului Public la judecarea recursurilor declarate și l-a susținut pe cel declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și nu pe cel al persoanei vătămate, nu constituie o încălcare a legii, atâta vreme cât acesta este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate.
Plângerea formulată de persoana vătămată C.M. în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 1347/II/2/2010 din 8 noiembrie 2010.
Împotriva rezoluției nr. 295/P/2010 din 26 august 2010, în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petenta, ce a fost respinsă prin sentința penală recurată, ca nefondată.
Reține instanța de fond în considerentele sentinței atacate că actele premergătoare efectuate în cauză nu au scos în evidență aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de magistrați, fiind mai mult decât evident că petiționara este nemulțumită de soluțiile pronunțate de aceștia.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționara, însă la termenul din 18 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția admisibilității recursului, fapt pentru care urmează să analizeze recursul numai în raport de excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că recursul declarat de petiționară este inadmisibil urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
Art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, lege care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a contrario hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea nouă.
Revenind la cauza dedusă judecății cât timp hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, petiționara C.M. nu mai avea posibilitatea să atace cu recurs sentința instanței de fond care este definitivă.
Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să respingă ca inadmisibil recursul petiționarei.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 188 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.