Deliberând asupra recursului de față, pe baza materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 515 F din 10 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 9244/2/2011 (3550/2011) a admis sesizarea formulată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare ungare.
A recunoscut sentința nr. 554/2007/2 pronunțată de Judecătoria Orașului MOsonmagyarovar prin care persoana condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentința nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron.
A dispus transferarea persoanei condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța fondului a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea acestei instanțe cu privire la cererea formulată de autoritățile maghiare referitoare la transferul persoanei condamnate R.S., cetățean român, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele maghiare într-un penitenciar din România.
Cererea formulată de autoritățile ungare a fost însoțită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: cererea de transferare formulată de către autoritățile maghiare ce conține și stadiul executării pedepsei, sentința nr. B 554/2007/2 pronunțată de către Judecătoria orașului Mosonmagyarovar la data de 29 noiembrie 2007, sentința instanței de apel nr. 3.Bf.8/2008/17 pronunțată de către Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron, procesul verbal nr. Bv. 1287/2011/2 privind consimțământul condamnatului, dispozițiile legale aplicabile.
Curtea a constatat din analiza documentelor și informațiilor remise de statul de condamnare și din verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor din România, următoarele:
Prin sentința penală nr. B 554/2007/2 pronunțată de Judecătoria orașului Mosonmagyarovar numitul R.S., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, la expulzare de 4 ani de pe teritoriul Republicii Ungare și cu titlu de pedeapsă complementară la o amendă de 40.000 forinți pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal maghiar. Judecătoria a suspendat executarea pedepsei închisorii pentru o perioadă de încercare de 4 ani.
Prin sentința nr. 3Bf.8/2008/17 pronunțată de către Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron în calitate de instanță de apel s-a modificat sentința penală nr. B 554/2007/2 din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei orașului Mosonmagyarovar, în sensul că s-a înlăturat suspendarea executării pedepsei principale, expulzarea și pedeapsa complementară a amenzii.
Această hotărâre a rămas definitivă la data de 11 martie 2009, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 304/2004 republicată.
Prin hotărârea de condamnare s-a reținut în sarcina persoanei condamnate R.S. că la data de 27 noiembrie 2007 a intrat în locuința numitului N.L. cu acordul acestuia, ulterior 1-a îmbrâncit și 1-a deposedat prin violență de mai multe bunuri.
Coroborând aceste documente cu verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor din România, în urma cărora a reieșit că persoana condamnată R.S.
Prin urmare, s-a constatat îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită și condiția dublei incriminări cerută de prevederile art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în sensul că fapta ce i se impută persoanei condamnate, adoptată la Strasbourg, are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2)1 lit. C. pen. român.
Referitor la situația executării pedepsei comunicată de autoritățile ungare a reieșit că durata condamnării urmează a se împlini la data de 27 februarie 2013, fiind îndeplinite astfel și condițiile prev. de art. 3 lit. c) din Convenție și art.143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În urma acordului manifestat de persoana condamnată privind transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate împotriva sa de autoritățile judiciare maghiare, s-a realizat și condiția impusă de art. 3 lit. d) din Convenție și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, Curtea a admis sesizarea făcută de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare ungare.
S-a recunoscut sentința nr. 554/2007/2 pronunțată de Judecătoria Orașului Mosonmagyarovar prin care persoana condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentința nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Șopron.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 și 10 C. proc. pen. în planul greșitei deduceri a prevenției executate de condamnatul R.S., susținând că instanța fondului nu a manifestat rol activ în vederea obținerii informațiilor necesare unei corecte deduceri a perioadei de prevenție.
În dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a arătat că în mod corect instanța a dispus recunoașterea sentinței de condamnare nr. B 554/2007/2 a numitului R.S., pronunțată de Judecătoria Orașului Mosonmagyarovar prin care persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, soluționată definitiv prin sentința nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Șopron.
Se apreciază că față de datele existente la dosarul cauzei nu a fost clarificată situația măsurilor preventive, a deducerii executării pedepsei la zi.
Se invocă principiul rolului activ, instanța de judecată impunându-se a efectua cercetări pentru a stabili cu exactitate data încarcerării persoanei condamnate transferabile, în contextul în care din informațiile existente, insuficiente de altfel, reiese că ultima zi a detenției ar fi 27 februarie 2013, iar la data sesizării Curții de Apel București cu cererea de recunoaștere a hotărârii și transferul persoanei condamnate, aceasta era deținută.
În opinia procurorului nu au fost respectate nici dispozițiile privind emiterea de către judecătorul fondului a mandatului de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției ar fi urmat să-l transmită autorității centrale competente din Ungaria, în scopul transferării persoanei condamnate, mandat de executare a pedepsei ce s-ar fi impus a cuprinde mențiunea corectă a deducerii prevenției și a duratei pedepsei executate la zi.
Concluzionând, procurorul consideră că judecătorul fondului, prin maniera în care a procedat, încălcând principiul rolului activ în a solicita relații suplimentare de la autoritatea judiciară străină, nu s-a pronunțat asupra unor aspecte esențiale, de natură a garanta dreptul persoanei condamnate, critici ce se circumscriu cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10, 172 C. proc. pen.
În aceste împrejurări se solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții, astfel cum procurorul a precizat în cadrul dezbaterilor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar și în raport cu prevederile art. 3856 (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune.
În acord cu prevederile Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată în 2011 (M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011) s-a dispus, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, admiterea cererii formulate de autoritățile ungare, procedându-se la recunoașterea sentinței nr. 554/2007/2 pronunțată de Judecătoria Orașului Mosonmagyarovar în baza căreia persoana R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare, definitivă prin sentința nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron.
Judecătorul fondului a dispus transferarea persoanei condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România și a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.
Critica avansată de procuror vizând greșita deducere a prevenției este întemeiată, iar din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța fondului nu a efectuat demersurile ce se impuneau pentru obținerea unor informații complete cu privire la pedeapsa pe care condamnatul persoană transferabilă a executat-o până în prezent din pedeapsa aplicată, în împrejurarea în care la data sesizării Curții, acesta era deținut.
Deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 207 este în dezacord cu situația, incompletă dealtfel, ce se conturează din actele aflate la dosarul cauzei cu referire la durata prevenției persoanei condamnate.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că dispozițiile art. 162 alin. (6) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală obligă instanța să emită un mandat de executare a pedepsei pe care Ministerul Justiției îl transmite autorității centrale competente din statul de condamnare în vederea transferării persoanei condamnate, predarea condamnatului urmând a avea loc în baza acestui mandat .
O asemenea dispoziție nu se regăsește însă în dispozitivul sentinței penale nr. 515/F din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Având în vedere procedura specială instituită de prevederile art. 154-165 din legea specială (statul roman ca stat de executare), obligațiile ce reveneau instanței investită cu soluționarea cererii, în concret, de a solicita potrivit art. 146 alin. (3) din aceeași lege informații privitoare la durata, data începerii executării pedepsei, de a se informa în mod complet în acest sens, dar și sarcina de a dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, în acord cu dispozițiile art. 162 alin. (6) din Legea 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța fondului a omis a se pronunța asupra acestor aspecte, esențiale, fără îndoială, în soluționarea cauzei.
În atare împrejurare, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și se va casa sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 515/F din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă R.S.
Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare privind sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare ungare, aceleiași instanțe
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.