Deliberând asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 422 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în dosarul penal nr. 12057/118/2010, a fost condamnat inculpatul D.R. la următoarele pedepse:
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., pentru deținerea de droguri de risc în vederea punerii în circulație prin vânzare, fără drept, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul D.R. - urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 08 septembrie 2010 la zi.
Potrivit art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea cantităților de 73,4 grame rezină de canabis, 5,5 grame canabis și 29,1 grame canabis, predate Direcției Cazier Judiciar și Evidență Operativă din cadrul IGPR, cu dovada seria H nr. 0020377 din 21 septembrie 2010.
În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen. suma de 150 lei, reprezentând onorariul de traducător în favoarea doamnei traducător T.L. s-a avansat din fondurile M.J.L.C.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța s-au sesizat, din oficiu, la data de 07 septembrie 2010 cu privire la faptul că cetățeanul italian D.R. era implicat în activități de trafic de droguri, existând suspiciunea că acesta deținea și punea în circulație droguri de risc pe raza municipiilor Constanța și Mangalia. Prin ordonanța cu nr. 43/A/2010 din data de 07 septembrie 20120 au fost autorizați un investigator sub acoperire și un colaborator al acestuia, pentru culegerea de date și informații despre activitatea infracțională desfășurată de către inculpat și pentru procurarea de la acesta de rezină de canabis și canabis. Din procesul verbal întocmit la data de 07 septembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire a rezultat că în cursul după-amiezii de 07 septembrie 2010, inculpatul D.R. s-a întâlnit cu colaboratorul sub acoperire căruia i-a precizat că deținea circa 200 grame de rezină de canabis (hașiș), pe care intenționa să o vândă cu suma de 50 lei/gram. Cei doi au stabilit să se întâlnească în zona gării din Mangalia, pentru realizarea tranzacției, respectiv pentru vânzarea cantității de droguri mai sus menționată.
Celor doi le-a făcut cunoștință numitul B.I.M., care nu a participat la discuția pe care aceștia au purtat-o despre tranzacția cu droguri.
La data de 07 septembrie 2010 s-a constituit echipa de prindere în flagrant și, pentru constatarea infracțiunii, s-a procedat, începând cu ora 20.00, la supravegherea parcării gării din mun. Mangalia. în jurul orei 20.30, în parcarea gării și-a făcut apariția inculpatul D.R. împreună cu B.I.M. și S.C., cu vehiculul inculpatului, acesta deplasându-se pe jos la autoturismul în care se aflau investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia. Inculpatul a solicitat și a examinat suma de 4.000 lei pe care o cerea pentru cantitatea de rezină de canabis pe care dorea să o vândă, situație de fapt ce rezultă din procesul verbal al investigatorului sub acoperire și declarația din 08 septembrie 2010 dată de B.I.M. După câteva minute, polițiștii din dispozitivul de supraveghere au intervenit, încercuind autoturismul în care se afla inculpatul, și-au declinat calitatea și l-au somat pe acesta să coboare din autoturism.
Inculpatul a refuzat să asculte somațiile „Stai. Poliția.", auzite în mod cert și de către B.I.M., așa cum acesta a precizat în declarația din 08 septembrie 2010 și a încercat să fugă de la locul depistării, opunând rezistență prinderii, fiind necesară utilizarea forței fizice.
Inculpatul D.R. a declarat că vorbește și înțelege limba română, locuind în România de doi ani. Pe preșul din spate al scaunului stânga spate a autovehiculului investigatorului, respectiv locul în care s-a aflat inculpatul, s-a găsit cantitatea de 74,1 grame rezină de canabis sub forma a opt fragmente ovoidale. De asemenea, în autovehiculul inculpatului a fost găsită borseta acestuia în care se afla cantitatea de 1,3 grame canabis ambalată și porționată în două punguțe. Având în vedere afirmațiile numitei S.C., că la adresa unde locuiește împreună cu inculpatul, acesta mai deține droguri și este de acord să le predea organelor de poliție, s-a procedat la conducerea în teren a susnumitei, la adresa menționată de aceasta, unde a predat 6,3 grame canabis ambalate într-o punguță, 32,2 grame canabis ambalate într-o altă punguță, o țigaretă conținând canabis și 0,2 grame rezină de canabis, despre care a declarat că îi aparțin inculpatului, așa cum rezultă și din procesul verbal de depistare a inculpatului și de ridicare a corpurilor delicte.
Natura și masa substanțelor în litigiu a fost stabilită prin constatarea tehnico-științifică efectuată de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în urma căreia s-au întocmit adresa nr. 1026418/8 septembrie 2010 și raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1026418 din 8 septembrie 2010.
În cauză s-au efectuat analize biologice de urină de către Spitalul Jud. Constanța la data de 07 septembrie 2010, care a emis buletinul din aceeași dată, constatându-se prezența canabisului (THC-marijuana) în organismul inculpatului.
Audiat în cauză, în declarația de învinuit, numitul D.R. a precizat că a fost găsit de poliție în gara din Mangalia și că în vehiculul în care se afla el a adus droguri sub formă de ouă alungite, în număr de șapte sau opt. D.R. a menționat și faptul că toate substanțele găsite îi aparțin și le avea pentru consum propriu, însă această apărare este infirmată de întreg materialul probator administrat la dosar, astfel că instanța de fond a apreciat că urmează a fi respinsă ca fiind neadevărată
În declarația de inculpat, în prezența apărătorului ales, D.R. nu a mai recunoscut că s-a opus prinderii și că a încercat să fugă de la locul depistării. El a arătat că nu a auzit, după plecarea sa de la locul depistării, somațiile „Poliția. Stai poliția", iar această apărare s-a apreciat că este mincinoasă avându-se în vedere procesul verbal de prindere în flagrant și declarația martorului G.M., din care rezultă că, încă de la inițierea activității de prindere în flagrant, s-a procedat la somarea inculpatului, folosindu-se expresia „Poliția. Stai poliția".
De asemenea, instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 08 septembrie 2010, s-au solicitat relații prin ofițerul de legătură de pe lângă Ambasada Italiei la București, ocazie cu care s-a comunicat autorităților judiciare romane că în anul 2008 (de când inculpatul a venit în România) în Italia a fost emis un mandat de arestare valabil și în momentul de față pentru infracțiuni de fraude informatice.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul D.R., prin apărătorul ales, a depus documentul intitulat certificat de cazier judiciar emis de Autoritățile Judiciare din Italia, și traducerea acestuia în română, din care rezultă că inculpatul nu ar fi înregistrat în cazierul judiciar al acestei țări, respectiv că nu ar fi suferit condamnări până în prezent.
A constatat însă instanța de fond că împrejurarea potrivit căreia numitul D.R. este implicat în activități de trafic ilicit de droguri, a rezultat și din conținutul a trei mesaje ce apar în telefonul acestuia, ca datând din 27 august 2010, 29 august 2010 și 7 septembrie 2010, pe care inculpatul le-a primit sau le-a expediat către trei persoane diferite. Din conținutul lor, rezultă, fără echivoc, că numitul D.R. desfășoară activități de punere în circulație de rezină de canabis, constituite în bucăți sub formă ovoidală.
În opinia primei instanțe, situația de fapt, expusă mai sus și reținută prin actul de inculpare, este dovedită cu următoarele acte și probe: procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 7 septembrie 2010; procesele verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire la data de 7 septembrie 2010; procesul verbal de prindere în flagrant din 7 septembrie 2010; adresa și raportul nr. 1026418 din 8 septembrie 2010 ale Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța; buletinul de analize medicale întocmit de Laboratorul Spitalului Județean de Urgență Constanța; procesele verbale din 7 și 8 septembrie 2010 întocmite de lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța de ridicare a telefoanelor mobile aparținând inculpatului și de verificare a conținutului SMS-urilor din aceste telefoane; declarațiile martorei S.C.; declarațiile de martor și învinuit date de B.I.M.; declarațiile inculpatului D.R.
Se mai reține că la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2010, instanța de fond a procedat la audierea inculpatului, acesta declarând că mențiunile din cuprinsul actului de inculpare corespund adevărului, mai puțin precizarea că la somația lucrătorilor de poliție ar fi încercat să fugă, aspect care însă nu are nici o consecință asupra încadrării juridice a faptelor și asupra vinovăției inculpatului. La următorul termen de judecată, din data de 06 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., susținând că-și însușește probele administrate în cursul urmăririi penale și nu solicită administrarea de noi probe.
Deși în cauză fusese începută cercetarea judecătorească, instanța de fond a apreciat că pot fi aplicate aceste dispoziții legale. Astfel, s-a arătat că, după intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, s-au ridicat deja în practică o serie de probleme de interpretare, în special cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în cauzele aflate în curs de soluționare.
În final, după o amplă motivare, instanța de fond a arătat că, deși a început cercetarea judecătorească, fiind audiat numai inculpatul - care și-a recunoscut vinovăția - pot fi incidente dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., în condițiile în care inculpatul a menționat că dorește să se prevaleze de aceste dispoziții legale.
La stabilirea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., precum și criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalității concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaților. S-a avut în vedere, în primul rând, că infracțiunile de care inculpatul se face vinovat prezintă un grad sporit de pericol social, având în vedere natura acestora, atingerea adusă relațiilor sociale ocrotite de legiuitor și referitoare la protejarea sănătății persoanei. Totodată, s-a avut în vedere și scopul urmărit de inculpat, respectiv obținerea de venituri în mod ilicit. Pe de altă parte, s-a reținut că inculpatul, deși nu este recidivist, totuși din înscrisurile dosarului rezultă că nu este la prima infracțiune de acest gen, figurând în evidențe cu o condamnare în Italia, pentru deținere ilegală de droguri.
În termen legal, împotriva sentinței au declarat apel, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul D.R.
MINISTERUL PUBLIC a criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. după începerea cercetării judecătorești, solicitând desființarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de fond.
Inculpatul D.R., în concluziile scrise și in concluziile orale, formulate cu ocazia dezbaterilor, a criticat sentința sub aspectul modului de individualizare a executării pedepsei, solicitând să se constate că sunt aplicabile disp. art. 86/ 1 C. proc. pen.
În cursul judecării apelului, curtea de apel - din oficiu - a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 3201 C. proc. pen., sesizând Curtea Constituțională în vederea soluționării acestei excepții, prin încheierea din 18 februarie 2011. Deși dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă servesc la buna rezolvare a cauzei în apel, întrucât prin modificările recente au fost abrogate dispozițiile legale vizând suspendarea judecății cauzei pe timpul soluționării excepției de neconstituționalitate, curtea de apel a apreciat că trebuie să se pronunțe asupra apelurilor, înainte de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, pentru asigurarea termenului rezonabil de judecată și ținând seama de faptul că inculpatul se află în stare de arest preventiv.
Prin decizia penală nr. 66 P din 20 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a dispus următoarele:
A respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța.
A admis apelul declarat de inculpatul D.R., a desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând, a dispus - în baza art. 861 alin. (1) și (2) C. pen. - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Conform art. 862 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 4 ani, pe durata acestuia, potrivit, art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul fiind obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere :
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, organ desemnat cu supravegherea.
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului D.R. de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 88 din 08 septembrie 2010 emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr. 11272/118/2010, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Din pedeapsă s-a dedus durata arestului preventiv din perioada 20 decembrie 2010 la 20 mai 2011.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
S-a constatat, pe de o parte, în ce privește aplicarea de către prima instanță a disp. art. 3201 C. proc. pen., că aceasta, la termenul din 25 octombrie2010, primul termen de judecată pe fondul cauzei, a dat citire actului de sesizare, și a constatat că inculpatul, cetățean italian, aflat în stare de arest, a primit o copie a acestui act, întocmit în limba română. De asemenea, la cererea inculpatului, prima instanță a amânat judecarea cauzei si a dispus recomunicarea actului de sesizare a instanței către inculpat, tradus în limba italiană. La următorul termen fixat, respectiv la 15 noiembrie 2010, s-a procedat la ascultarea inculpatului și s-a dispus amânarea cauzei pentru citarea, în vederea audierii, a martorilor din rechizitoriu, precum și pentru obținerea unor informații de la DIICOT.
La termenul din 6 decembrie 2010, inculpatul a dat o nouă declarație, în care a recunoscut faptele ce i-au fost reținute în actul de sesizare, însușindu-și probele administrate pe timpul urmăririi penale, și renunțând la dreptul de a solicita readministrarea acestora în fața instanței, și a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Este adevărat, a constatat instanța de prim control judiciar, că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., după ascultarea inculpatului, și după citirea actului de sesizare al instanței, însă, din punctul de vedere al instanței de apel, dispoziția legală sus - menționată este o prevedere legală penală cu caracter mixt, procesual și substanțial, și - în acest sens - ea poate fi aplicată pe toată durata procesului.
În ce privește apelul declarat de inculpat, instanța de prim control judiciar a apreciat că este întemeiat, gravitatea concretă redusă a faptelor săvârșite de inculpat, împreună cu atitudinea sinceră a acestuia, cu faptul că este rezident in România, unde și-a întemeiat o familie, și că a colaborat cu organele de urmărire penală, astfel cum rezultă din adresa DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, conducând la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, pronunțarea condamnării constituind un avertisment față de inculpat, care - anterior - a executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în stare de arest preventiv, aproape jumătate. în final, s-a arătat că fiind îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 86/1 C. pen., se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate acestuia.
Împotriva deciziei a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Serviciul Teritorial Constanța.
Se reține că Ministerul Public a renunțat la primul caz de casare invocat, în raport cu deciziile Curții Constituționale și cu publicarea O.U.G. nr. 121/2011, toate adoptate după pronunțarea hotărârilor atacate, nu mai susține prima critică referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen.
A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în sensul stabilirii greșite de către instanța de apel a modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate de către instanța de fond, solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond prin care s-a dispus executarea în penitenciar a pedepsei rezultante aplicate inculpatului. Astfel, s-a susținut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea în concurs a infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu este aptă să conducă la reeducarea acestuia, pentru următoarele considerente:
1. - inculpatul a mai fost condamnat, în Italia, pentru infracțiuni legate de droguri;
2. - în România, inculpatul deținea legal un magazin de vânzare a plantelor etnobotanice, dar făcea acest lucru doar în scopul de a racola clienți cărora să le vândă nelegal droguri, informație care a condus la sesizarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța și la prinderea în flagrant a inculpatului, împrejurare în care s-au descoperit cantități însemnate de droguri și asupra inculpatului D.R., dar și în autoturismul acestuia, precum și la locuința sa, cu precizarea că cele de la locuința acestuia au fost predate polițiștilor de către concubina sa - martora S.C.;
3. - cu ocazia prinderii în flagrant, inculpatul a încercat să fugă, forțând barajul făcut de polițiști, și chiar s-a opus cu vehemență atunci când s-a încercat imobilizarea sa după ce a fost prins;
4. - în timpul urmăririi penale, în fața procurorului, și apoi în fața judecătorului care a admis propunerea de arestare preventivă, inculpatul a avut o poziție oscilantă, invocând împrejurarea că drogurile i-ar fi fost plasate de către polițiști ori de către martorul B.I.M., pentru ca, mai apoi, în fața instanței de fond, la termenul din 15 noiembrie 2010, să precizeze că recunoaște doar deținerea de droguri în vederea consumului, spunând că nu se face vinovat de trafic de droguri.
Înalta Curte apreciază ca întemeiate criticile Ministerului Public cu privire la modalitate de executare neprivativă de liberate a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, pentru următoarele motive.
I) în primul rând, se constată că argumentele menționate în decizie pentru schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatului D.R. sunt neîntemeiate:
- primul argument este cel potrivit căruia s-a constatat „gravitatea redusă concretă a faptelor săvârșite de inculpat";
Faptele menționate în rechizitoriu, și pe care inculpatul - în final - nu le-a mai contestat (în sinteză, deținerea a circa 200 grame de rezină de canabis (hașiș), pe care intenționa să o vândă cu suma de 50 lei/gram, pentru care, cu ocazia prinderii în flagrant, a solicitat suma de 4.000 lei), nu pot fi caracterizate printr-o gravitate redusă, chiar dacă se are în vedere numai venitul pe care, printr-o singură tranzacție, l-ar fi obținut (suma de 4.000 lei neputând fi apreciată, în nici un caz, ca una modică în România ci, dimpotrivă, semnificativă, reprezentând echivalentul a circa 1.000 de Euro, în condițiile în care salariul minim era de circa 140 Euro/lună, iar salariul mediu era de circa 430 Euro/lună).
- al doilea argument este cel privitor la „atitudinea sinceră a acestuia";
Declarațiile inculpatului, în cursul urmăririi penale, și chiar în cele inițiale date în cursul judecății în primă instanță (fil.38), nu se conciliază cu „sinceritatea" menționată ca argument de către instanța de apel, acesta invocând, succesiv, diferite apărări, și afirmând că nu se face vinovat de trafic de droguri. Abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cursul judecății în primă instanță, inculpatul, în scopul obținerii beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, a solicitat să dea o nouă declarație și să-și recunoască faptele menționate în rechizitoriu (fil.71).
Recunoașterea faptelor de către inculpat, în final, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, făcută în scopul obținerii beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, a primit deja eficiență juridică, instanța de fond - prin aplicarea dispozițiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. - aplicând pedepse reduse, în noile limite.
- al treilea argument se referă la faptul că inculpatul „este rezident in România";
După condamnarea din Italia, din anul 2003, inculpatul a venit în România. Așa cum arată în declarația dată în cursul judecății la instanța de fond, în România „am deținut un magazin cu plante etnobotanice ... obțineam venituri de la magazinul meu" (fii.38-38 verso).
De asemenea, într-o altă declarație, inculpatul a arătat că „am fost căsătorit în România 5 ani și am un copil minor .... S.C. este concubina mea ... cu concubina sunt de 2 ani ... în Italia sunt cercetat pentru infracțiuni informatice dar nu am nici un mandat de arestare" (fil. 8 declarație inculpat cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, dosar nr. 11272/118/2010).
Împrejurarea că inculpatul era rezident în România, coroborată cu împrejurarea că obținea venituri din funcționarea unui magazin de plante etnobotanice, nu sunt argumente rezonabile care să justifice concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
- următorul argument este că inculpatul, în România, „și-a întemeiat o familie";
Așa cum s-a arătat, din declarația inculpatului, și din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, rezultă următoarele cu privire la situația sa, după venirea în România: „am fost căsătorit în România 5 ani și am un copil minor .... S.C. este concubina mea ...cu concubina sunt de 2 ani ..." (fil. 8 declarație inculpat cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, dosar nr. 11272/ 118/2010).
- în sfârșit, ultimul argument constă în aceea că inculpatul „a colaborat cu organele de urmărire penală, astfel cum rezultă din adresa DIICOT- Serviciul Teritorial Constanța";
Conform înscrisului la care a făcut referire instanța de apel „...D.R. a precizat că nu poate să ofere elemente concrete pentru identificarea lui „C.", ci doar că poate să cumpere personal de la acesta rezină de canabis, dacă va fi pus în libertate .... după ce s-a încercat identificarea persoanei denunțate ceea ce nu s-a reușit" (fil.66 d.p.i.).
Or, conținutul acestei adrese nu se conciliază cu reținerea unei „colaborări cu organele de urmărire penală".
II) în al doilea rând, se constată că soluția instanței de apel, cu privire la schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului D.R., este netemeinică și din observarea dispozițiilor art. 86/1 alin. (1) lit. c) C. pen. cu următorul conținut: „se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni".
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de apel a apreciat greșit, în raport cu toate datele cauzei penale, inclusiv a celor legate de persoana inculpatului, cum au fost deja menționate, că scopul pedepsei - astfel cum este definit de art. 52 C. pen. - poate fi realizat printr-un „avertisment" în sensul celui prevăzut de dispozițiile art. 86/1 alin. (1) lit. c) C. pen. De altfel, în doctrină și jurisprudență se acceptă că în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum și modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., criterii la care face trimitere și cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.
Toate împrejurările comiterii infracțiunii, inclusiv recunoașterea faptelor de către inculpat, au fost utilizate drept criterii de individualizare a pedepselor stabilite, în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen.
Cu toate acestea, nu se poate ignora împrejurarea că inculpatul, în Italia, a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare și amendă de 5.000 Euro, pentru „deținere ilegală de droguri" prin procedura judecătorului de cameră preliminară, la cererea părților (fil. 68-70, informații de la Ministerul Justiției din Italia).
Nu este întemeiată opinia apărării în sensul că întrucât, pe de o parte, pentru această condamnare a intervenit „reabilitarea", iar pe de altă parte, hotărârea autorităților judiciare italiene nu a fost recunoscută în România, nu se poate reține ca antecedent penal al inculpatului; această condamnare penală, pentru o faptă asemănătoare, constituie o realitate nu numai juridică, ci și faptică, în condițiile principiilor generale ale Uniunii Europene, printre care și cel referitor la edificarea unui spațiu comun de libertate, securitate și justiție (în acest sens, decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2009/315/JAI din 26 februarie 2009, respectiv, decizia Consiliului U.E. nr. 2009/316/JAI din 6 aprilie 2009, ambele referitoare la informațiile din cazierele judiciare ale statelor U.E.).
De asemenea, instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 08 septembrie 2010 (fil. 28 d.u.p.), s-au solicitat relații prin ofițerul de legătură de pe lângă Ambasada Italiei la București, ocazie cu care s-a comunicat autorităților judiciare române că în anul 2008 în Italia a fost emis un mandat de arestare valabil și în momentul de față pentru infracțiuni de fraude informatice.
III) se mai constată că apărarea, în esență, nu a contestat aspectele din motivele scrise de recurs ale Ministerului Public care, de altfel, rezultă din probatoriul administrat, ci a făcut unele precizări legate de împrejurarea că inculpatul nu ar fi înțeles somațiile în limba română a organelor de poliție, că sentința de condamnare din Italia nu a fost recunoscută în România, că - oricum - pentru această condamnare a intervenit reabilitarea, că inculpatul a recunoscut faptele și chiar a fost de acord cu efectuarea percheziției domiciliare și cu predarea drogurilor deținute.
Toate aceste aspecte la care a făcut referire apărare nu pot conduce, în mod rezonabil, la concluzia impusă de art. 86/1 C. pen. potrivit căreia se poate aprecia „..., ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni".
Față de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. - va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa decizia atacată, menținând sentința instanței de fond.
Conform art. 192 alin.(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 66/P din 20 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul D.R.
Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr.422 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Constanța.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru interpretul de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi IO aprilie 2012.