Hearings: July | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 969/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2012.

            Asupra recursurilor de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr. 325 din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 254 alin. (2) C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul L.D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen. pe o durată de 2 ani.

În conformitate cu art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen.

În conformitate cu art. 861, art. 862 și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare și a pedepsei accesorii, sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării sub supravegherea executării pedepsei, prevăzute de art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în perioada 25 noiembrie 2008 -22 decembrie 2008.

În conformitate cu art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în folosul statului suma de 5.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul L.D. ocupa funcția de președinte – director general al C.A.S. Tulcea. În calitatea de manager al sistemului, la nivel local, în conformitate cu prevederile art. II al contractului de management din 1 august 2005 încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și inculpat, acestuia din urmă i-a fost încredințată organizarea, conducerea și administrarea C.A.S. Tulcea, precum și gestionarea patrimoniului, a mijloacelor materiale și bănești.

Denunțătorul N.G.M. a fost administratorul cabinetului medical individual „Dr. N.G.M.” S.R.L. din Sulina, funcție deținută în prezent de soția sa. În luna august 2008, N.M., administratorul cabinetului medical individual din Sulina, a solicitat C.A.S. Tulcea, acordarea unei suplimentări de fonduri. Aceasta deoarece cabinetul medical, în baza relațiilor contractuale cu C.A.S. Tulcea presta și servicii medicale de urgență postspitalicească și de transport medical. Sumele de bani pentru aceste activități erau stabilite pentru fiecare lună în parte, conform contractului și se decontau lunar. Astfel, decontările se efectuau conform bugetului solicitat, iar eventualele depășiri de buget trebuiau decontate prin regularizare.

N.M. a solicitat în august 2008 majorarea bugetului alocat cu 100.000 lei, sumă ce avea în vedere depășirea bugetului aferent trimetrului al III-lea cu 68.000, precum și sumele necesare trimestrului IV, iar în jurul datei de 16 octombrie 2008, a solicitat o nouă suplimentare, de aproximativ 60.000 lei.

Inculpatul L.D. l-a contactat telefonic pe doctorul N.G.M., spunându-i că trebuie să aibă o întrevedere pentru a stabili suma exactă de care avea nevoie ca suplimentare de buget. Cei doi s-au întâlnit în biroul inculpatului, la sediul C.A.S. Tulcea, în ziua de 16 octombrie 2008. Cu ocazia acestei întrevederi, conform declarațiilor martorului N.G.M., inculpatul i-a pretins suma de 10.000 lei în schimbul suplimentării solicitate.

La 19 noiembrie 2008, inculpatul l-a contactat telefonic pe N.G.M., spunându-i că printr-o circulară a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, s-a dispus sistarea oricărei suplimentări de buget și orice mutare de fonduri dintr-un cont în altul. În finalul convorbirii, au stabilit să se întâlnească pentru a mai discuta.

Cea de-a doua întâlnire a avut loc tot în biroul inculpatului, când acesta l-a asigurat pe N.G.M. că banii aferenți lunilor noiembrie și decembrie, respectiv suma de 52.000 lei îi vor fi alocați din fondul Ambulanței Delta. Tot cu această ocazie, au stabilit să se întâlnească pe 24 noiembrie 2008, dată la care N.G.M. trebuia să-i aducă inculpatului suma de 10.000 lei și să semneze actul adițional la contract.

La data de 24 noiembrie 2008, N.G.M. a intrat în biroul inculpatului, au discutat despre faptul că actul adițional era semnat de celelalte părți, mai puțin de N.G.M., după care, martorul i-a înmânat suma de bani pretinsă de inculpat, făcând precizarea că nu a avut bancnote care să însumeze 10.000 lei, astfel că îi dă 8.100 lei și 500 Euro. Inculpatul a afirmat că nu este nici o problemă și a luat banii înmânați, mulțumindu-i, iar N.G.M. s-a dus să semneze actul adițional nr. 4, conform înțelegerii.

În baza autorizației emise de Tribunalul Tulcea, în ziua de 24 noiembrie 2008 a fost efectuată o percheziție în biroul inculpatului L.D. unde, pe masa de lucru, în partea stângă, lângă monitorul unității de calcul, sub o coală de hârtie format A4, au fost găsite sumele de 8.100 RON și 500 Euro.

În ceea ce privește actul adițional nr.4, pe care martorul N.G.M. l-a semnat la 24 noiembrie 2008, după momentul înmânării sumei pretinse de inculpat, martora V.A. a arătat că a fost întocmit la data de 20 noiembrie 2008, pe ștampila aplicată menținându-se data de 14 noiembrie 2008, deoarece așa a solicitat inculpatul. Martora a mai arătat că la data de 20 noiembrie 2008, deși avea cerere de concediu începând cu această zi, i s-a spus de către inculpatul L.D. să mai rămână la birou și să întocmească Actul adițional nr. 4, precum și actul pentru diminuarea bugetului doctorului B.I. Tot la data de 20 noiembrie 2008, martora V.A. a transmis prin fax la Cabinetul doctorului N., din Sulina, Actul adițional numărul 4, care era semnat de celelalte părți, (reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea), mai puțin furnizorul de servicii.

Obiectul actului adițional nr. 4 îl constituie suma de 52.000 lei, reprezentând cheltuielile aferente lunilor noiembrie și decembrie 2008 (sumă luată din bugetul Ambulanței Tulcea, prin dispoziția inculpatului). Abia după semnarea acestui act, de toate părțile, deci inclusiv de furnizorul de servicii, se putea emite ordonanțarea de plată, ceea de înseamnă că înainte de a fi semnat și de doctorul N.G.M. nu se putea emite ordonanțarea la plată.

Suma de 67.638 lei, ce a fost virată la 21 noiembrie 2008 cabinetului medical individual „Dr. N.G.M.” reprezintă decontările pentru lunile ianuarie-septembrie 2008, în conformitate cu actul adițional nr. 2 din 16 octombrie 2008.

Inculpatul L.D., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată – întrucât nu a putut nega primirea banilor – a insistat să precizeze, inclusiv în notele scrise, dar și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, că nu a pretins acești bani și nu a condiționat acordarea suplimentării de fonduri de remiterea sumei de 10.000 lei.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.D. există, a fost săvârșită cu vinovăție în forma intenției directe și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, instanța fondului a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea sub supraveghere în conformitate cu dispozițiile art. 86/1 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 383 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA și inculpatul L.D.

Apelul declarat de parchet a vizat netemeinicia pedepsei aplicate, cât și nelegalitatea sentinței, constând în omisiunea aplicării pedepsei complementare.

Apelul declarat de inculpat a vizat nelegalitatea și netemeinicia sentinței, apreciind că nu există probe din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de luare de mită, nici în modalitatea pretinderii și nici în modalitatea primirii unei sume de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în vreun anumit fel.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite.

Ca modalitate de executare s-a apreciat că dispozițiile art. 81 C. pen. sunt incidente în cauză, solicitând aplicarea acestora în cazul condamnării la pedeapsa închisorii.

Prin decizia penală nr. 81/P din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul L.D. împotriva sentinței penale nr. 325 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 2987/88/2008.

A desființat, în parte, hotărârea apelată și, rejudecând, a dispus:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului L.D., din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. 2 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul L.D., pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) ( teza a II-a), și lit. b) C. pen.

A menținut aplicarea art. 861, art. 862, art. 863 C. pen. față de inculpat pe un termen de încercare de 4 ani.

A dedus perioada reținerii si a arestării preventive a inculpatului de la 25 noiembrie 2008 până la 22 decembrie 2008.

A menținut măsura obligării inculpatului L.D. de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat suma de 8.100 lei și 500 Euro oferită inculpatului de făptuitorul denunțător N.G.M. și ridicată ca mijloc de probă de organele de urmărire penală.

Au fost înlăturate din sentință dispozițiile contrare prezentei decizii și au fost menținute celelalte dispoziții.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. proc. pen. a dispus plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat în procesul penal au rămas în sarcina acestuia.

La pronunțarea acestei decizii, instanța de prim control judiciar a reținut că hotărârea primei instanțe își întemeiază dispozițiile referitoare la încadrarea juridică și dispoziția de condamnare a inculpatului pe elemente de fapt ce rezultă din declarațiile numitului N.G.M., atât cele consemnate până la începerea urmăririi penale pe parcursul actelor premergătoare, cât și cele consemnate după începerea urmăririi penale până la emiterea rechizitoriului care cuprinde și dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul denunțător N.G.M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv art. 255 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea prima instanță a audiat, în calitate de martor, pe aceeași persoană dând elementelor de fapt relatate de acesta aceeași valoare probatorie cu cele rezultate din declarația unui martor imparțial și fără interese în cauză, deși cele susținute de către acesta cu privire la starea de fapt de dinainte de aprobarea suplimentării de fonduri pentru cabinetul soției sale nu pot fi coroborate cu nici un alt mijloc de probă și apar ca neverosimile in raport de atitudinea procesuală a denunțătorului.

Astfel, se constată că acesta, deși a declarat în autodenunț cât și în celelalte declarații consemnate in cauză că încă din data de 19 noiembrie 2008 a fost contactat telefonic de către L.D. si că s-a întâlnit cu acesta în biroul inculpatului, inculpatul pretinzându-i o sumă de bani în sensul redistribuirii unei sume de bani în bugetul CAS Tulcea de la cele alocate contractului încheiat cu cabinetul medical Dr. I.B. la Cabinetul Medical Dr. N.G.M., aceste aspecte nu sunt confirmate de alte probe administrate în cauză și apar ca neverosimile, întrucât se constată că denunțătorul a așteptat până la momentul în care exista certitudinea suplimentării contractului cabinetului medical în care soția sa avea interese și apoi a formulat autodenunțul.

Se constată că nota de informare pentru efectuarea acestei realocări de fonduri a fost încheiată cu mult înaintea datei de 19 noiembrie 2008, urmându-și traseul normal fiind aprobată suplimentarea sumei contractate cu cabinetul medical Dr. N.G.M. înainte chiar de data când denunțătorul susține că a fost contactat de către inculpat.

Practic, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, executarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului cu privire la redistribuirea de fonduri a constat în avizarea ca favorabilă a documentației necesare luării deciziei de către organul colectiv de conducere a C.A.S. Tulcea și ulterior în executarea formalității semnării din partea C.A.S. a actului adițional nr. 4 la contract, semnare care a avut loc în data de 14 noiembrie 2008 cu câteva zile înainte de data când denunțătorul susține că inculpatul i-a pretins o sumă de bani pentru executarea acestei atribuții.

Ca atare, instanța de apel constată că în cauză nu sunt probe legal administrate, pertinente, concludente și verosimile din care să rezulte că înainte de exercitarea atribuțiilor de serviciu de către inculpat acesta să pretindă sau să primească vreo sumă de bani sau vreun alt folos.

În schimb, din probele administrate în cauză, respectiv din cele rezultate din procesul verbal de executare și constatare a infracțiunii flagrante coroborate cu celelalte declarații administrate în cauză rezultă că, inculpatul L.D. a primit în mod direct suma de 8100 lei și 500 Euro oferită de către făptuitorul denunțător N.G.M. după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat in temeiul acesteia, respectiv după ce a avizat favorabil documentația necesară unei redistribuiri de fonduri în favoarea unui cabinet medical unde făptuitorul denunțător avea interes, întrucât activitatea de medic de familie era desfășurată de soția sa.

Fapta inculpatul astfel cum este descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. făcându-se și aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în raport de calitatea funcției inculpatului președinte-director general al C.A.S. Tulcea, funcție de conducere cu atribuții de control la o instituție publică, și nu aceea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen., întrucât primirea foloaselor a avut loc după îndeplinirea actelor de serviciu, iar elementul factual vizând modalitatea alternativă a pretinderii de foloase nu este dovedită în mod pertinent și concludent, ea fiind afirmată doar de către făptuitorul denunțător pentru a justifica activitatea sa penală și pentru a-și ascunde posibil propria inițiativă în inițierea discuțiilor cu inculpatul, mai ales că făptuitorul a sesizat organele de urmărire penală doar după ce rectificarea de buget a fost aprobată practic de abia după ce și-a realizat propriile interese vizând cabinetul unde funcționa soția sa și în care inițial funcționase acesta din urmă.

Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța de prim control judiciar apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este aptă să contribuie la reabilitarea și reinserția socială a inculpatului.

În raport de soluția adoptată, apreciază instanța de apel că apelul declarat de parchet apare ca nefondat, sub aspectul criticilor referitoare la netemeinicia pedepsei.

Reține însă instanța de prim control judiciar că apelul parchetului este întemeiat sub aspectul omisiunii instanței de fond de a dispune confiscarea sumelor primite de inculpat de la denunțător, astfel încât, în baza art. 256 alin. (2) C. pen. a confiscat sumele de 8100 lei și 500 Euro de la inculpatul L.D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385/3 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul L.D.

Criticile formulate de procuror vizează greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, criticile formulate de procuror se referă și la netemeinicia pedepsei aplicate, atât cu privire la cuantum cât și la modalitatea de executare a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.

În recursul inculpatului sunt invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 12, 13, 17/1 și 18 C. proc. pen., solicitând a se reține că încadrarea juridică a faptei stabilită de instanța de apel este corectă, însă arată că în raport de noua încadrare juridică a faptei se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv, vinovăția.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385/6 alin. (2) C. proc. pen., cât și din prisma dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că doar recursul declarat de parchet este întemeiat și numai în anumite limite, după cum urmează.

Reține Înalta Curte că situația de fapt, modalitatea de comitere a faptei ca și încadrarea juridică a faptei au fost corect stabilite de instanța fondului care, în mod justificat, a apreciat că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod eronat instanța de prim control judiciar a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, soluție nesusținută de materialul probator administrat în cauză.

Infracțiunea de primire de foloase necuvenite poate fi asemănată cu infracțiunea de luare de mită, însă între cele două infracțiuni există diferențe substanțiale, cea mai importantă fiind cea referitoare la existența unei înțelegeri anterioare îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcționar, a actului în scopul căruia a fost săvârșită infracțiunea, în cazul infracțiunii de luare mită, or, în cazul infracțiunii de primire de foloase necuvenite nu există o asemenea înțelegere între funcționar și beneficiarul actului, cel dintâi primind doar foloasele după îndeplinirea actului respectiv.

Revenind la cauza dedusă judecății, reține Înalta Curte că modul în care a acționat inculpatul, conturează convingerea instanței că între inculpatul L.D. și martorul N.G.M. a existat o asemenea înțelegere în baza căreia inculpatul a pretins și primit suma de 10.000 lei de la martor pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Declarațiile martorului N.G.M. sunt elocvente în acest sens, acesta declarând că la momentul în care inculpatul i-a pretins remiterea sumei de 10.000 lei pentru aprobarea suplimentării fondurilor, i-a făcut mai multe aluzii cu privire la faptul că avea cheltuieli mari cu membrii comisiei de doctorat de la o universitate din Republica Moldova unde își susținea teza de doctorat.

Declarațiile martorului N.G.M. se coroborează și cu transcrierea înregistrării discuțiilor purtate între cei doi în mediul ambiental în ziua de 24 noiembrie 1008, când a fost remisă suma de 10.000 lei, ocazie cu care inculpatul a reluat discuțiile privind cheltuielile ocazionate de susținerea tezei de doctorat, indicând numele restaurantului la care urmau să fie invitați membrii comisiei de doctorat, împrejurare ce denotă existența unei discuții anterioare pe această temă.

De asemenea, atitudinea inculpatului de nerespingere a sumei remise de către martor, conduce la concluzia neechivocă a existenței unui moment al pretinderii acestei sume.

Și modalitatea încheierii actului adițional de către inculpat conduce implicit la existența unei înțelegeri prealabile între cei doi, înțelegere pe care inculpatul a încercat să o ascundă tocmai prin înserarea în actul adițional a unor aspecte necorespunzătoare adevărului.

Astfel martora V.A. a declarat în mod constant pe parcursul procesului penal că, deși actul adițional a fost încheiat la data de 20 noiembrie 2008, la cererea inculpatului, a aplicat pe act ca dată a întocmirii, data de 14 noiembrie 2008.

De asemenea, mai arată martora că tot în data de 20 noiembrie 2008, inculpatul a purtat o discuție telefonică cu directorul B. pentru a obține acordul acestuia pentru diminuarea bugetului alocat de CAS Tulcea și a menționat ca dată a întocmirii documentelor, data de 14 noiembrie 2008, tot la dispoziția inculpatului.

Instanța de prim control judiciar își întemeiază soluția de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de primire de foloase necuvenite exclusiv pe împrejurarea că semnarea actului adițional a avut loc la data de 14 noiembrie 2008, în pofida probelor existente la dosar, din care rezultă fără putință de tăgadă că întocmirea acestuia a avut loc la data de 20 noiembrie 2008, dată la care a fost transmis Cabinetului medical al martorului N.G.M. spre semnare.

Infracțiunea de luare de mită ca de altfel, toate celelalte infracțiuni de corupție, este o infracțiune de pericol, astfel încât ea se consumă în momentul în care se realizează una din modalitățile alternative prevăzute de lege.

Referitor la cauza dedusă judecății rezultă din probele existente la dosar, că inculpatul L.D. a pretins suma de 10.000 lei înainte de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, infracțiunea consumându-se în acel moment, iar faptul că obiectul mitei a fost remis după întocmirea actului adițional nu produce efecte în plan juridic.

Ca atare, reține Înalta Curte, că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, fapt pentru care va casa în totalitate decizia penală atacată și va menține soluția pronunțată de instanța de fond, sub aspectul modului de soluționare a laturii penale.

Față de soluția adoptată, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat, în sensul achitării sale nu este fondat, aspectele invocate cu privire la existența unui „complot” pus la cale de martorii V.A. și N.G.M. nefiind verosimile și nici în măsură să conducă la adoptarea unei soluții contrare celei pronunțate de instanța de fond.

Întrucât instanța de fond a omis să dispună confiscarea sumei de bani obținută de inculpat din săvârșirea infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte va înlătura această nelegalitate prin casarea în parte a sentinței penale și va dispune confiscarea de la inculpat a sumelor de 8.100 lei și 500 Euro în favoarea statului.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond, reține Înalta Curte că a fost corect individualizată, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiilor art. 72 C. pen.

Natura faptei comise, respectiv faptă de corupție, modalitatea de comitere a faptei constând în atitudinea inculpatului de a pretinde și primi foloase materiale pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, calitatea în care inculpatul a comis fapta, aceea de director a CAS Tulcea, sunt împrejurări care justifică pedeapsa aplicată atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Este adevărat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, însă la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, având un comportament pozitiv înainte de săvârșirea infracțiunii, infracțiune în raport de care s-a apreciat că nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale cu executare în regim de detenție.

Înalta Curte, în propria analiză apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să contribuie la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, neexistând indicii care să impună înăsprirea sancțiunii penale nici sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul modalității de executare.

Față de gradul de instruire al inculpatului, Înalta Curte apreciază că reinserția socială a acestuia se poate realiza fără privare de libertate, măsurile de supraveghere cărora trebuie să se supună fiind o garanție că acesta nu va continua să comită fapte penale.

Reține Înalta Curte că pedeapsa principală aplicată de instanța fondului satisface funcțiile pedepsei, respectiv cea educativă, coercitivă și de exemplaritate, fapt pentru care consideră că toate criticile formulate de parchet în acest sens, nu sunt întemeiate.

Față de toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, va casa în totalitate decizia și în parte sentința penală în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială și rejudecând, va menține sentința penală în ceea ce privește latura penală a cauzei.

Va dispune confiscarea sumelor de 8.100 lei și 500 Euro de la inculpat.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

           

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciu Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 81/P din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința penală nr.325 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Tulcea numai în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială și rejudecând în fond:

            Menține sentința penală nr. 325 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Tulcea în ceea ce privește latura penală a cauzei.

            Dispune confiscarea sumelor de 8100 lei și 500 Euro de la inculpatul L.D. ce au fost dobândite în mod vădit din săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

            Menține celelalte dispoziții ale sentinței .

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva aceleiași decizii.

            Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2012.