Asupra cererii de contestație de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1126 din 22 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 822/59/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A.I. împotriva deciziei penale nr. 919/ R din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara.
S-a reținut că obiectul recursului îl constituia o hotărâre definitivă prin care se respinsese ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei penale nr. 542/ R din 13 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 29 august 2011, contestatorul A.I. a formulat cerere de contestație în anulare asupra deciziei penale nr. 1126 din 22 martie 2011, susținând că Înalta Curte a încălcat prevederile art. 62, 2781 alin. (12), 310 alin. (2) și 360 alin. (1) C. proc. pen. și solicitând să se constate nulitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Dispozițiile legale invocate de contestator ca motive ale cererii sale se referă la rolul activ al instanței, termene de rezolvare a plângerii și de comunicare a hotărârii judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, constatând următoarele :
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată numai în cinci cazuri expres stabilite de legiuitor și care se referă la legala îndeplinire a procedurii de citare a părții, imposibilitatea dovedită a prezentării acesteia în fața instanței, existența unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), existența a două hotărâri definitive cu privire la aceeași faptă și neascultarea inculpatului când aceasta este obligatorie.
Or, din examinarea motivelor de contestație în anulare formulate de contestatorul A.I. rezultă că acestea nu se circumscriu cazurilor limitativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac și în afara cărora o hotărâre definitivă nu poate fi desființată.
Așa fiind, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare și va dispune, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.I. împotriva deciziei penale nr. 1126 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.