Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 60 din 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 152 și art. 153 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cererea de transferare formulată de persoana condamnată A.I.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în ceea ce-l privește pe condamnatul A.I., deși sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, este incident motivul opțional de refuz al transferării prevăzut de art. 153 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Astfel, s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că daunele materiale și morale la plata cărora, către părțile civile R.E.V., A.Ș.C., N.E., N.O., T.H.T. și T.E., a fost obligat condamnatul A.I. prin sentința penală nr. 2707 din de 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 3736/302/2007, astfel cum a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 120 din 19 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2108/3/2008 de Tribunalul București, secția I penală, și decizia penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2108/3/2008, au fost achitate parțial și acestea de asigurator, iar persoana transferabilă A.I. nici nu a garantat plata în integralitate a acestora.
S-a mai reținut că această împrejurare a fost învederată instanței și de apărătorul ales al condamnatului A.I., cu ocazia dezbaterilor, care a arătat că acesta a fost obligat la plata unor sume foarte mari și că singura posibilitate să achite aceste sume este prin permiterea să se întoarcă în țara sa.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana transferabilă A.I., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât, deși s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu a ținut seama de imposibilitatea obiectivă a acestuia de a achita integral despăgubirile la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă.
A mai învederat recurenta-persoană transferabilă că instanța de fond a reținut că nu au fost achitate despăgubirile civile, fără a constata că o parte a prejudiciului (aprox. 60.000 euro) a fost achitat.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a cererii de transferare așa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor invocate de recurent, dar și a disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.
Astfel, se constată că prin adresa nr. 65062 din 24 noiembrie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea de transfer a persoanei condamnate A.I., în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de instanțele judiciare din România, într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Potrivit datelor consemnate în înscrisurile depuse la dosar, comunicate și statului solicitat, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, prin sentința penală nr. 2707 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, modificată prin decizia penală nr. 120/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, A.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 178 alin. (2), (5) C. pen., art. 184 alin. (2), (4) C. pen. și art. 85 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen.
În fapt, în sarcina persoanei condamnate A.I. s-a reținut că în data de 25 august 2006, în jurul orei 00,30, în timp ce conducea autovehiculul marca Porsche, neînmatriculat în circulație, pe drumurile publice, mai exact în mun. București, datorită nerespectării din culpă a regulilor de circulație, a produs un accident de circulație din care a rezultat decesul a trei persoane și vătămarea corporală a altor trei persoane.
La data de 27 decembrie 2011, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sub nr. 11043/2/2011, sesizarea nr. 2892/II-5/2011 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 152 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a aprecia cu privire la cererea de transferare a persoanei condamnate A.I. în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în vederea continuării executării restului de pedeapsă din condamnarea de 6 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 2707 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, modificată prin decizia penală nr. 120/A din 19 februarie 2009 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie (Dosar nr. 2108/3/2008).
La lucrarea nr. 2898/II.5/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost depuse adresa nr. PDP/A190303/6/1 din data de 14 noiembrie 2011 privind cetățenia persoanei menționate, copia dispozițiilor legale aplicabile, declarația emisă de Ministerul Justiției din care rezultă acordul la transfer al statului britanic, referatul individual privind situația persoanei condamnate întocmit de directorul Penitenciarului Giurgiu, referatul medical privind starea de sănătate a condamnatului A.I., cererea adresată Administrației Naționale a Penitenciarelor de către persoana condamnată prin care își exprima intenția de a fi transferat în țara de origine, copii certificate ale sentinței penale nr. 2707 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, a deciziei penale nr. 120 din 19 august 2009 a Tribunalului București, secția I penală, și a deciziei penale nr. 1789 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3252 din 07 decembrie 2009, dispozițiile legale incidente în cauză, procesul-verbal de consemnare a declarației condamnatului A.I. întocmit de procuror și procesul-verbal de verificare a situației juridice a persoanei transferabile.
În considerarea disp. art. 152 alin. (4) și art. 153 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport de obiectul sesizării instanța de fond în mod corect a procedat la examinarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 143 din același act normativ.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; în cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc”.
Analizând actele dosarului prin raportare la disp. art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de textul legal menționat.
Astfel, condamnatul A.I. este cetățean britanic conform datelor consemnate în adresa nr. PDP/A/9303/6/1 din 14 noiembrie 2011 emisă de Serviciul Național Responsabil cu Infractori din cadrul Ministerului Justiției al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, hotărârea de condamnare sus-menționată este definitivă, condamnatul A.I. mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, aceasta expirând la termen, la data de 11 octombrie 2015.
Așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de procuror, condamnatul A.I. a declarat că este de acord să fie transferat în statul de cetățenie și cunoaște consecințele juridice ce decurg din aceasta.
De asemenea, având în vedere extrasul din legea relevantă, transmis de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, este îndeplinită și condiția dublei încriminări, întrucât faptele care au atras condamnarea în România constituie infracțiuni și potrivit legislației Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, iar statul de condamnare - România și statul de executare - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, s-au pus de acord asupra acestei transferări, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.
Cu toate acestea, potrivit art. 153 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive:
a) persoana a fost condamnată pentru infracțiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România;
b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanței române;
c) există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;
d) persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracțiune și nu a plătit cheltuieli la care a fost obligată prin hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor;
e) dacă există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialității.
Așa fiind, chiar dacă în cauză s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de fond a reținut, în mod just, că este incident motivul opțional de refuz al transferării prevăzut de art. 153 alin. (1) lit. d) din actul normativ menționat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că daunele materiale și morale la plata cărora a fost obligat condamnatul A.I., către părțile civile R.E.V., A.Ș.C., N.E., N.O., T.H.T. și T.E., prin sentința penală nr. 2707 din data de 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 3736/302/2007 astfel cum a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 120 din 19 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2108/3/2008 de Tribunalul București, secția I penală, și decizia penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2108/3/2008, au fost achitate parțial, iar persoana transferabilă A.I. nu a garantat plata în integralitate a acestora.
De altfel, părțile civile R.E.V., N.E., N.O., T.H.T. și T.E., în calitate de părinți ai victimelor, prin memoriile depuse la dosarul cauzei, au arătat că nu au fost despăgubite integral de condamnatul A.I., ci doar parțial de asigurator, solicitând să nu se dea curs cererii acestuia de transferare într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii, întrucât dispozițiile hotărârii nu mai pot fi executate.
În același sens sunt și memoriile depuse la dosarul cauzei din partea numiților T.H.T. și T.E., R.E.V., prin care s-a solicitat a nu se da curs cererii formulate de persoana transferabilă A.I., întrucât nu vor mai putea fi despăgubiți.
Așa fiind, ținând seama de fapta pentru care a fost condamnată persoana transferabilă A.I. în România, de modalitatea concretă de săvârșire a acesteia (producerea unui accident de circulație datorită culpei sale exclusive, printr-o încălcare gravă a regulilor privind circulația pe drumurile publice – nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și conducerea cu o viteză excesivă, cu mult peste limita legală, de 116 km/h, la trecerea printr-o intersecție), de consecințele extrem de grave ale acestei fapte, respectiv decesul a trei persoane tinere, precum și de împrejurarea că această faptă a avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România întrucât victima N.C.D. era un apreciat și premiat regizor, o personalitate remarcabilă atât pe plan profesional, cât și personal, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză este nefondat, astfel că în baza disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca atare și a menține ca legală și temeinică hotărârea atacată prin care s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și implicit cererea de transferare formulată de persoana condamnată A.I.
Văzând disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului-persoană transferabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-persoană transferabilă A.I. împotriva sentinței penale nr. 60 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenta-persoană transferabilă la plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limbă engleză, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.