Deliberând asupra plângerii de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 547/P/2010 din 28 octombrie 2011, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art. 228 alin. (1), rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. următoarele soluții:
- neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.M. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
- neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.M. sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. de art. 31 alin. (2), rap. la art. 289 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
- neînceperea urmăririi penale față de procurorul șef serviciu G.D., sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
- neînceperea urmăririi penale față de procurorul șef serviciu G.D., sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele:
Prin denunțul din 15 aprilie 2010, Agenția Națională de Transplant a sesizat săvârșirea de către procurorul D.M., din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, a infracțiunii de abuz în serviciu și a infracțiunii de fals intelectual de către G.D., procuror șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T.
În cuprinsul denunțului se arată că procurorul D.M. a dispus, împotriva prevederilor legale, depunerea la I.N.M.L. „Mina Minovici" a materiei genetice recoltate la SC S. SRL precum și că procurorul șef serviciu G.D., a indicat, contrar realității, în comunicarea adresată Direcției Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O., că a existat o supraveghere a activității de predare a băncii de materie genetică de către autoritatea medicală competentă.
Din actele premergătoare efectuate, procurorul a apreciat că nu a rezultat existența faptelor care fac obiectul denunțului Agenției Naționale de Transplant.
Astfel, s-a stabilit că prin rechizitoriul nr. 143D/P/2009, al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, întocmit de către procurorul D.M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.H. ș.a., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de trafic de celule de origine umană, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. În sarcina acestuia s-a reținut că „a fost inițiatorul grupului infracțional organizat; avea drept de dispoziție asupra componentei material - logistice reprezentată de policlinica SC S. SRL și de posibilitate concretă de gestiune a donatoarelor, a medicamentelor și a posibilității de racolare a beneficiarelor din străinătate; constituia factorul polarizator al tuturor membrilor grupului infracțional organizat realizând conexiunea între membrii componentei umane reprezentată atât de specialiștii din străinătate și personalul auxiliar (secretară, asistenți) ce deserveau baza materială necesară realizării procedurilor de embriotransfer; recompensă în mod direct ori indirect donatoarele și/sau racolatoarele, având dreptul „leonin" de recompensă, de cenzură și de sancțiune asupra tuturor membrilor grupului infracțional organizat; a conlucrat în mod constant alături de ceilalți participanți cu care se afla în conivență infracțională la introducerea în țară de materie genetică adusă în mod fraudulos. În esență, activitatea acestuia a constat în racolarea unor persoane de sex feminin, care, în clinica SC S. SRL, în schimbul unor sume de bani, acceptau să le fie recoltate ovocite, care erau apoi folosite pentru inseminarea „in vitro" a altor persoane de sex feminin, care întâmpinau dificultăți în procreerea pe cale naturală, contra unor sume de bani superioare celor pe care le primeau donatoarele".
Sub aspectul faptelor imputate procurorului D.M., prin denunțul Agenției Naționale de Transplant, în urma cercetărilor a rezultat că prin Ordonanța nr. 143D/P/2009, din 24 iulie 2009, acesta a dispus, în temeiul art. 13 alin. (1) și (6) din Legea nr. 39/2003, art. 112 lit. f) și art. 118 lit. a) și e) C. pen., art. 163 și 165 alin. (2) C. proc. pen. „Instituirea unui custode căruia să-i fie predată în gestiune, monitorizare și conservare banca ce conține materie genetică aflată în custodia SC S. SRL Se nominalizează drept custode Laboratorul de Genetică din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" sub coordonarea domnului V.T.P.Ș., consilier personal al ministrului sănătății. În această bancă se aflau ovocitele recoltate în condițiile arătate mai sus, precum și alte tipuri de materie genetică recoltată de la diferiți pacienți.
Banca în care era păstrată materia genetică a fost ridicată de către procuror, de la sediul SC S. SRL, la 24 iulie 2009, în prezența inculpatului M.H. și a lui V.T.P.Ș., consilier al ministrului sănătății, persoană desemnată de ministrul sănătății să participe la această activitate și a fost predată I.N.M.L. „Mina Minovici" în aceeași zi, ocazie cu care a fost întocmit un proces-verbal. În conținutul acestui proces-verbal s-a menționat că „Spațiul în care s-au depozitat probele este cu acces restricționat, rezervat doar personalului laboratorului de genetică. S-a luat la cunoștință faptul că pentru menținerea probelor biologice din container este necesară verificarea nivelului de nitrogen lichid la intervale regulate, respectiv la 48-72 ore. Se desemnează totodată ca responsabil pentru monitorizarea nivelului de nitrogen lichid următorii specialiști din cadrul Laboratorului de Genetică I.N.M.L: biochimist principal C.C. și medic genetician E.N.”.
La 05 noiembrie 2009, procurorul D.M., împreună cu directorul adjunct al I.N.M.L. „Mina Minovici" și mai mulți inculpați, au inventariat conținutul băncii de materie genetică, împrejurare în care, în canistra cu nr. 5, în paieta nr. 4, au fost identificate 2 ampule inscripționate „K.D.".
În memoriul Agenției Naționale de Transplant această operațiune de predare a băncii de materie genetică a SC S. SRL, către I.N.M.L. „Mina Minovici", instituție neacreditată să efectueze activități medicale cu material genetic de origine umană, este apreciată ca fiind îndeplinită fără respectarea dispozițiilor legale, cu încălcarea prevederilor art. 148 alin. (4) și (5) din Legea nr. 95/2006, întrucât predarea băncii a fost realizată fără acordul agenției, fapt ce ar avea drept consecință imposibilitatea folosirii materiei genetice de către persoanele de la care aceasta a fost recoltată. Este înfățișată în acest sens situația D.K., care s-a adresat CEDO ca urmare a imposibilității folosirii materiei genetice care i s-a recoltat și care se afla în banca de materie genetică a SC S. SRL
Potrivit art. 148 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, țesuturile și celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate și depozitate în băncile de țesuturi și celule, acreditate sau agreate de Agenția Națională de Transplant, iar potrivit art. 5 din aceeași lege, transplantul de țesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agenția Națională de Transplant.
Cu referire la împrejurarea descrisă în memoriul agenției, L.D.A., directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant și semnatarul denunțului, a arătat că nu a putut autoriza cererea D.K. de transferare a materiei genetice de la I.N.M.L. „Mina Minovici" la clinica „P.", în scopul utilizării embrionilor recoltați de la aceasta, întrucât, pe de o parte. depunerea la I.N.M.L. „Mina Minovici" a băncii de materie genetică a SC S. SRL, în care se aflau și embrioni recoltați de la K.D., s-a făcut fără acordul agenției, iar pe de altă parte, deoarece I.N.M.L. „Mina Minovici" nu este acreditat să efectueze activități sanitare cu material genetic de origine umană.
În opinia semnatarului denunțului, imposibilitatea folosirii de către K.D., a embrionilor recoltați în clinica SC S. SRL, la clinica „P.". ca urmare a acțiunii nelegale a procurorului D.M., care, împotriva dispozițiilor legale, a dispus depunerea băncii de materie genetică a SC S. SRL, la I.N.M.L. „Mina Minovici", constituie infracțiunea de abuz în serviciu.
Așa cum s-a arătat, reține procurorul că din actele premergătoare nu a rezultat existența acestei fapte.
Cu privire la autorizarea SC S. SRL de a desfășura activități medicale cu material genetic de origine umană, în adresa nr. 33432, din 28 iunie 2011, a Ministerului Sănătății, Direcția Juridică și Contencios, se arată că „din verificările efectuate de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, respectiv Direcția Asistență Medicală, reiese faptul că SC S. SRL nu este cuprinsă în listele aprobate prin reglementările în vigoare ale unităților sanitare acreditate pentru astfel de activități".
Astfel, întrucât SC S. SRL nu era acreditată să desfășoare activități medicale cu material genetic de origine umană, Agenția Națională de Transplant nu putea aproba niciun transfer al băncii de materie genetică a SC S. SRL, sau din banca de materie genetică a SC S. SRL Drept urmare, imposibilitatea folosirii materiei genetice din banca SC S. SRL este consecința neacreditării acestei societăți de a desfășura activități medicale cu material genetic de origine umană, și nu a depunerii băncii de materie genetică la I.N.M.L. „Mina Minovici", din dispoziția procurorului D.M. Depunerea băncii de materie genetică a SC S. SRL la I.N.M.L. „Mina Minovici" s-a realizat întrucât aceasta se formase ca urmare a comiterii unor infracțiuni. în plus, la I.N.M.L. „Mina Minovici" au fost luate măsurile necesare pentru a asigura păstrarea corespunzătoare a materiei genetice.
Pentru aceste motive, întrucât fapta sesizată de Agenția Națională de Transplant nu există, față de procurorul D.M. se va dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.
Cu privire la fapta imputată prin denunțul Agenției Naționale de Transplant, procurorului șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T., se va dispune tot neînceperea urmăririi penale întrucât nici această faptă nu există.
Astfel, în denunț se arată că G.D., contrar realității, a indicat în comunicarea adresată Direcției Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O., că a existat o supraveghere, de către autoritatea medicală competentă, a activității de predare, la I.N.M.L. „Mina Minovici", a băncii de materie genetică a SC S. SRL.
În urma acțiunii intentate României de către K.D. la C.E.D.O., cu privire la respingerea de către Agenția Națională de Transplant a cererii sale de transfer a embrionilor, de la I.N.M.L. „Mina Minovici", la clinica „P. ", între Direcția Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O. și Serviciul Teritorial București al D.I.I.C.O.T., a fost purtată o corespondență. Din examinarea acestei corespondențe a rezultat că prin adresa nr. 405D/P/2010, înregistrată la Direcția Agentul Guvernamental la 08 martie 2010, Serviciul Teritorial București comunică, printre altele, că:„ Vă încunoștințăm totodată că ridicarea, transportul și predarea băncii de celule umane către I.N.M.L. „Mina Minovici" au fost efectuate cu acordul Ministerului Sănătății, al cărui reprezentant, în persoana directorului Agenției Naționale de Transplant de la epoca respectivă, pe nume T.V., a colaborat în mod direct cu organele de urmărire penală pe întreg parcursul acestor proceduri.
Dosarul penal cu nr. 405D/P/2010 a fost format în urma unei disjungeri dispuse în Dosarul cu nr. 143D/P/2009.
S-a apreciat că menționarea, în cuprinsul adresei, a împrejurării că V.T.P.Ș. era directorul Agenției Naționale de Transplant la data la care au fost efectuate ridicarea, transportul și predarea băncii de celule umane a SC S. SRL, nu constituie infracțiunea de fals intelectual.
Autorul acestei adrese, semnată de procurorul șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T., este procurorul D.M.
În nota de relații din 20 iulie 2011, cu privire la conținutul acestei adrese și la calitatea de director atribuită lui V.T.P.Ș., procurorul D.M. arată că „Fiindu-mi repartizat, în vederea efectuării urmăririi penale, Dosarul cu nr. 143D/P/2009 privind membrii unui grup infracțional organizat constituit în vederea traficului de celule umane, am efectuat, printre alte activități proprii fazei de urmărire penală, o percheziție în incinta SC S. SRL ocazie cu care am luat act despre împrejurarea că într-un laborator se află o bancă de celule umane obiectivată în fapt de o canistră în care se aflau depozitate în condiții de refrigerare mai multe recipiente (ampule) ce conțineau materie genetică spre conservare prin imersare în azot cu mențiunea că percheziția a avut loc în data de 15 iulie 2009. În următoarele zile momentului efectuării percheziției, nu pot indica cu precizie dată, luând la cunoștință despre necesitatea asigurării mentenanței de specialitate relativ la banca de celule umane și în considerarea inexistenței unei practici judiciare în domeniu, existând pericolul alterării conținutului acesteia, prin intermediul factorilor decidenți am solicitat sprijin Ministerului Sănătății, fiind primit de către Ministrul Sănătății de la vremea respectivă, în persoana d-lui I. Cu ocazia discuțiilor purtate pe marginea identificării locului unde putea fi lăsată în custodie banca de celule umane ministrul a chemat în birou mai multe persoane a căror identitate nu am reținut-o iar după o discuție de aproximativ o oră, timp în care le-am expus situația de fapt și scopul deplasării mele, unul dintre consilierii ministrului în persoana d-lui T.V., a fost desemnat să se ocupe atât de gestionarea situației respective urmând să-mi asigure sprijinul necesar, precum și de conducerea pentru viitor a Agenției Naționale de Transplant. În aceleași împrejurări a fost contactat directorul spitalului de copii G.. În persoana medicului B.M. care a declinat propunerea de preluare în custodie a băncii de celule umane, consimțind să ne asigure totuși sprijinul de specialitate prin intermediul a două persoane, cu mențiunea că îmi amintesc de numele medicilor A.C. și „C.". Menționez că la momentul respectiv existau indicii cu privire la implicarea membrilor conducerii Agenției Naționale de Transplant în săvârșirea unor fapte penale în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu, aspecte pe care le-am învederat ministrului solicitând desemnarea unui reprezentant al ministerului care să-mi asigure sprijinul logistic necesar, altul decât numitul Z.V., ocazie cu care d-ul I.B. m-a asigurat că, fiind la rândul său informat, a dat dispoziție că la nivel de minister să fie constituită o comisie în vederea verificărilor ce se cuveneau a fi făcute, cu mențiunea că, potrivit afirmațiilor acestuia activitatea Agenției Naționale de Transplant urma să fie preluată de către T.V., consilierul său personal. Precizez că prima activitate efectuată în prezența acestuia din urmă a avut loc la data de 22 iulie 2009 când existând temerea alterării conținutului băncii de celule, împreună cu lucrători de poliție delegați să efectueze acte de urmărire penală T.V. și A.C. m-am deplasat la sediul S. și am asigurat mentenanța conținutului recipientului iar la data de 24 iulie 2009 acesta m-a însoțit la I.N.M.L. „MINA MlNOVICI" unde banca de celule umane a rămas în custodie. Precizez că din acel moment toate activitățile de urmărire penală relativ la sediul Agenției Naționale de Transplant (percheziție urmată de ridicarea de mijloace materiale de probă; verificarea tuturor înscrisurilor existente și semnarea lor spre neschimbare, percheziții informatice ridicarea băncii de celule umane de la sediul SC „S." SRL și lăsarea acesteia în custodia I.N.M.L. „MINA MINOVICI") întinse pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, au fost făcute în prezența d-lui T.V. în calitatea sa de șef al Agenției Naționale de Transplant, funcție care, după cum am înțeles, i-a fost acordată printr-un ordin al ministrului de resort la scurt timp. În considerarea împrejurării că acesta conducea activitatea Agenției Naționale de Transplant, însuși ministrul sănătății încunoștințându-mă verbal de preluarea conducerii de către T.V. în condițiile în care fostul director fusese demis; că avusese loc predarea-primirea inventarului agenției între T.V. și Z.V. în timp ce eu împreună cu lucrătorii de poliție ne aflam în aceeași clădire; că personalul existent i se adresa cu titulatura de „Dl. Director"; că acesta ocupa un birou a cărui ușă de acces purta o plăcuță cu inscripția „Director"; că deținea cheile sediului participând la toate activitățile de sigilare-desigilare, semnând toate înscrisurile întocmite și preluând unul dintre exemplarele acestuia, la rândul meu, în calitate de procuror titular de caz, am menționat în înscrisurile întocmite în care se făcea referire la d-nul T.V., menționând calitatea sa de „Director", asociindu-l astfel funcției reprezentative desfășurate în mod efectiv și neechivoc, fără să fi cunoscut dacă la nivel de compartiment „Resurse umane" din cadrul ministerului acesta fusese numit în mod efectiv în funcția respectivă. Această reprezentare mi-a fost susținută și de conținutul Raportului de control din 30 iulie 2009 al Direcției de Control din cadrul Ministerului Sănătății care propunea, printre altele, revocarea din funcția de director executiv a lui Z.V.".
Indiciile cu privire la implicarea membrilor conducerii Agenției Naționale de Transplant în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, în legătură cu atribuțiile de serviciu, s-au concretizat în trimiterea în judecată, împreună cu inculpatul M.H., prin același rechizitoriu, a lui Z.V., directorul executiv în acea perioadă al Agenției Naționale de Transplant, și a R.M.C.T., coordonator regional al agenției. S-a reținut că Z.V. a întocmit și semnat, împreună cu T.R.M.C., un înscris adresat „Centrului medical S.", ale cărui mențiuni sunt neconforme realității și fără a avea competența de emitere a unui asemenea înscris, săvârșind astfel infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. Tot astfel, s-a reținut că T.R.M.C. a comis infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, prev. de art. 288 alin. (1) și art. 289 C. pen., constând în întocmirea și semnarea înscrisului arătat mai sus și în completarea, cu date nereale, a unui înscris aparținând Serviciului de Ambulanță al Municipiului București.
Participarea la activitățile descrise de procurorul D.M. și împrejurările în care aceasta a avut loc, sunt confirmate de martorul V.T.P.Ș., în declarația din 09 februarie 2011.
Rezultă astfel că procurorul D.M. nu a intenționat ca în cuprinsul adresei incriminate să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la calitatea de director al lui V.T.P.Ș., calitate pe care acesta a dobândit-o la 30 iulie 2009, ulterior participării sale la activitățile D.I.l.C.O.T. descrise mai sus, întrucât, pentru motivele arătate, procurorul a avut convingerea că V.T.P.Ș. acționează în calitate de director al Agenției Naționale de Transplant.
S-a precizat că la data de 30 iulie 2009, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1511 din 30 iulie 2009, V.T.P.Ș. a fost numit temporar în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant, iar la 03 august 2009, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1509, din 30 iulie 2009, a încetat numirea în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant a lui Z.V.G. - a se vedea adresa nr. 45882 din 12 august 2010 a Ministerului Sănătății, Direcția Juridică și Contencios.
Pe de altă parte, inserarea în conținutul înscrisului a faptului că V.T.P.Ș. era directorul Agenției Naționale de Transplant, nu poate reprezenta latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual, întrucât "atestarea mincinoasă sau omisiunea neîngăduită trebuie să privească fapte, date sau împrejurări care privesc starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial, iar săvârșirea acelei atestări sau omisiuni să fie producătoare de consecințe juridice" - a se vedea V.D. și colectiv, Explicații teoretice ale Codului penal român, volumul IV, ediția a II-a, pagina 387, Editura Academiei Române, București, 2003. Ori, împrejurarea care privește starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial este cea referitoare la acordul Ministerului Sănătății față de ridicarea, transportul și predarea băncii de celule umane către I.N.M.L.„Mina Minovici", acord care a existat și care s-a concretizat în participarea lui T.V.P.Ș. la toate aceste activități. Dacă V.T.P.Ș. era, sau nu, directorul Agenției Naționale de Transplant, nu are relevanță și nu este de natură a produce consecințe juridice, atât timp cât acesta a îndeplinit, din dispoziția ministrului sănătății, activitățile arătate în adresa Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T.
Pentru aceste motive întrucât lipsesc atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, a infracțiunii de fals intelectual, față de procurorul D.M. se va dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de fals intelectual. În forma participației improprii, prev. de art. 31 alin. (2), rap. la art. 289 C. pen.
Pentru aceleași motive și având în vedere că G.D., procurorul șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T. atunci când a semnat adresa nu a cunoscut că V.T.P.Ș. nu era directorul Agenției Naționale de Transplant. Față de aceasta s-a dispus tot neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.
Cu privire la mențiunea privind supravegherea activității de transfer, la I.N.M.L. „Mina Minovici", a băncii de materie genetică a SC S. SRL, de către autoritățile medicale competente, mențiune pe care Agenția Națională de Transplant o consideră falsă, susținându-se că nu a existat o asemenea activitate a agenției, față de procurorul șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T., G.D., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta imputată acesteia nu există. Astfel, mențiunea în sensul că a existat o supraveghere a activității de către autoritatea medicală competentă este reală, ea concretizându-se în solicitarea adresată ministrului sănătății de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, urmată de însărcinarea lui V.T.P.Ș. pentru a participa la toate activitățile care se impuneau și apoi de participarea lui la aceste activități. Împrejurarea că, din motive de ordin birocratic, numirea lui V.T.P.Ș. în funcția de director al Agenției Naționale de Transplant, a avut loc la câteva zile după participarea sa la activitățile de transfer, nu este de natură a anula această participare. În plus, într-o altă adresă trimisă Direcției Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O., la 31 august 2010 semnată de procurorul șef al Serviciului Teritorial București al D.I.I.C.O.T se arată că: "vă facem cunoscut că după revocarea din funcția de director executiv a numitului Z.V.G. (inculpat în Dosarul cu nr. 143D/P/2009) conducerea Agenției Naționale de Transplant a fost încredințată numitului T.V.P.Ș. unica persoană cu care organele de urmărire penală au ținut legătura pe parcursul tuturor activităților efectuate în cursul urmăririi penale. Fiind desemnat de ministrul sănătății I.B., la data de 22 iulie 2009, numitul T.V.P.Ș., împreună cu medicul embriolog A.C. din cadrul Spitalului G., a însoțit organele de urmărire penală în sediul Clinicii S. în scopul verificării stării de fapt existente în încăperea intitulată „Laborator bancă de celule reproductive și crioconservare" iar la data de 24 iulie 2009 a fost prezent la sediul I.N.M.L. „Mina Minovici" participând la predarea în custodia acestei din urmă instituții a containerului ce conținea materia genetică ridicată întregul conținut al acestei comunicări corespunde realității.
Rezultă, astfel, că nu a existat nicio intenție de mistificare a realității în corespondența adresată de către Serviciul Teritorial București al D.I.I.C.O.T. Direcției Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O., toate mențiunile cuprinse în adrese fiind corespunzătoare adevărului.
Împotriva rezoluției, petenta a formulat plângere, procurorul șef Secție urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția nr. 2963/11/2/2011 din 19 decembrie 2011, respingând-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
S-a reținut că soluția a fost contestată, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., de Agenția Națională de Transplant, pentru următoarele argumentele:
- dr. V.T.P.Ș. a fost numit director al Agenției Naționale de Transplant prin Ordinul nr. 1511 din 30 iulie 2009 al Ministerului Sănătății și a activat până la 15 septembrie 2009, când în funcția respectivă a fost numit semnatarul plângerii;
- procuror D.M. era obligat să ia toate măsurile necesare și specifice, având în vedere faptul că temeiul legal reținut (art. 165 C. proc. pen.) era incomplet și insuficient, iar ceea ce s-a transferat era materie genetică;
- Agenția Națională de Transplant nu ar fi autorizat transferul la I.N.M.L. „Mina Minovici", ci într-o clinică acreditată, unde existau condiții specifice de păstrare;
- nu se cunosc considerentele avute în vedere, la momentul respectiv, pentru desemnarea reprezentanților Agenției Naționale de Transplant;
- magistrat G.D. a comunicat date necorespunzătoare adevărului pentru a ascunde faptele comise de procuror D.M.
În urma examinării actelor premergătoare începerii urmăririi penale a rezultat că procuror D.M. a dispus, prin rechizitoriul nr. 143D/P/2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, trimiterea în judecată a inculpaților M.H., M.Y., B.C., ș.a., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de celule de origine umană, introducerea în țară de celule de origine umană în mod fraudulos, exercitarea fără drept a unei profesii, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale. Prin același rechizitoriu, au fost adoptate soluții de scoatere de sub urmărire penală și neîncepere a urmăririi penale, cauza fiind disjunsă în vederea continuării cercetărilor cu privire la alte fapte și persoane.
Obiectul dosarului l-a constituit, în esență, activitatea de racolare a unor persoane de sex feminin și de recoltare, în cadrul clinicii SC S. SRL, de ovocite, care erau folosite pentru efectuarea inseminărilor „in vitro", în schimbul unor sume de bani mai mari decât cele pe care le primeau „donatoarele".
La data de 24 iulie 2009, prin Ordonanța nr. 143D/P/2009, procuror D.M. a dispus, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) și (6) din Legea nr. 39/2003, art. 112 lit. f) C. pen., art. 118 lit. a) și e) C. pen., art. 163 C. proc. pen. și art. 165 alin. (2) C. proc. pen., desemnarea unui custode căruia să-i fie predată în gestiune, monitorizare și conservare banca de celule de materie genetică găsită la sediul SC S. SRL și ridicată în ziua respectivă, în care se aflau depozitate, prin crioconservare, recipiente ce conțineau embrioni ori alte celule de origine umană. A fost indicat drept custode Laboratorul de Genetică din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", sub coordonarea numitului V.T.P.Ș., consilier al ministrului sănătății.
În aceeași zi, au fost aduse la sediul I.N.M.L. „Mina Minovici" - Laboratorul de Genetică și predate în custodie un container, conținând material biologic imersat în mediu de nitrogen lichid, și două butelii cu nitrogen lichid. În cuprinsul procesului verbal, încheiat în acele împrejurări, datat 24 iulie 2009 și semnat de dr. T.V.P.Ș., în calitate de reprezentant al Ministerului Sănătății, procuror D.M., dr. SA, medic legist șef în cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", și dr. L.B., coordonator al Laboratorului de Genetică, s-a reținut că:
- predarea s-a realizat în prezența reprezentanților Ministerului Sănătății, Ministerului Public și I.N.M.L. „Mina Minovici";
- s-a luat cunoștință despre faptul că pentru menținerea probelor biologice din container este necesară verificarea nivelului de nitrogen lichid la intervale regulate, respectiv 48-72 de ore fiind desemnați ca responsabili biochimist principal C.C. și medic genetician E.N.;
- spațiul în care au fost depozitate probele este cu acces restricționat, rezervat doar Laboratorului de Genetică.
Banca în care era păstrată materia genetică a fost ridicată de la sediul SC S. SRL, la 24 iulie 2009, în prezența reprezentantului Ministerului Sănătății, V.T.P.Ș.
Ulterior, la 05 noiembrie 2009, cu prilejul inventarierii conținutului băncii de materie genetică, au fost identificate, în canistra nr. 5, în paieta nr. 4, două ampule inscripționate „K.D."
Prin rezoluția nr. 143D/P/2009, din 12 noiembrie 2009, procuror D.M. a dispus restituirea către D.K. a materiei genetice aparținând acesteia. S-a comunicat susnumitei că poate intra în posesia materiei genetice, în condițiile în care este însoțită de un specialist embriolog, care să posede un recipient apt să fie utilizat pentru transportul în maximă securitate a acesteia.
Centrul de fertilitate din cadrul clinicii P., ca urmare a solicitării numitei D.K., s-a adresat Agenției Naționale de Transplant în vederea obținerii acordului și a documentelor necesare realizării procedurii de preluare a materiei genetice de la I.N.M.L.„Mina Minovici". Acordul pentru transferul embrionilor la clinica P. nu a fost dat, apreciindu-se că I.N.M.L.„Mina Minovici" nu este bancă de țesuturi și celule acreditată de Agenția Națională de Transplant.
În aceste împrejurări, numita D.K. s-a adresat C.E.D.O., iar Direcția Agentul Guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a purtat corespondență cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, context în care a fost emisă adresa nr. 405D/P/2010 întocmită de magistrat D.M. și semnată de procuror șef serviciu G.D. În cuprinsul adresei s-a menționat că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București a dispus restituirea materiei genetice aparținând numitei D.K., fiind făcute demersuri în vederea predării efective a acesteia, fapt nerealizat din motive independente de competențele și disponibilitatea structurii de parchet. S-a precizat că ridicarea, transportul și predarea băncii de celule umane către I.N.M.L. „Mina Minovici" s-au efectuat cu acordul Ministerului Sănătății, al cărui reprezentant, T.V. „directorul Agenției Naționale de Transplant", a colaborat în mod direct cu organele de urmărire penală pe întreg parcursul respectivelor proceduri.
La 06 aprilie 2011, în Dosarul nr. 547/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, au fost efectuate verificări la I.N.M.L. „Mina Minovici", dr. L.B., șef al Laboratorului de Genetică, confirmând că banca de celule a fost preluată la 24 iulie 2009, în temeiul ordonanței Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, de la acea dată și până în prezent fiind asigurat de către personalul laboratorului un anumit nivel al nitrogenului lichid pentru menținerea materialului biologic.
De asemenea, dr. S.A., persoană care asigura conducerea I.N.M.L. „Mina Minovici" la 24 iulie 2009, în absența prof. dr. D.D., a arătat că în ziua indicată a fost primit un recipient special care constituia banca de celule de origine umană ridicată de la SC S. SRL, pentru păstrarea corespunzătoare a materialului respectiv, personalul laboratorului verificând și asigurând un anumit nivel de nitrogen lichid.
Cu privire la aspectele sesizate de Agenția Națională de Transplant, procuror D.M. a precizat că una dintre activitățile derulate în Dosarul nr. 143D/P/2009 a fost reprezentată de efectuarea percheziției, la 15 iulie 2009, la SC S. SRL, context în care a luat act despre existența în incinta unui laborator a unei bănci de celule umane, constând într-o canistră în care erau depozitate mai multe recipiente ce conțineau materie genetică. Ulterior acestui moment, având în vedere necesitatea asigurării mentenanței de specialitate cu privire la banca de celule umane și inexistența unei practici în domeniu, s-a luat legătura cu ministrul sănătății, I.B., solicitându-se sprijin. În urma discuțiilor purtate la nivelul Ministerului Sănătății, a fost desemnat să acorde sprijin organelor de urmărire penală unul dintre consilierii ministrului, V.T.P.Ș. De asemenea, s-a solicitat sprijin de specialitate și reprezentanților maternității G., fiind indicat numele a doi medici. Menționează procuror D.M. că la momentul respectiv existau indicii cu privire la implicarea persoanelor din conducerea Agenției Naționale de Transplant în săvârșirea unor fapte penale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapt pe care l-a adus la cunoștința ministrului sănătății, care a dat dispoziții pentru constituirea unei comisii la nivelul Ministerului Sănătății în vederea verificării aspectelor respective, conform afirmațiilor acestuia, activitatea Agenției Naționale de Transplant urmând a fi condusă de consilier V.T.P.Ș. Arată procuror D.M. că a solicitat ministrului sănătății ca sprijinul logistic să fie asigurat de un alt reprezentant al ministerului decât Z.V., director la acea dată al Agenției Naționale de Transplant. Conform declarației magistratului, prima activitate ce a fost desfășurată în prezența lui V.T.P.Ș. a fost cea din 22 iulie 2009 când, existând temerea alterării conținutului băncii de celule umane, împreună cu acesta, dr. A.C. de la maternitatea G. și lucrătorii de poliție s-au deplasat la sediul SC S. SRL, unde a fost asigurată mentenanța conținutului recipientului. La 24 iulie 2009, V.T.P.Ș. a însoțit banca de celule umane, ce a fost transportată la I.N.M.L. „Mina Minovici" și lăsată în custodie. Precizează, totodată, D.M. că toate activitățile de urmărire penală referitoare la sediul Agenției Naționale de Transplant (percheziție urmată de ridicarea de mijloace materiale de probă, verificarea tuturor înscrisurilor existente și semnarea lor spre neschimbare, percheziții informatice, etc), derulate pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, au fost efectuate în prezența numitului V.T.P.Ș., în calitate de șef al instituției menționate. Susține magistratul că i-a fost creată convingerea că acesta este director al Agenției Naționale de Transplant, fără să fi cunoscut dacă la nivelul de compartiment „Resurse umane" din cadrul ministerului fusese numit efectiv în funcție, datorită faptului că:
- ministrul sănătății i-a comunicat verbal despre preluarea conducerii de T.V.P.Ș. în condițiile demiterii fostului director (Z.V. a fost trimis în judecată în Dosarul nr. 143D/P/2009 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.);
- avusese loc predarea-primirea inventarului agenției între V.T.P.Ș. și Z.V. în timp ce se afla în clădire, împreună cu lucrătorii de poliție;
- personalul agenției i se adresa lui V.T.P.Ș. cu titulatura de „d-le director" și ocupa un birou pe a cărui ușă de acces exista plăcuța cu inscripția „director";
- V.T.P.Ș. deținea cheile sediului agenției participând la toate activitățile de sigilare, desigilare, semnând toate înscrisurile întocmite de procuror și primind unul dintre exemplarele acestuia.
Aspectele relatate de magistrat au fost confirmate de V.T.P.Ș. în cuprinsul declarației date, acesta susținând că i s-a solicitat verbal de ministrul I.B. să participe la percheziția efectuată la sediul SC S. SRL, apelându-se și la sprijinul unui specialist în embriologie de la maternitatea G.. Într-o încăpere din incinta SC S. SRL se aflau două recipiente, unul cu material genetic și celălalt cu azot lichid. Pentru a se asigura siguranța materialului genetic, considerat probă judiciară, s-a luat hotărârea mutării recipientului la I.N.M.L. „Mina Minovici", scop pentru realizarea căruia s-a luat legătura cu dr. SA Materia genetică a fost transportată la I.N.M.L. „Mina Minovici", unde a fost lăsată în custodie, aspect cu privire la care a fost informat ministrul sănătății. Ulterior, precizează V.T.P.Ș., a preluat funcția de director interimar al Agenției Naționale de Transplant. A fost numit în această funcție, conform adresei nr. 45.882 din 12 august 2010 a Ministerului Sănătății - Direcția Juridică și Contencios, prin Ordinul nr. 1511 din 30 iulie 2009.
Față de cele expuse anterior, s-a constatat că soluția adoptată în Dosarul nr. 547/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.
Emiterea de către procuror D.M. a Ordonanței nr. 143D/P/2009 a fost întemeiată pe dispozițiile legale care reglementează materia confiscării speciale, în condițiile în care materialul genetic a fost descoperit în contextul efectuării unei percheziții la sediul SC S. SRL, al cărui personal era supus investigației penale în dosarul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, și de necesitatea asigurării securității medicale a băncii ce conținea materia genetică.
Magistratul a solicitat și a beneficiat de sprijinul autorităților medicale, respectiv a Ministerului Sănătății, reprezentantul acestei instituții, V.T.P.Ș., desemnat de ministrul sănătății, participând efectiv la procedura care a avut drept finalitate lăsarea în custodia Laboratorului de Genetică al I.N.M.L. „Mina Minovici" a materiei genetice ridicate de la SC S. SRL
Magistratul D.M. a avut convingerea că numitul V.T.P.Ș. acționează în calitate de director al Agenției Naționale de Transplant, iar indicarea acestei funcții în cuprinsul adresei nr. 405D/P/2010 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București este lipsită de relevanță, în condițiile în care ridicarea, transportul și predarea băncii de celule umane au fost efectuate cu participarea reprezentantului Ministerului Sănătății, V.T.P.Ș., după finalizarea acestor activități fiind realizată informarea ministrului sănătății.
În condițiile art. 2781 C. proc. pen., petenta s-a adresat instanței competente cu prezenta plângere împotriva soluției procurorului.
În plângerea adresată instanței, petenta a arătat următoarele:
Prin denunțul înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat efectuarea de cercetări față de procuror D.M. întrucat prin Ordonanța nr. 143D/P/2009 din 24 iulie 2009 a dispus ridicarea de material genetic depus la Clinica S., aparținând numitei K.D. fără știința acesteia și depunerea materialului genetic respectiv la I.N.M.L. Mina Minovici, compromițându-l prin măsura dispusă și atrăgând Statul Român în procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului formulate împotriva sa de către sus-numita K.D.
S-a arătat ca petenta nu a fost anunțată cu privire la măsurile ce s-au dispus la 24 iulie 2009 motiv pentru care, pe de o parte, măsurile de preluare a embrionilor de la Clinica S. nu au fost făcute cu respectarea condițiilor obligatorii a acestora și, în plus, embrionii respectivi au ajuns la I.N.M.L. care nu este o clinică acreditată în domeniul păstrării chiar temporare a embrionilor umani. S-au apreciat că fără relevanță susținerile procurorului formulate la pag. 6 ultimul paragraf din rezoluția criticată referitor la inexistența unei practici în domeniu s-a luat legătura cu ministrul sănătății I.B. care i-a desemnat consilierul ministrului V.T. În continuare, procurorul susține ca a solicitat sprijin de specialitate reprezentanților maternității Giulesti deoarece existau indicii cu privire la implicarea unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Transplant în săvârșirea unor fapte penale în exercitarea atribuțiilor de serviciu. S-a menționat că dl. Z.V. nu era reprezentantul Ministerului Sănătății, iar dacă procurorul avea dubii în legătură cu persoana sa, putea să solicite ministrului o altă persoană, dar din cadrul Agenției Naționale de Transplant, singura autoritate desemnată legal în acest domeniu.
S-a apreciat că procurorul față de care se solicita efectuarea de cercetări nu poate fi absolvit doar prin faptul că i „s-a creat convingerea”, referitor la persoana consilierului ministrului sănătății, că acesta ar fi fost reprezentantul subscrisei, când mijlocul cel mai simplu și la îndemână, ținând cont de circumstanțele date, era să verifice ordinul ministrului de numire în funcție a directorului executiv al subscrisei la acel moment și era chiar obligat să o facă, în virtutea atribuțiilor sale, fiind vorba de reprezentantul Ministerului Public la cel mai înalt nivel, aflat în exercițiul exercitării atribuțiilor sale de serviciu. De asemenea, s-a evidențiat faptul că prin măsurile dispuse de procuror prin Ordonanța nr. 143D/P/2009 a fost compromisă, practic, viabilitatea embrionilor aparținând numitei K.D., și nu numai, întrucat niciun specialist embriolog în domeniu nu-i mai poate garanta, din punct de vedere etic sau uman, ca aceștia ar mai putea fi valorificați în scopul urmărit de deținătorii legali ai acestora. S-a menționat că, datorită acțiunilor întreprinse de proprietarii embrionilor atât la instanțele românești, cât și la C.E.D.O., petenta este obligată acum să emită avize de transfer al acelor embrioni de la I.N.M.L. la o clinica autorizată în acest sens, din țară sau străinătate.
S-a mai apreciat de petenta că, în acest fel, îi este afectată însăși menirea sa pentru care a fost constituită, atribuțiile și obligațiile sale stabilite potrivit legii de înființare, precum și cele referitoare la avizarea acreditării clinicilor ce doresc să își desfășoare activitatea în domeniul respectiv și verificarea ulterioară a activității acestora cu privire la îndeplinirea întocmai a condițiilor la acordarea acreditării.
S-a mai arătat că soluția dispunerii măsurii de neîncepere a urmăririi penale s-a fundamentat pe faptul că petenta a fost înstiințată și, în același timp, reprezentată la momentul transmiterii materialului genetic la I.N.M.L.. Ori, în realitate, așa cum rezultă din Ordinul ministrului sănătății nr. 93 din 15 martie 2006, în funcția de director executiv a fost numit dr. Z.V. cu aceeași dată, până la 03 august 2009 când, în baza ordinului ministrului sănătății nr. 1509 din 30 iulie 2009, i-a încetat numirea, iar dr. V.T.P.Ș. a fost numit prin Ordin al ministrului Sănătății nr. 1511 din 30 iulie 2009, începând cu 03 august 2009, și a activat ca director executiv cu delegație până la 15 septembrie 2009, când a fost numit în funcția respectivă dr. L.D.A., funcție ocupată și în prezent.
S-a menționat că și procurorul sef secție insista în a prezenta situația ca fiind una corectă, întrucat, prin Ordonanța nr. 143D/P/2009, ar fi fost respectate normele legale aplicabile în speță, ceea ce nu este real în opinia petentei deoarece:
Până la momentul luării deciziei în baza căreia banca de celule de materie genetică găsite la sediul Clinicii S., trebuia să fie transferată într-o altă locație, nu este nimic de comentat și ar fi absurd să se ridice vreo observație în acest sens, neavând competența asupra măsurilor ce urmau și trebuiau întreprinse de procuror în cadrul urmăririi penale aflate în curs. În opinia petentei, totul începe din momentul în care procurorul nu a luat și nu a dispus toate măsurile aferente pentru a preîntâmpina eventuale lucruri care pot influența în mod ireparabil păstrarea în condiții optime - atât pe timpul transportului, cât și la custode - embrionilor aflați în stare de criogenare având în vedere că aceștia aparțineau unor terți. S-a arătat că prin adresa nr. 189 din 29 martie 2010, procurorul a comunicat M.A.E., Direcția Agentului Guvernamental, faptul că materialul seminal a fost ridicat de la sediul Clinicii S. și transportat la I.N.M.L. „conform prevederilor C. proc. pen.”. Ori, având în vedere specificitatea materialului, condițiile susmenționate sunt insuficiente; era imperios necesară respectarea, în egală măsură, a prevederilor legale specifice A.N.T. În aceste condiții, greșit procurorul susține că măsurile luate au fost corecte, iar procurorul sef secție confirmă măsurile celui dintâi.
De asemenea, a fost indicat drept custode Laboratorul de genetică din cadrul I.N.M.L., sub coordonarea numitului V.T.P.Ș., consilier al ministrului sănătății. În fapt, atât consilierul ministrului, cât și ministrul sănătății în sine, nu au nici o prerogativă, atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere tehnic și de specialitate, în a dispune acte sau fapte ce privesc, ca în cazul de față, în modul cel mai direct, activități specifice petentei. S-a evidențiat că, dacă consilierul ministrului din acel moment ar fi indicat ca și custode o clinică acreditată și ar fi luat măsurile adecvate pe perioada transportului materialului genetic, nu s-ar mai fi ajuns la această stare de lucruri.
În continuare, s-a criticat faptul că procurorul sef secție a descris în considerentele rezoluției măsurile care au fost dispuse și persoanele care au participat la preluarea, transportul, predarea si primirea materialului genetic de unde rezulta că practic toți participanții au instituit o unitate paralelă cu subscrisă fără ca aceștia să fie în vreun fel abilitați sau învestiți cu competența și expertiza necesară. De fapt, arată petenta, aici fiind esența cazului, toți cei care au dispus, cele de mai sus, cu precădere, procurorul de caz, contrar reglementarilor în materie, nu vor decât ca răspunderea pentru deterioarea materialului genetic să fie preluată de petentă. Materialul genetic nu poate fi introdus în categoria materialelor perisabile, în sensul prevederilor art. 165 din C. proc. pen. .
În plângere s-a mai arătat că, așa cum rezultă din situația de fapt, prezentată chiar de către procuror, mutarea embrionilor de la Clinica S. s-a efectuat pe baza măsurilor dispuse de procuror și cu aprobarea unui consilier al ministrului sănătății care nu avea nici o atribuție în acest sens și fără consultarea petentei. Mutarea embrionilor de la Clinica S., care obținuse avizul de acreditare la 14 iulie 2009, la o clinică neautorizată -Laboratorul de Genetică de la I.N.M.L., s-a efectuat cu încalcarea prevederilor art. 148 alin. (4) și alin. (5) Titlul VI din Legea nr. 95/2006 întrucat aceasta din urmă nu îndeplinește criteriile tehnice privind recepția, procesarea, carantinarea, depozitarea și distribuția embrionilor. Întrucât Agenția Națională de Transplant, în virtutea atribuțiilor sale conferite prin lege, este obligată să vegheze ca toți participanții în cadrul activităților de fertilizare in vitro și criogenare, păstrare și, eventual, transport să respecte reglementările aplicabile, nu i se poate pretinde acum să efectueze acte și fapte care să contravină însăși menirii sale iar persoanele care au încălcat prevederile legale aplicabile în domeniu, trebuie să răspundă pentru faptele lor.
Chiar fără existența petentei, în cazul de față, dacă o clinică acreditată ar primi embrioni criogenați de la o unitate neacreditată, prin regulamentul său propriu, adoptat cu ocazia acreditării, aceasta ar constata ulterior, că clinica trimițătoare a embrionilor nu este acreditatată sau că embrionii nu au fost păstrați în condițiile stricte prevăzute în normele specifice de păstrare a acestora; în aceste condiții, clinica primitoare a embrionilor ar fi obligată să-i îndepărteze. În cazul în speță, în virtutea atribuțiilor prevăzute de lege și directivele Comisiei Europene, petenta ar fi obligată să retragă acreditarea acelei clinici autorizate în cazul în care ar primi embrionii depozitați la I.N.M.L., deoarece acești embrioni provin acum de la o clinică neautorizată.
S-a susținut că procurorul era obligat să ia toate măsurile necesare și specifice în cazul respectiv, fără precedent, fiind vorba de material genetic și întrucât temeiul legal reprezentat de art. 165 din C. proc. pen. este incomplet și insuficient față de ceea ce urma a se dispune, în fond, embrionii umani nu reprezintă doar un material perisabil „putând recurge în caz de necesitate și la experți” extras din text art. 165 alin. (1) din C. proc. pen., informându-se și documentându-se în acest sens sub toate aspectele. El era obligat, înainte de a dispune măsura, să se documenteze în așa fel încât să evite orice risc cu privire la soarta embrionilor, care nu trebuiau compromiși pentru a nu se ajunge într-o situație pe care nimeni nu și-a dorit-o.
În plângere s-a menționat că poziția sa față de starea în care s-a ajuns nu reprezintă un capriciu, aceasta fiind pusă acum în situația de a răspunde în locul celor vinovați, când totul s-ar fi putut rezolva foarte simplu și acesta este motivul pentru care solicită în continuare efectuarea de cercetări față de persoanele vinovate, întrucat petentei i-au fost încălcate interesele sale legitime. În ipoteza în care, petenta ar fi fost solicitată, cum era și firesc, aceasta ar fi acționat și ar fi fost obligată, în virtutea atribuțiilor sale stabilite prin lege, inclusiv de către Directivele Comisiei Europene aplicabile în speță, pentru punerea în aplicare a sechestrului dispus de procuror, să avizeze transferul respectiv într-o clinică acreditată; însă, în niciun caz, nu ar fi avizat ca păstrarea în continuare a materialului genetic să fie făcută la I.N.M.L., ci la una dintre clinicile autorizate și cu înstiințarea proprietarului embrionilor respectivi, pentru simplul motiv că, în lipsa acreditării în acest sens, custodele indicat de procuror nu îndeplinea, și nu îndeplinește, condițiile necesare unui astfel de scop. I.N.M.L.-Laboratorul de genetică unde acesta a ajuns, din dispoziția procurorului D.M., nu este autorizat și nimeni nu poate garanta astăzi, datorită condițiilor improprii de păstrare, că acel material genetic mai este viabil. De asemenea, s-a subliniat faptul că clinicile care instrumentează un astfel de material genetic, primesc la cerere acreditarea, în condițiile legii, numai dacă îndeplinesc în prealabil cerințele prevăzute de lege. Activitatea acestor clinici autorizate se desfășoară după regulamente proprii avizate de către subscrisa așa încât și păstrarea materialului genetic prin criogenizare se desfășoară după reguli stricte.
În consecință, s-a susținut că petenta este pusă astăzi în situația de a-și încălca atribuțiile sale în baza căreia funcționează tocmai pentru ca alți factori, aparținând altor autorități, au dispus măsuri care, chiar dacă nu pot fi calificate stricto sensu ca fiind fapte de abuz în serviciu, neglijența în serviciu nu poate fi exclusă, în acest caz, iar procurorul nu este obligat să efectueze cercetări doar sub aspectul celor menționate de partea vătămată în denunț.
În orice caz, s-a susținut că cel care a dispus măsura sechestrului nu poate face dovada sesizării petentei, pe baza vreunui înscris oficial, pentru că acesta nu există, iar rezultatul măsurilor dispuse de cel în cauză nu poate fi tăgăduit. În lipsa unei măsuri dispuse împreună cu reprezentantul legal al petentei sau al vreunei persoane delegate de aceasta, în acest sens, s-a ajuns la situația relatată aici față de care cu toate că petenta a fost pusă în fața unui fapt împlinit, este trasă la răspundere, pe alte planuri pentru compromiterea materialului genetic.
În sfârșit, s-a susținut că, la rândul său procurorul G.D., mergând pe aceeași conduită a procurorului D.M., a comunicat Ministerului Afacerilor Externe, Direcția Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, date neconforme cu realitatea cu referire Ia implicarea petentei în operațiunea de efectuare a sechestrului, tocmai pentru a ascunde faptele comise de către autorul care a dispus sechestrul fără luarea măsurilor de protejare și păstrare a materialului genetic aparținând unui terț.
Înalta Curte a amânat pronunțarea sentinței în vederea depunerii unor concluzii scrise suplimentare de către petentă, cu precizarea concretă a motivelor pentru care, în condițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen., se solicită desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale.
Prin concluziile scrise și completare concluzii scrise, petenta a menționat următoarele:
- actele premergătoare nu acoperă întreaga perioadă în care intimatul procuror D.M. a dispus măsurile procesuale ce au format obiectul denunțului și nu lămuresc deplin ce s-a întâmplat cu respectivul container în care s-au aflat produsele biologice cu începere de Ia data de 15 iulie 2009 până Ia ridicarea și predarea Iui Ia I.N.M.L. Ia data de 24 iulie 2009;
- actele premergătoare ar constitui, de fapt, o încercare de acoperire a unor fapte care au prejudiciat prestigiul și activitatea petentei;
- depoziția martorului V.T. ar fi incompletă și, în plus, ar fi trebuit audiat și martorul dr. C.A. de Ia Maternitatea G.;
- nu ar fi fost lămurite motivele pentru care medicul B.M. a declinat preluarea în custodie a băncii de celule umane;
- intimatul-procuror G.D. nu ar fi întreprins nicio verificare a măsurilor dispuse de subordonatul său, intimatul-procuror D.M., și a prezentat o situație neconformă realității;
- măsurile dispuse prin Ordonanța 143D/P/2009 de către intimatul D.M., cu privire Ia ridicarea containerului de la clinica S. în care se află banca de celule umane aparținând unor persoane fizice au fost luate de către sus-numitul, în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materie, respectiv: Ordonanța nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - titlul VI - referitoare la efectuarea prelevării și transportului de organe, țesuturi și celule de origine umană;
- se impunea clarificarea în ce măsură și, mai ales, modul concret în care și-a exercitat atribuțiile de coordonator pentru custodele Laboratorul de Genetică din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici numitul V.T.P.Ș. pentru păstrarea în condiții optime și în conformitate cu normele și criteriile elaborate în baza reglementarilor actelor normative menționate la primul punct și a Directivelor C.E. aplicabile domeniului respectiv;
- trebuia stabilit care este parcursul banei de celule umane ce se afla în păstrare în containerul dat în custodie Laboratorului de Genetică de la I.N.M.L., locația acesteia și dacă celulele/embrionii umani aflați în păstrare în condițiile arătate mai sunt viabili la finalizarea actelor premergătoare de cercetare care au stat la baza pronunțării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
S-a solicitat să se constate că, în primul caz, procurorul care a dat soluția la plângerile formulate s-a limitat în a scoate în evidență doar măsurile pe care le-a crezut de cuviință intimatul, constând în acele discuții pe care intimatul le-a purtat cu ministrul de resort de la acel moment, fără a fi menționat în ce măsura a luat cunoștință despre normele legale care reglementează domeniul în care a dispus măsurile cauzatoare de prejudicii petentei.
În al doilea caz, s-a solicitat să constate că, deși prin Ordonanța nr. 149D/P/2009 coordonatorul activității de păstrare și întreținerea conservării băncii de celule umane (nu material genetic, cum se exprimă în ordonanță, noțiunile fiind diferite) a fost numit V.T., acestuia, în cadrul declarației pe care a dat-o la 09 februarie 2011, atașată la dosarul cauzei, pe lângă faptul că din depoziția acestuia rezultă că toată întreținerea spre păstrare se rezumă doar la completarea nivelului de azot lichid în container, nu i s-a cerut/sugerat să relateze la ce s-a pretat activitatea sa de coordonator. Din dosar, rezultă că, parag. 3, citat: „S-a luat la cunoștința faptul că pentru menținerea probelor biologice din container este necesară verificarea nivelului de nitrogen lichid la intervale regulate” fără ca în cadrul actelor premergătoare să fie verificată această afirmație cu privire la calificarea persoanei de la care s-a aflat despre acele elemente și dacă activitatea de păstrare întreținere se rezuma doar la această activitate și nu mai erau necesare și alte activități, cum ar fi verificarea nivelului temperaturii din interiorul containerului, și în ce împrejurări se deschide acel container, în așa fel încât conținutul acestuia să nu fie compromis. De asemenea, ce valoare au acele fișe care s-ar dori a fi probe relevante cu privire la urmărirea nivelului de azot când la rubrica semnătura, aceste fișe/tabel, nu poartă vreo semnătură a celui care a verificat nivelul de azot.
În fine, petenta susține că i-au fost aduse prejudicii fiind pusă în situația să răspundă – a fost acționată în două acțiuni pe contencios administrativ pentru ca aceasta să fie obligată și a fost obligată prin hotărâri irevocabile să facă niște activități, la cererea proprietarilor acelor embrioni, activități ce nu mai pot fi prestate întrucât, prin nerespectarea de către intimatul D.M. a procedurilor stricte de păstrare și transport a băncii de celule umane în cauză, normele legale nu-i mai permit să o facă întrucât există toate indiciile în baza cărora, acea bancă de celule umane transferată din dispoziția intimatului la o unitate neacreditată, I.N.M.L., care numai de păstrare embrioni umani a rămas a se mai ocupa - dar și legat de felul în care a fost ridicat și transportat containerul de la clinica S. la I.N.M.L., nu mai este viabila iar proprietarii acestora, din câte s-a aflat, refuza a-i mai ridica datorită măsurilor luate de către intimat prin Ordonanța nr. 147D/P/2009 din 24 iulie 2009. De asemenea, s-a susținut că nu toate persoanele care întradevăr au pregătirea necesară în domeniul embriologic și care s-au intersectat în cauză, în cadrul măsurilor dispuse de intimat, tocmai acelea nu au fost audiate. În sfârșit, în ceea privește poziția petentei, s-a arătat că aceasta dorește să scoată în evidență că intimatul, prin măsurile dispuse, a inițiat proceduri și modalități de lucru strict legate de domeniul embriologic, altele decât cele pentru care a fost constituită Agenția Națională de Transplant, iar pentru măsurile dispuse de petent, dar și pentru informațiile eronate transmise de către al doilea intimat în cauză, petenta este pusă în situația să răspundă. Plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen., soluția desființării rezoluției atacate și trimiterii cauzei procurorului, în vederea începerii urmării penale, soluție solicitată de către petentă, este posibilă numai în măsura în care se indică faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.
Din examinarea acestui text de lege rezultă că este vorba de fapte și împrejurări altele decât cele deja constatate prin mijloacele de probă administrate de procuror.
Ori, nici din plângere, și nici din „concluziile scrise" ale petentei, nu rezultă concret care sunt acele fapte și împrejurări, altele decât cele constatate prin mijloacele de probă deja administrate de procuror, care ar justifica rezonabil soluția desființării - în condițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. a rezoluțiilor atacate și trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale față de cei doi intimați.
Conținutul plângerii, și al „concluziilor scrise", reiterează acuzațiile aduse intimaților, interpretează texte de lege, etapizează numirea unor persoane din cadrul ministerului sănătății și pune în discuție competența și atribuțiile lor în raport cu obiectul cauzei penale, toate acestea fiind deja examinate de către organele de urmărire penală astfel cum s-a arătat anterior, instanța apreciind că nu este necesară reluarea argumentelor expuse în cele două rezoluții atacate.
Instanța constată că procurorul care a efectuat actele premergătoare a examinat, în mod real și efectiv, toate acuzațiile petentei, toate faptele reclamate de aceasta, precum și împrejurările acestora, fiind întocmit un dosar cuprinzând 552 de file; cauza penală care se află la originea prezentei plângeri este, cu adevărat, una complexă și cu o natură specială, rechizitoriul prin care unele persoane au fost trimise în judecată fiind extrem de amplu.
Astfel, se constată că, după sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen. procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a denunțului penal, fiind format dosarul penal care cuprinde toate mijloacele de probă și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petentă. În urma efectuării acestor acte premergătoare nu au fost relevate indicii ale săvârșirii de către persoanele reclamate a faptelor, apreciate ca infracțiuni de către petentă.
Pe lângă obținerea tuturor înscrisurilor și actelor procedurale care au fost dispuse de intimații-procurori, a altor înscrisuri relevante pentru stabilirea completă a faptelor reclamate, procurorul a efectuat numeroase acte premergătoare, printre cele mai relevante fiind înscrisurile (declarație D.A.L.), (declarație dr. Z.V.G.), (declarație V.T.P.Ș.), (notă de relații date de intimatul procuror D.M.).
În lipsa unor argumente convingătoare, instanța apreciază corectă opțiunea procurorului în sensul că nu s-a impus audierea martorului dr. C.A și nici lămurirea motivelor pentru care medicul B.M. a declinat preluarea în custodie a băncii de celule umane. În sfârșit, în raport cu amplul conținut al declarației martorului V.T.P.Ș. nu este întemeiată critica petentei în sensul că această declarație, ar fi incompletă."
Ori, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. care reflectă în mod specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția României, art. 23 alin. (11) și de C. proc. pen. (art. 52) începerea urmării penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.
Însă, așa cum corect a reținut procurorul și, respectiv, procurorul șef secție, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petentă, și nici indicii alte săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incidente cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) și lit. d) C. pen., consecința juridică a fost neînceperea urmăririi penale față de intimați.
Față de cele reținute, Înalta Curte în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea petentei.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta A.N.T. împotriva rezoluției din 28 octombrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în Dosarul 547/P/2010, rezoluție pe care o menține.
Obligă petenta la plata sumei de 200 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2012.