Asupra plângerii de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de general de brigadă magistrat dr. N.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 271, art. 2531 și art. 289 C. pen., cu obligarea petiționarului la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:
La data de 24 septembrie 2011, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, a fost înregistrată plângerea formulată de numitul A.I. împotriva generalului de brigadă magistrat N.L., procuror militar șef adjunct al secției Parchetelor Militare, prin care se susținea că prin „soluționarea plângerii penale împotriva domnului procuror I.V., înaintată la Ministerul Public la data de 29 iulie 2011", magistratul militar ar fi comis infracțiunile prev. de art. 253, art. 273, art. 271 și art. 289 C. pen., iar rezoluția emisă în cauză ar fi „un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii, a prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii".
În argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, s-a reținut că în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat date privind săvârșirea de către magistratul militar a vreunei infracțiuni cu prilejul emiterii rezoluției nr. 113/P/2011 din data de 10 august 2011, activitatea acestuia fiind circumscrisă cadrului procesual legal.
Ulterior, la data de 14 octombrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, nr. 275/II-2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică. S-a reținut în acest sens că, deși în cuprinsul plângerii petiționarul susține că magistratul militar nu ar fi avut în vedere la soluționarea cauzei două hotărâri judecătorești și nu ar fi efectuat cercetări cu privire la „tentativele de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii", prin încheierea nr. 63 din 05 mai 2003 la care face referire petiționarul, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de A.l., prin care solicita revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a aceleiași instanțe și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, iar prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii de revizuire.
S-a mai reținut că în ceea ce privește încheierea nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de asemenea de către petiționar, prin aceasta s-a dispus scoaterea de pe rolul instanței a plângerii formulate de A.l. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, în vederea efectuării urmăririi penale față de procurorul militar J.S.. Ulterior, prin rezoluția nr. 18/P/2006 din data de 02 august 2006, unitatea de parchet menționată a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind menținută prin hotărâre judecătorească definitivă.
Ca atare, s-a apreciat că nu ne aflăm în ipoteza nerespectării unor hotărâri judecătorești, așa cum susține A.l., aspectele menționate de acesta dovedind netemeinicia susținerilor sale și inexistența faptelor reclamate. S-a constatat că petiționarul interpretează într-o manieră personală anumite dispoziții legale sau hotărâri judecătorești, apreciind în mod eronat că în cazul în care instanța trimite la parchet o cerere de revizuire sau o plângere greșit îndreptată, procurorul ar fi obligat să dispună începerea urmăririi penale.
Procurorul a mai subliniat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. au ca punct de plecare Dosarul nr. 409/P/1999 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, în care, prin rezoluția din data de 23 decembrie 1999 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva unui lucrător de poliție reclamat de acesta. S-a reținut în acest sens că, deși în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, instanța de judecată a stabilit prin hotărâre definitivă că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, susnumitul a continuat să formuleze plângeri penale atât împotriva procurorului care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, cât și a celor care au soluționat plângerile împotriva soluției, iar fiecare soluție dispusă a constituit pentru acesta prilej de a formula noi plângeri penale, prin care a adus de fiecare dată aceleași acuzații fiecărui procuror investit cu soluționarea vreunei plângeri. Totodată, s-a constatat că în toate aceste cauze s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât niciunul din aspectele sesizate nu s-a confirmat.
A fost avută în vedere și împrejurarea că în cauză nu se poate vorbi de existența vreunuia din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 49 C. proc. pen. întrucât, în mod evident, magistratul militar care a dispus soluția în Dosarul nr. 122/P/2011 nu s-a aflat în niciuna din ipotezele prevăzute în textul de lege susmenționat.
Nemulțumit de soluția adoptată de procuror, petiționarul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 februarie 2012.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:
Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză, se constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul N.L. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 271, art. 2531 și art. 289 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefîind conturate indiciile ale săvârșirii acestor infracțiuni.
Analizarea modului în care s-a derulat urmărirea penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele de urmărire penală efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus nelnceperea urmăririi penale față de intimatul N.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 271, art. 2531 și art. 289 C. pen., rezoluție care va fi menținută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.l. împotriva rezoluției nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, pe care o menține.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.