Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 921/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10171/2/2011 (3911/2011), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins excepția de neconstituționalitate formulată de petentul B.M., ca fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. cuprinsă în încheierea mai sus-menționată a formulat recurs petentul B.M.

În motivele de recurs, detaliate pe larg în scris în memoriul depus la dosar, petiționarul arată că prevederile art. 2781 alin. (1) și (13) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt neconstituționale în raport de prevederile art. 20, 21, 44, 148 și 129 din Constituția României, precum și în raport cu art. 13 din C.E.D.O., amendată de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13.

În final, a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă, nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Petentul a invocat o excepție de neconstituționalitate a unui text care vizează o cale de atac, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, pentru a fi soluționată pe fond.

Nefiind îndeplinită o condiție esențială pentru a fi admisibilă o asemenea excepție și anume ca excepția invocată să aibă legătură nemijlocită cu soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.M. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. cuprinsă în încheierea din data de 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 10171/2/2011 (3911/2011).

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.