Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Încheierea nr. 14/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantul M.C.F. în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, în sensul că a fost suspendată Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cererii introductive, privind anularea actului administrativ atacat, a reținut că reclamantul a solicitat și suspendarea acestui act până la pronunțarea pe fond a cauzei, iar în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului a constatat că în cauza dedusă judecății sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului atacat.
Astfel, instanța a reținut existența cazului bine justificat raportat la faptul că prin ordinul atacat a fost eliberat reclamantul din funcția deținută și apoi a fost numit într-o altă funcție cu atribuții de coordonare a activității unității pârâte, fără plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției, dispoziții care sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actului.
Instanța a reținut îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, apreciind că prin punerea în executare a actului atacat s-ar crea un prejudiciu important reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat că intimatul a fost numit să coordoneze activitatea Comisariatului Județean de Mediu Hunedoara, astfel încât, în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege, respectiv condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Recurenta a precizat că actul administrativ atacat, obiect al cererii de suspendare de față, a fost emis ca urmare a apariției O.U.G. nr. 37/2009 și a respectat condițiile de legalitate la data emiterii lui, astfel încât nu există motive care să determine cazul bine justificat, așa cum este definit de norma legală.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamant și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.
Simpla referire la instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reținând existența în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Garda Națională de Mediu - Comisariatul General împotriva Încheierii nr. 14/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.