Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 289 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 5609/2/2010 (1666/2010), s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.G.M. și s-au menținut Ordonanțele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
A fost obligată petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 12 martie 2010 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 358/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici Ș.D. și D.B.Ș., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe G.G.M., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, pentru pronunțarea unei soluții conform competenței și sesizarea instanței de judecată.
În considerentele rezoluției, s-a reținut că prin Ordonanța nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe notarul public D.B.Ș. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că a autentificat în mod nelegal, prin fals, Testamentul din 2 octombrie 1991 al Notariatului de Stat.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 30 octombrie 2009 s-a stabilit că semnătura executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuție nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia săvârșirii de către notar a infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.
În raport de data autentificării testamentului menționat - 2 octombrie 1991 - în cauza privind pe notarul public D.B.Ș. s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Verificând actele dosarului, procurorul de caz a constatat că, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 30 octombrie 2009, semnătura executată la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuție a fost, probabil, executată de aceeași persoană care a realizat semnăturile la rubrica „vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 iunie 1992 la Notariatul de Stat Local al sectorului 5 București, de către notarul public Ș.D.
S-a mai constatat că și semnătura de pe contractul sus-menționat a fost realizată prin fals. În raport de data întocmirii contractului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de notarul public Ș.D. deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Plângerea formulată de petiționara G.G.M. împotriva Ordonanței nr. 358/P/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordonanța nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În considerentele acestei din urmă ordonanțe s-a reținut că în plângerea formulată, petiționara a arătat că este nemulțumită de soluția dată de procuror deoarece, în calitate de beneficiară a celor două acte autentice (Testamentul din 2 octombrie 1991 autentificat la Notariatul de Stat al Municipiului București și contractul de vânzare-cumpărare din 29 iunie 1992 autentificat la Notariatul de Stat Local al sectorului 5 București) cu privire la care organul de urmărire penală a reținut că sunt falsificate, urmează să suporte consecințele juridice care pot decurge în urma sesizării instanțelor civile cu acțiune având ca obiect anularea respectivelor acte.
Petiționara a apreciat că, procurorul de caz nu putea pronunța o soluție fără efectuarea unei expertize grafologice, fără audierea notarilor care au autentificat cele două acte și fără audierea ca martori a terțelor persoane care au fost de față la întocmirea înscrisurilor respective.
Plângerea petiționarei a fost apreciată de către procurorul ierarhic superior celui care a dat Rezoluția nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 ca fiind neîntemeiată întrucât, pe de o parte, în raport de faza actelor premergătoare efectuate, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică sunt suficiente sub aspect probator, iar pe de altă parte, față de data săvârșirii faptelor nu se poate dispune începerea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Împotriva Rezoluțiilor nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010, petiționara G.G.M. a formulat plângere în fața judecătorului în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. susținînd, în esență, că acestea sunt nelegale, deoarece odată cu disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, procurorul nu a precizat infracțiunea pentru care urmează a fi cercetată petiționara, iar soluția dată față de notarii D.B.Ș. și Ș.D. se bazează, exclusiv, pe probele administrate în primul ciclu procesual, când dosarul s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. Soluția de disjungere și declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în opinia petiționarei, este nelegală și prin prisma faptului că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu s-a pronunțat și față de petiționară, ci a disjuns cauza, ca și cum între presupusul fals comis de cei doi notari și presupusul uz de fals nu ar exista nici o legătură.
Examinând plângerea formulată de petiționară, prima instanță a reținut că este nefondată.
Procedura penală impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea soluției pronunțate - pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi.
În conformitate cu art. 2781 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii, instanța trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b1) a aceluiași articol.
Art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine legală de preferință, astfel că organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenței faptei sesizate și apoi au trecut la analiza condițiilor care înlătură posibilitatea angajării răspunderii penale.
Constatarea tehnico-științifică, și expertiza, nu sunt probatorii, incompatibile cu faza actelor premergătoare. Aceste probe au rolul de a strânge datele necesare pentru a se stabili dacă sunt întrunite exigențele art. 228 C. proc. pen. privitoare la începerea urmăririi penale. Toate probatoriile administrate în faza actelor premergătoare, atât înaintea declinării competenței ca urmare a calității persoanei cercetate, cât și după sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în mod corect au fundamentat soluția de netrimitere în judecată, acestea fiind administrate în condiții de legalitate de către organele de urmărire penală sesizate.
Instanța a considerat, având în vedere probele științifice administrate în faza actelor premergătoare, că faptele reclamate de către petiționară există în materialitatea lor.
Nemulțumirea petiționarei este determinată, în esență, atât de faptul că în privința sa, cauza este încă în curs de soluționare, în timp ce pentru intimații notari publici s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, cât și de demersul Ministerului Public în ce privește latura civilă a cauzei.
Sub acest din urmă aspect, petiționara a invocat Decizia nr. 151/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că: „în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ.".
Dispoziția de sesizare a instanței civile nu poate fi cenzurată pe calea plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., ca, de altfel și dispozițiile privitoare la constatarea ca fiind utile unele probatorii, ori cea referitoare la disjungere.
S-a constatat și faptul că soluțiile de netrimitere în judecată cenzurate în prezenta cauză nu includ măsura sesizării instanței civile pentru anularea înscrisurilor falsificate. Sesizarea instanței civile pentru anularea înscrisurilor falsificate era conținută de rezoluția din 9 februarie 2010 adoptată în Dosarul nr. 15752/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, infirmată prin Ordonanța din 25 februarie 2010 emisă în Dosarul nr. 578/II-6/2010 prin care s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării de cercetări față de notarul public D.B.Ș.
Întrucât intimații notari publici nu au înțeles să formuleze plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., apărările acestora din fața instanței nu pot fi valorificate în plângerea formulată de către petiționară.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara G.G.M. și a menținut Ordonanțele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 și nr. 965/II-2/2010 din 31 mai 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara G.G.M..
În motivele de recurs formulate în scris și susținute oral, petiționara prin apărător, a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, constând în aceea că judecătorul fondului a analizat cauza, exclusiv, prin prisma argumentelor procedurale, reținând în esență că, raportat la conținutul concret al dosarului, plângerea nu se încadrează în dispozițiile restrictive ale art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. ce ar permite restituirea cauzei la procuror.
În opinia petiționarei, concluzia la care a ajuns judecătorul fondului vine în contradicție cu cele susținute de ea în fata curții de apel, și care constau în aceea că soluția adoptată de parchet s-a bazat pe o cercetare incompletă, singura probă administrată în cauză, constituind-o raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în faza actelor premergătoare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, învestit inițial. Prin refuzul procurorului de a efectua acte de cercetare penală care să stabilească dacă infracțiunile reclamate există în materialitatea lor, s-a ajuns la aplicarea în mod discriminatoriu a principiului esențial și funcțional al acțiunii penale înscris în art. 10 C. proc. pen., care stabilește o ordine legală de preferință în aplicarea cauzelor care lipsesc de temei acțiunea penală (art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen. cu prioritate), față de cauzele care lipsesc de obiect acțiunea penală (art. 10 lit. f) - j) C. proc. pen.).
A concluzionat petiționara că soluția ce se impunea a fi pronunțată de către judecătorul fondului era aceea de admitere a plângerii și de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, audierii tuturor persoanelor bănuite că au săvârșit infracțiuni și administrării mijlocului de probă de specialitate prevăzut de lege - expertiza grafoscopică - într-un cadru procesual legal și cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 120 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordonanța nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe notarul public D.B.S. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. constând în aceea că a autentificat în mod nelegal, prin fals, Testamentul din 2 octombrie 1991 al Notariatului de Stat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin Ordonanța nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii D.B.Ș. și Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen.
În fapt, s-a reținut că prin Testamentul încheiat la Notariatul de Stat al Municipiului București, numitul A.B.C.M. a lăsat întreaga sa avere recurentei petiționare G.G.M..
Urmare plângerii formulate de numitul l.M. împotriva recurentei, prin care acesta a contestat autenticitatea testamentului sus-menționat, în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice care prin raportul din 30 octombrie 2009 a stabilit că semnătura executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuție nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia săvârșirii de către notarul public D.B.Ș. a infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică sus-menționat s-a mai stabilit că aceeași semnătură, executată de aceeași persoană necunoscută se găsește și pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.B.C.M. și recurentă, având ca obiect vânzarea unui imobil situat în București, sectorul 5, contract autentificat de notarul public Ș.D.
În baza concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică administrat în faza actelor premergătoare, organul de urmărire penală prin Ordonanța nr. 358/P/2010 a apreciat - contrar celor susținute de petiționară - că sunt indicii suficiente că notarii publici D.B.Ș. și Ș.D. au săvârșit infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 289 C. pen., însă având în vedere datele săvârșirii acestor infracțiuni (anul 1991 când s-a autentificat testamentul și anul 1992 când s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare), a reținut că nu se poate dispune începerea urmăririi penale în cauză, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Prin ordonanța sus-menționată procurorul a dispus disjungerea cauzei și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București pentru efectuarea de cercetări față de petiționară sub aspectul infracțiunilor de fals și uz de fals.
Ordonanța de netrimitere în judecată adoptată de procuror a fost menținută prin Ordonanța nr. 965/11/2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționară.
În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., „Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a căror aplicare o cere recurenta petiționară, prevăd că „Judecătorul admite plângerea prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz .... ".
Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale se dispune atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b1) a aceluiași cod.
Așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine legală de preferință, astfel că organul de urmărire penală în mod judicios a analizat cu prioritate, probatoriile administrate în faza actelor premergătoare, pe baza cărora a concluzionat că faptele sesizate de recurentă există în materialitatea lor, și apoi a trecut la examinarea incidenței prevederilor legale ce înlătură angajarea răspunderii penale a intimaților făptuitori, în speță, art. 122 lit. d) C. pen.
Împrejurarea că în cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice nu este de natură a duce la o altă concluzie decât cea la care a ajuns judecătorul fondului și anume, că probatoriul care a fundamentat soluția de netrimitere în judecată a intimaților este complet și a fost administrat în condiții de legalitate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, inițial învestit cu soluționarea plângerii formulată de către petiționară.
Dispunerea și efectuarea în faza actelor premergătoare a constatării tehnico-științifice nu este incompatibilă cu faza actelor premergătoare, administrarea acestei probe având rolul de a strânge datele necesare pentru a se stabili dacă sunt întrunite condițiile cerute de art. 228 alin. (1) C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale.
În cauză, cerințele textului de lege sus-menționat nu sunt îndeplinite, urmărirea penală față de notarii publici D.B.Ș. și Ș.D. nu poate fi începută deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, concluzie la care în mod judicios a ajuns procurorul.
Prin urmare, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond prin care s-a menținut rezoluția procurorului de netrimitere în judecată este legală și temeinică, recursul declarat de petiționara G.G.M. se va respinge ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara G.G.M. împotriva Sentinței penale nr. 289 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.