Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 199 din 6 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, inculpatul G.A.D. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
S-a reținut de instanța de fond că potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006 constituie infracțiune refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35, documentele și informațiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) - f), ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.
Pentru a fi subiect activ al infracțiunii legiuitorul a prevăzut ca acesta să aibe o calitate specială, fiind deci un subiect calificat. Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu are calitatea specială cerută de legiuitor motiv pentru care a considerat că fapta nu a fost comisă de o acesta dispunând astfel achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad care a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita achitare a inculpatului arătându-se că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită.
Prin Decizia penală nr. 142/A din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că inculpatul a exercitat în fapt funcția de administrator iar aceasta nu înseamnă că inculpatului i-au fost transferate și obligațiile care îi incumbă administratorului de drept.
Împotriva Deciziei penale nr. 142/A a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate și, în rejudecare, prin reevaluarea probelor administrate în cauză să se dispună condamnarea inculpatului.
Examinând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat dar pentru alte considerente ce vor fi expuse în continuare:
Inculpatul a fost acționar al SC S.M.&A.D. SRL Arad.
Prin Încheierea nr. 186 din data de 6 februarie 2008 Tribunalul Arad a deschis procedura prev. dr art. 33, 34, 107 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 85/2006 și a desemnat ca lichidator judiciar firma C.AR.M.L. IPURL Arad. S-a dispus totodată notificarea falimentului debitorului creditorului, ORC de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunilor.
Probele administrate la instanța de fond respectiv declarațiile inculpatului, ale administratorului de drept, ale lichidatorului, au indicat faptul că administratorul de drept al firmei era concubina inculpatului însă, întrucât aceasta născuse, atribuțiile sale erau exercitate în fapt de către inculpat. Firma a fost declarată în insolvență prin hotărârea Tribunalului Arad care a numit și lichidatorul C.AR.M.L. IPURL Arad.
Acest lichidator a notificat administratorul de drept să îi predea documentele stipulate în art. 28 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la primirea somației.
În declarația data în fața instanței de fond inculpatul a declarat că actele la care se face referire au rămas la sediul firmei într-un garaj, iar noul proprietar al imobilului nu i-a comunicat dacă au sosit înștiințări pe numele său sau al societății.
Înalta Curte constată că la dosarul instanței de fond, se află procesul-verbal din 2 iunie 2008 încheiat de Biroul Executor Judecătoresc H.V. ca urmare a evacuării inculpatului din spațiul situat în Arad. Potrivit celor inserate în procesul-verbal executarea silită s-a efectuat la cererea creditoarei SC C.I. SRL iar bunurile aflate în imobil la momentul executării au rămas sechestrate.
Totodată se constată că nici instanța de fond și nici instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv al apelului, nu au verificat apărările inculpatului și nici dacă au fost făcute mențiunile dispuse de Tribunalul Arad prin Încheierea nr. 186 din 6 februarie 2008 și la ce dată, referitoare la falimentul firmei la care inculpatul era acționar.
În lipsa acestor probe instanța de recurs nu are cum să se pronunțe asupra vinovăției respectiv nevinovăției inculpatului și cu atât mai mult nu poate să verifice dacă soluția de achitare a inculpatului a fost justificată sau nu pe baza probelor existente la dosar.
Ca atare, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, respectiv Tribunalul Arad.
În rejudecare instanța va efectua demersuri pentru a afla dacă între bunurile sechestrate și rămase la sediu sunt și actele pe care administratorul de drept al firmei trebuia să le predea lichidatorului judiciar; dacă au fost efectuate la ORC de pe lângă Tribunalul Arad mențiunile referitoare la falimentul firmei și la ce dată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara privind pe inculpatul G.A.D.
Casează decizia atacată și Sentința penală nr. 199 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Arad și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.