Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., rap.la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a apelantei inculpate D.A.M.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a prtonunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei și ulterior menținerea acesteia, cu atât mai mult cu cât împotriva acesteia a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii, nedefinitivă și care nu frânge prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpata.
S-a arătat că este de necontestat că în cauză există probe și indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă, pentru un observator imparțial și obiectiv, că inculpata este autorul infracțiunii de tentativă de omor calificat , infracțiune dedusă judecății, tot probatoriul administrat până la acest moment convergând în această direcție.
Corelativ este întrunit și temeiul arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa pentru infracțiunea dedusă judecății fiind mai mare de 4 ani și în cauză există probe că lăsarea în libertate a inculpatei, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă din periculozitatea inculpatei, cu privire la care prima instanță a reținut că a lovit cu un cuțit, pe la spate , partea vătămată care era o persoană minoră.
Natura infracțiunii, gravitatea deosebită a acesteia, care dovedesc lipsa de respect a inculpatei față de valoarea cea mai importantă ocrotită de lege și anume, viața persoană.
S-a apreciat că luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului acesteia, neoferind suficiente garanții că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, s-a apreciat că menținerea măsurii arestării preventive este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății și că nu depășește limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care deja a fost pronunțată o sentință pe fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive întrucât la acest moment procesual, nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul inculpatei nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată și chiar condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în aceea că în noaptea de 12 din 13 septembrie 2010, aflându-se în fața unui magazin alimentar, situat la intersecția str. H. cu str. D.D. din București, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat pe numitul Pârvu Bogdan Mitică, viața acestuia fiind pusă în pericol.
Împotriva inculpatei s-a luat măsura arestării preventive la data de 24 septembrie 2012 în temeiul art. 143, 148 lit. f), 1491 C. proc. pen., constatându-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetată este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele dosarului rezultă că infracțiunea pentru care este cercetată inculpata prezintă un grad de pericol social sporit, constând în împrejurările concrete în care se presupune că s-au săvârșit și în impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice.
Prin fapta comisă, s-a adus o gravă atingere valorilor sociale ocrotite de lege privind dreptul la viață, tulburând prin aceasta nu numai ordinea juridică ci și mediul social ocrotit și provocând o stare de primejdie susceptibilă de a fi repetată în viitor, având în vedere comportamentul inculpatei, care a mai fost condamnată anterior și are tendințe antisociale și impulsive.
Prin urmare, instanța de apel a apreciat în mod corect că menținerea măsurii arestării preventive este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății și că nu depășește limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care deja a fost pronunțată o hotărâre de condamnare.
Apreciind că față de gravitatea deosebită a infracțiunilor, temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și cu respectarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Constituției României referitoare la libertatea individuală. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârșit o infracțiune și din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertărților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de cele menționate, recursul inculpatei este nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata D.A.M. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 15893/3/201 1/a1.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 martie 2012.