Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 216/PI din 30 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 423/59/2008 - 9 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul V.D.T. împotriva rezoluțiilor pronunțate în Dosarele nr. 12/P/2008 și nr. 399/II/2/2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petiționarul V.D.T. a solicitat desființarea rezoluțiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarele nr. 399/II/2/2008 și nr. 12/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii G.L. și C.V.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț la data de 15 ianuarie 2008, sus-numitul petiționarul a solicitat trimiterea în judecată a procurorului C.V.B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece în Dosarul penal nr. 122/P/2007 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T., cercetat pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Cu privire la intimata făptuitoare G.L., petiționarul a sesizat faptul că aceasta, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a confirmat rezoluția procurorului C.V.B. prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T.
A apreciat judecătorul fondului că în mod corect, prin rezoluțiile atacate, procurorul a reținut că pe calea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petentul dorește o nouă verificare a temeiniciei și legalității ordonanței prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T. și că această verificare nu mai intră în competența procurorului care prin adoptarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală s-a dezînvestit, o asemenea competență revenind instanței de judecată.
Pentru rezoluțiile sau ordonanțele adoptate, procurorii nu pot fi trimiși în judecată, chiar și în cazul în care acestea ar fi netemeinice, după cum nici judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru hotărârile pronunțate, modificarea acestora putând fi realizată numai în căile de atac prevăzute de legea procesual penală.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul care în motivele scrise depuse la dosar a susținut că instanța de fond nu a analizat criticile pe care Ie-a invocat, nu a avut în vedere faptele reclamate și nu a argumentat în nici un fel soluția de respingere a plângerii, rezumându-se la simpla afirmație că „intimații sunt acuzați de petent pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu". În drept, petiționarul a invocat dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. și pe cele ale art. 3859 pct. 9 din același cod.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de petiționar cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Instanța de fond, conformându-se dispozițiilor legale sus-menționate - contrar celor susținute de recurentul petiționar - a verificat legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate de procuror și atacate de petiționar în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., apreciind motivat că plângerea petiționatului nu este fondată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Rezoluția nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., față de procurorii C.V.B. și L.G., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 205, art. 246 și art. 289 C. pen.
În motivarea rezoluției, procurorul a reținut că prin plângerea formulată la data de 15 ianuarie 2008, V.D.T. a reclamat faptul că procurorul C.V.B. a săvârșit infracțiunile sus-menționate, prin aceea că în Ordonanța nr. 122/P/2007 din 6 noiembrie 2007 prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui P.S.T. în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., a inserat unele împrejurări necorespunzătoare adevărului, a omis să se refere la unele probe concludente, a reținut în favoarea învinuitului P.S.T. în mod greșit legitima apărare, folosind o argumentație contradictorie și a utilizat termenul de agresor cu referire la petiționar.
A mai reținut procurorul, că în aceeași plângere, petiționarul a sesizat faptul că prim-procurorul G.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț este coautoare la infracțiunile comise de procurorul C.V.B., prin aceea că a confirmat Ordonanța nr. 122/P/2007 adoptată în cauza privind pe învinuitul P.S.T. A mai susținut petiționarul că prim-procurorul G.L., prin soluția de respingere a plângerii formulate de el în temeiul art. 278 C. proc. pen., a încercat să acopere falsul intelectual din ordonanța procurorului C.V.B., care a făcut referire la un martor inexistent (B.D.D.), susținând că „din eroare a fost trecută martora B.D.D. în loc de B.N. - fiul acesteia având calitate de martor în cauză.
Soluția de scoatere de sub urmărire penală adoptată de procurorul C.V.B. în cauza privind pe învinuitul P.S.T., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 181 C. pen., a fost menținută prin Ordonanța nr. 93/II/2/2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.
Rezoluția procurorului nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, și care a fost supusă verificării sub aspectul legalității și temeiniciei în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. a fost menținută prin Rezoluția nr. 399/II/2/2008 din 18 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indiciile săvârșirii de către intimații procurori a infracțiunilor reclamate de petiționar. O soluție adoptată de procuror și care este nefavorabilă recurentului-petiționar nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a procurorului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual sau insultă, în condițiile în care nu s-a dovedit că procurorul a exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu cu consecința unei vătămări a intereselor legale ale petiționarului sau că în conținutul soluției adoptate a inserat date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură a produce consecințe juridice.
Indicarea greșită a numelui martorului B.D.D. în loc de B.N. constituie o eroare materială care a fost corectată de prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a adoptat Rezoluția nr. 122/P/2007 din 6 noiembrie 2007 și nu poate fi considerată o împrejurare de natură a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 289 C. pen., în condițiile în care nu a schimbat cu nimic starea de fapt reținută de procuror.
De asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, că procurorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru soluțiile pe care le adoptă pe baza probelor administrate în cauză, nelegalitatea sau netemeinicia acestora putând fi invocată de partea nemulțumită prin exercitarea căilor de atac în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
În consecință, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul declarat de petiționarul V.D.T. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.D.T. împotriva Sentinței penale nr. 216/PI din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.