Hearings: July | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1028/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012.

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 26 aprilie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia plângerea penală formulată de către petentul I.I. împotriva intimatei F.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu contra intereselor publice, plângere în care petentul arată că intimata, pronunțând sentința civilă nr. 750/2011, a încălcat în mod abuziv și deliberat dispozițiile procesual civile. S-a mai arătat că deși petentul a făcut dovada în Dosarul nr. 086/222/2009 că cererea de partaj nu a fost semnată de către reclamanta J.M.D., ci a fost introdusă în mod nelegal de avocatul C.I.S., care nu a făcut dovada calității sale de reprezentant legal al reclamantei, intimata nu și-a respectat obligația de imparțialitate și nu a pus în discuție legitimitatea introducerii cererii și nu a dispus anularea acțiunii în temeiul art. 133-art. 134 C. proc. civ.

Prin Rezoluția nr. 222/P/2011 din 10 iunie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numita F.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 2471 și art. 248 C. pen., cu motivarea că judecătorul este independent în pronunțarea unei soluții, iar hotărârile emise pot fi contestate de partea nemulțumită prin exercitarea dreptului legal de a introduce o cale de atac. S-a mai arătat că, procedând la compararea conținutului plângerii cu faptele penale indicate de partea vătămată ca fiind săvârșite de magistrat, nu rezultă nici un raport logic între acestea, demersul numitului I.I. fiind apreciat astfel ca un abuz de drept, nejustificat.

Împotriva acestei rezoluții petentul I.I. a formulat plângere, iar prin Rezoluția nr. 597/11/2/2011 din 21 iulie 2011 a Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată, potrivit art. 2781 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 142 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluțiilor procurorului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 300 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nemulțumirea petentului în legătură cu soluția pronunțată de instanța civilă nu poate conduce, de plano, la constatarea unei îndepliniri defectuoase a îndatoririlor de serviciu de către magistratul F.G., petentul având posibilitatea de a ataca hotărârea civilă pronunțată, iar pe de altă parte, afirmațiile sale privind nelegalitatea acestei hotărâri sunt simple alegații care nu sunt susținute de nici un indiciu și nu au nicio argumentare, astfel că în cauză infracțiunile prev. de art. 246 și art. 248 C. pen. nu există.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen s-a reținut că în cauza de fată nu există nici un element care să ateste existenta vreunei acțiuni care să aibă ca urmare imediată lezarea unui drept al unui cetățean prin restrângerea folosinței sau exercițiului acelui drept sau prin crearea pentru acesta a unei stări de inferioritate, iar soluția pronunțată de magistratul intimat nu conține nici un element care să ducă la concluzia că s-a urmărit lezarea vreunui drept al petentului sau crearea pentru acesta a unei stări de inferioritate, pe vreunul dintre temeiurile arătate în acest text de lege

Împotriva acestei din urme sentințe petentul I.I. a formulat recursul de față.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit ari. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit ari. 278 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit ari. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin ari. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile ari. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul I.I.

În temeiul ari. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.I. împotriva sentinței penale nr. 142 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012.