Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 1036/2011

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2011.

Asupra conflictului negativ de competență de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 805 din 7 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul A.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea și s-a contopit restul de 1542 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.542 zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 10 noiembrie 2009 - dosar 5506/P/2009 - s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată a inculpatului A.A., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că în data de 23 iunie 2009, inculpatul a condus pe b-dul Decebal din Oradea, autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare, fiind oprit pentru un control de rutină de către un echipaj al poliției rutiere, constatându-se cu prilejul cercetărilor că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Inculpatul, interogat fiind în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei.

Din conținutul dosarului, instanța de fond a reținut că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză - declarația de recunoaștere a inculpatului care se coroborează cu declarațiile martorului M.R. care a confirmat faptul că inculpatul a fost oprit de către un echipaj al Poliției Rutiere în timp de conducea un autoturism Renault pe str. Eroul Necunoscut din Oradea (în continuarea Bulevardului Decebal), recunoscând în fața agenților de poliție că nu posedă permis de conducere, precum și cu adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bihor, prin care se atestă că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule (adresa nr. 47833 din 24 iulie 2009).

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare, în condițiile în care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapta prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-1 infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 30 septembrie 2008 cu un rest neexecutat de 1.542 zile.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut cont de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei comise, de împrejurările in care a fost comisă fapta - inculpatul a circulat pe drumurile publice în condițiile în care nu avea permis de conducere care să îi confirme deținerea cunoștințelor teoretice și practice pentru o astfel de activitate, a condus în mun. Oradea pe străzi intens circulate, la ora de vârf, de persoana inculpatului, de atitudinea sinceră a acestuia, dar și de starea de recidivă postcondamnatorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 225/A/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinței penale nr. 805 din 07 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a desființat-o și a descontopit pedeapsa de 1542 zile închisoare în pedepsele componente de 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză și restul de 1542 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

A înlăturat dispoziția de revocare a acestui rest, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a menținut liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a avut în vedere că starea de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.

S-a reținut că încadrarea juridică este corectă, și că la individualizarea pedepsei au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond având în vedere faptul că inculpatul a condus autoturismul pe artere intens circulate, la oră de vârf, fără a fi implicat în vreun eveniment rutier precum și de atitudinea sinceră pe care a manifestat-o, dar și de antecedentele sale penale.

S-a considerat că apelul inculpatului este întemeiat în ceea ce privește modul în care instanța de fond a înțeles să aplice dispozițiile art. 61 C. pen.

Infracțiunea din prezenta cauză nu face parte din categoria celor pentru care revocarea liberării condiționate este obligatorie în cazul comiterii acesteia până la împlinirea pedepsei anterioare. Prin urmare, instanța a trebuit să aprecieze asupra oportunității revocării sau menținerii liberării condiționate având în vedere criteriile legale.

Astfel, potrivit acestui text de lege, dacă până la împlinirea duratei pedepsei, persoana liberată condiționat săvârșește o nouă infracțiune, liberarea poate fi revocată ținându-se seama de gravitatea faptei ulterioare. în speță, fapta ulterioară este în mod evident mult mai puțin gravă decât cea anterioară, iar restul de pedeapsă rămas neexecutat este consistent și mult mai mare (de aproape 4 ori mai mare) decât pedeapsa aplicată în cauză astfel încât, având în vedere disproporția vădită dintre cele două elemente ce ar intra în contopire, apreciem că nu se impune revocarea liberării condiționate.

Împotriva acestei decizii inculpatul A.A. a formulat recurs iar prin decizia penală 742/R/2010 a Curții de Apel Oradea a fost recalificată calea de atac din recurs în Contestație la executare, în baza dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) C. proc. pen. combinate cu prevederile art. 389 C. proc. pen. cu referire la art. 386 lit. a) C. proc. pen., declinându-se competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație în anulare formulată de condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalului Bihor în dosar numărul 19374/271/2009, în favoarea Tribunalului Bihor și s-a trimis dosarul cauzei Tribunalului Bihor spre soluționare.

Curtea de Apel Oradea având în vedere că la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 inculpatul a înțeles să-și recalifice calea de atac ca fiind o contestație în anulare, în baza art. 42 alin. (1), (2) C. proc. pen., a dispus declinarea de competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Tribunalul Bihor primind cererea de contestație în anulare, în urma declinării competenței de către Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 36/A din 2 februarie 2011 în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 C. proc. pen. și cu referire la art. 386 alin. (1) lit. a) din același cod a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul A.A. împotriva deciziei penale nr. 255/A din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor în favoarea Curții de Apel Oradea și în baza art. 43 C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor.

A constatat Curtea de Apel Oradea că, potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. pen., competența de soluționare a contestației în anulare revine instanței de recurs cu excepția cazului prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În speță contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și anume nelegala sa citare, competența de soluționare revine instanței de recurs.

În examinarea conflictului negativ de competență de față Înalta Curte constată că, instanța competentă să soluționeze cauza privind pe contestatorul A.A., este Curtea de Apel Oradea deoarece, în speță, chiar dacă nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen. contestația în anulare se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestația în anulare ca și cale extraordinară de atac poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale definitive și numai în cazurile și condițiile prevăzute limitativ și expres în dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Având în vedere că în speță nu s-a pronunțat o hotărâre în recurs, sentința penală rămânând definitivă în fața instanței de apel, acest aspect este lipsit de relevanță și nu poate modifica regulile de competență materială generală care exclud competența instanței de apel de a soluționa o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Instanța de recurs urmează ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească soluția cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestații, atunci când hotărârea a rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel, în condițiile în care partea nu a declarat apel, ori după caz recurs.

Față de considerentele expuse în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili că în cauză competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A.A. revine Curții de Apel Oradea, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

 

 

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A.A. în favoarea Curții de Apel Oradea, instanță căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2011.