Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1036/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 05 aprilie 2012.

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 179/F din 25 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2288/98/2011, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.F.P. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

A făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea de probe biologice.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive, de la 13 martie 2011 la zi.

S-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă minoră, G.G., prin reprezentanți legali, G.T. și G.L.

A fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul la 1.250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a asigura părții civile minoră asistență juridică, în sumă de 150 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr. 146/P/2011 din 4 mai 2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 2288/98/2011 din 05 mai 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.F.P. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut în actul de inculpare că în ziua de 12 martie 2011, profitând de imposibilitatea minorei G.G., în vârstă de 13 ani, de a se apăra sau de a-și exprima voința, a întreținut cu aceasta raport sexual normal.

În faza urmăririi penale s-a procedat la administrarea unui material probator complet și complex, precum: procesul-verbal de conducere în teren, de examinare a obiectelor de vestimentație ale victimei și autorului, planșele foto, declarațiile inculpatului, victimei și martorilor, raportul de constatare medico-legală a părții vătămate minore și referatul de evaluare psihologică a acesteia, referatul de evaluare a inculpatului, alte înscrisuri și procese-verbale.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, declarând personal că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și regretă cele întâmplate.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că din probele administrate în faza urmăririi penale a rezultat că fapta inculpatului este stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Ca urmare, toate împrejurările de fapt ale cauzei fiind lămurite, pe baza probelor de la urmărirea penală, urmare a aplicării procedurii simplificate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul T.F.P. locuiește în sat Iazu, comuna Scânteia și are un spațiu comercial închiriat pe raza localității Murgeanca, unde societatea IF STAR T.E., ce aparține soției, are un punct de lucru (magazin și bar).

În data de 12 martie 2011, în jurul orelor 1400, inculpatul se afla singur la magazin, ocupându-se atât de vânzare, dar și de marfa cu care recent se aprovizionase.

În acest interval de timp a venit martorul R.N.V., care, după ce a luat ceva de mâncare, și-a luat și o bere pe care a consumat-o pe terasa magazinului. Imediat a sosit și martorul A.L., pentru a-și cumpăra un pachet de țigări, după care a rămas împreună cu R.N.V., întrucât acesta l-a cinstit cu o bere.

În timp ce R.N.V. și A.L. erau pe terasă la magazin, a venit partea vătămată G.G., de 13 ani, însoțită de fratele său mai mic, de 8 ani, G.C.M., dar și de un alt băiețel din familie, de 2 ani, pentru a cumpăra pâine pe datorie.

Partea vătămată face parte dintr-o familie numeroasă formată din 9 copii, mama G.L. și tatăl G.T., iar veniturile provin din alocația acestora, ajutorul social și banii câștigați de tată, ca zilier. Din acest motiv cei din familia G.I. alimente pe datorie de la magazinul administrat de cei din familia T., alimentele erau trecute într-un caiet, iar când primeau alocația achitau ce cumpăraseră în avans.

În același mod au procedat și în ziua de 12 martie 2011 când mama, G.L., i-a trimis pe G. și pe fratele său M. la magazin să cumpere pâine, pentru că era gata masa.

Minora G.G. prezenta deficiențe de ordin psihic, urmare a unui decalaj între dezvoltarea cronologică și cea psihologică, astfel încât deși ca vârstă biologică avea la acel moment 13 ani, vârsta mintală nu depășea 5 ani, deci un nivel al gândirii și limbajului limitate, se exprimă cu greutate, în cuvinte puține și redundante, fiind practic încadrabilă într-un grad de handicap. Tocmai aceste aspecte, de altfel cunoscute de inculpat, l-au încurajat în comiterea faptei, profitând de imposibilitatea fetei de a aprecia gravitatea celor întâmplate și sperând că minora nu va putea relata evenimentul persoanelor din familie.

În momentul în care au cerut pâinea, T.F.P. a refuzat și l-a trimis pe M. acasă după un bilet din care să rezulte că într-adevăr vroiau să cumpere pâine.

După ce M. și cu copilul în vârstă de 2 ani au plecat acasă după bilet, inculpatul T.F.P. a rămas cu G., a închis ușa magazinului, care însă până în acel moment fusese larg deschisă, după care a împins-o în magazia din spate, fără să o lovească în vreun fel.

Aici inculpatul T.F.P. a așezat-o pe spate, pe un suport din scândură, i-a dat pantalonii jos până la genunchi (nu avea chiloți pe ea), i-a pus mâna în zona genitală și i-a introdus degetul în vagin, fapt care i-a produs durere, după care inculpatul și-a desfăcut șiretul cu care erau legați pantalonii, s-a așezat peste ea și a introdus penisul în vagin, aceasta a țipat din nou de durere, fapt care l-a determinat să renunțe. S-a ridicat, s-au îmbrăcat cu pantalonii atât inculpatul cât și fata și au ieșit amândoi, prin spate, în magazin. Inculpatul a mers să deschidă ușa și la scurt timp a revenit M. cu un bilet pe care era scris „4 pâini” și o semnătură. După ce a dat biletul inculpatului, copiii au primit în schimb cele 4 pâini și câte o prăjitură, apoi au plecat cu toții spre domiciliu, situat la circa 450-500 metri față de magazin.

La câțiva metri de magazin s-au întâlnit cu mama lor care, îngrijorată că întârzie, le-a ieșit în cale. Imediat ce s-au întâlnit, G. i-a spus că inculpatul a închis-o în magazin și că și-a bătut joc de ea. G.L. i-a cerut socoteală inculpatului pentru ceea ce făcuse, iar T., în replică, a făcut-o “panaramă” și a amenințat-o cu acte de violență.

Imediat, G.L. a mers la postul de poliție, împreună cu minora și au depus plângere împotriva lui T.F.P., după care copila a fost prezentată medicului legist pentru examinare.

Conform Raportului medico-legal din 13 martie 2011, G.G. prezintă o deflorare recentă ce poate data din 12 martie 2011.

În declarațiile sale inițiale, inculpatul a negat comiterea faptei de viol, dar despre faptul prezenței celor trei copii în magazin, trimiși să cumpere pâine, acesta a relatat încă de la început, iar susținerile sale se coroborează cu cele ale victimei minore și ale martorilor G.I. și G.P., surorile părții vătămate, G.C.M., G.L., A.L. și R.N.V.

Potrivit procesului-verbal de conducere în teren, semnat de martorul asistent, D.E., minora i-a condus pe criminalist și pe reprezentanții organului de cercetare penală, în magazia unității, arătându-le inclusiv podețul din scândură pe care s-a consumat fapta.

Urmare a verificării coșului de gunoi din magazin, s-a descoperit biletul purtând mențiunea “4 pâini” și o semnătură indescifrabilă.

Aspectul că acest bilet a fost scris și semnat de o persoană din familia victimei, rezultă, indubitabil, din declarațiile martorilor G.I. și G.P., aceleași martore declarând că au fost surprinse de solicitarea inculpatului, obiceiul fiind de a le da pâine pe datorie, fără nicio dovadă scrisă din partea părinților.

Martorele au relatat și despre obiceiul ca G., copil cu deficiențe psihice, să fie supravegheată îndeaproape și să nu fie lăsată singură în afara curții.

Mărturiile celor două surori ale părții vătămate minore sunt sincere și explică comportamentul mamei, îngrijorată de întârzierea copiilor și în special a G., oprită la magazin de inculpat, plecând în întâmpinarea fetei.

În faza urmăririi penale s-a procedat inclusiv la verificarea vestimentației purtată de inculpat la momentul comiterii faptei, încheindu-se proces-verbal și realizându-se planșe foto în acest sens.

S-a constatat astfel că inculpatul purta pantaloni legați cu un șiret, șiret care nu se putea observa (fiind acoperit de pulover) decât în ipoteza în care acesta ar fi dorit să se dezbrace.

Această constatare a confirmat relatările detaliate ale părții vătămate referitor la procedeul inculpatului de a închide ușa magazinului, a o duce într-o cameră din spate și a o viola, minora susținând, printre altele, că inculpatul și-a dat pantalonii jos, desfăcându-și un șiret cu care erau legați.

De altfel, martora G.P. a menționat că minora i-a povestit cum inculpatul o mai “închisese” în magazin în urmă cu ceva timp, ceea ce poate demonstra hotărârea inculpatului de a comite fapta și întări convingerea instanței în sensul vinovăției acestuia.

Toate acestea, înscrisuri, procese-verbale, declarații, inclusiv raportul medico-legal, ce evidențiază o deflorare recentă, se constituie în probe irefutabile ale vinovăției și care, alături de depozițiile martorilor A.L. și R.N.V., au fost, în opinia instanței de fond, suficiente pentru a pronunța condamnarea inculpatului.

Astfel, martorul A.L. știe că inculpatul i-a trimis pe cei doi băieți înapoi acasă, pentru a obține un bilet scris, iar pe fată a oprit-o la magazin.

Martorul, aflat pe terasa barului, a văzut când inculpatul a închis ușa, pentru ca timp de aproximativ 20 de minute nimeni să nu intre și să nu iasă din magazin. Același martor a asistat inclusiv la discuția ulterioară dintre inculpat și mama minorei, a auzit acuzațiile acesteia din urmă, aduse inculpatului, în sensul că și-ar fi bătut joc de fata sa, cât și reproșurile inculpatului, cum că aceasta îi este răsplata după ce le-a asigurat mâncare toată iarna.

Aceleași aspecte sunt relatate în mare și de către celălalt martor, R.N.V., lipsa unor amănunte din declarațiile acestuia datorându-se și așezării sale, pe terasa barului, cu spatele spre ușa magazinului.

Relevantă este și afirmația aceluiași martor, A.L., referitor la rugămintea inculpatului de a spune că el s-ar fi aflat tot timpul pe terasă, în compania celor doi clienți.

După cum martora G.I. declară, iar numita G.L. confirmă, că, la câteva zile de la incident, s-a prezentat la ei acasă soția inculpatului, oferindu-le bani în schimbul retragerii plângerii.

Toate aceste încercări de a se disculpa, ale inculpatului, nu sunt decât dovezi ale vinovăției sale, fapta sa fiind indubitabil stabilită, iar datele oferite de probele administrate în faza urmăririi penale, suficiente pentru a se pronunța o hotărâre de condamnare.

S-a reținut, în drept, în raport și de vârsta victimei, dovedită cu actele de stare civilă, aflate la fila 58 ale dosarului de urmărire penală, că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului T.F.P. i s-a aplicat o pedeapsă, la stabilirea căreia au fost avute în vedere criteriile generale obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.: limitele speciale de pedeapsă, prevăzute de textul de lege incriminator, urmare a reducerii cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările săvârșirii, urmarea produsă și persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița oferă informații suficiente pentru stabilirea unei pedepse.

În conformitate cu dispozițiile art. 65 C. pen., Tribunalul a aplicat, pentru infracțiunea de viol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe care a individualizat-o, în funcție de natura și gravitatea faptei comise, de persoana inculpatului, cu respectarea aceluiași principiu al proporționalității, care cere deci existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și de situația persoanei afectate.

În raport de natura și încadrarea juridică a faptei și de dispozițiile Legii nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice în conformitate cu art. 7.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că partea vătămată, minoră, prin reprezentanți legali G.T. și G.L., a solicitat numai daune morale, în cuantum de 4.000 lei, invocând cauzarea unui prejudiciu sufletesc.

Nu s-au solicitat daune materiale și nici nu s-au prezentat date concrete cu privire la existența și întinderea unei pagube materiale.

În opinia Tribunalului, în raport și de dispozițiile art. 17-18 C. proc. pen., față de gravitatea abuzului sexual comis, vârsta victimei și consecințele firești ale unei asemenea fapte, este indubitabilă producerea unei suferințe psihice acesteia.

În raport de dispozițiile procedurale menționate și de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea civilă promovată în cauză a fost admisă, iar la cuantificarea în concret a daunei morale, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă precizările părții civile și recunoașterile inculpatului, scopul condamnării la plata lor și care nu poate constitui, nicidecum, o îmbogățire fără just temei, dar și persoana victimei, care în raport de nivelul dezvoltării sale psihice, nu poate aprecia realmente gravitatea celor întâmplate, fapt ce va fi de natură să o facă să treacă mai ușor peste acest eveniment traumatizant, ceea ce nu justifică însă regretabila faptă comisă, de a profita de naivitatea unui asemenea copil.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul T.F.P. care, personal și prin apărătorul ales, a solicitat reindividualizarea pedepsei stabilite de instanța de fond, în sensul aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 861 C. pen., având în vedere vârsta sa, că este căsătorit și are două fete de 28 și 30 ani, că nu are antecedente penale, că fapta comisă a recunoscut-o și o regretă, că din caracterizarea Consiliului local Valea Ciorii rezultă că în calitate de administrator la un magazin general s-a achitat în mod conștiincios și corect de sarcinile ce-i reveneau și că a fost de acord cu despăgubirile de natură civilă, precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv caracterizări privind persoana sa, apreciind pedeapsa aplicată ca fiind mult prea severă în raport de circumstanțele reale de comitere a faptei precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.

În susținerea motivelor de apel au fost depuse la dosar acte în circumstanțiere, respectiv caracterizări și o declarație notarială.

Prin decizia penală nr. 229/A din 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva sentinței penale nr. 179/F din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

Pentru a decide astfel s-a reținut că soluția de condamnare a inculpatului T.F.P. este corectă și se întemeiază pe o interpretare și apreciere obiectivă a întregului material probator administrat, că prima instanță a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului și a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului T.F.P.

Cât privește pedeapsa stabilită de prima instanță, s-a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, nejustificându-se reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

S-a constatat că prima instanță, condamnându-l pe inculpatul T.F.P. la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție, a realizat o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

În opinia Curții datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P., respectiv vârsta, faptul că este căsătorit și are doi copii, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a fost de acord cu despăgubirile civile pe care de altfel le-a achitat jumătate, astfel cum rezultă din actele depuse, caracterizările favorabile ale Consiliului local al comunei Valea Ciorii, Județul Ialomița și ale Consiliului local al comunei Scânteia, județul Ialomița din care rezultă că acesta are un comportament corespunzător în familie și societate, referatul de evaluare din care reiese că inculpatul este descris ca o persoană liniștită care, prin comportamentul său, nu a creat animozități în rândul cetățenilor, nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul T.F.P., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 și pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la pct. 10 al art. 3859 C. proc. pen., a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale. A arătat că, chiar dacă a beneficiat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., instanța trebuia să se pronunțe asupra cererilor formulate de acesta, respectiv să-i admită sau să-i respingă probele solicitate, respectiv prelevarea de probe biologice solicitate.

Cu privire la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa este greșit individualizată, întrucât nu au fost aplicate dispozițiile art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. și nu s-a ținut seama de faptul că a avut o conduită bună, are o familie, are copii, nu a avut antecedente penale și a colaborat cu organele de urmărire penală.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat la criticile formulate, cazurile de casare invocate, art. 3859 alin. (1) pct. 10 și pct. 14 C. proc. pen., dar și la dispozițiile art. 3859 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Așadar, cazul de casare menționat, invocat de inculpatul T.F.P. prin prisma situației învederate de acesta, vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor cereri, apreciate de inculpat ca fiind esențiale, cereri care ar fi fost de natură să-i garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.

Trebuie observat că pentru a opera acest caz de casare este necesar ca cererile să fie formulate cu respectarea condițiilor legale, iar instanța să omită a se pronunța asupra lor sau să le respingă fără a arăta motivele.

Legea mai pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile lor, să influențeze soluția procesului, în sensul că cererea trebuie să fie de așa natură încât să se poată aprecia că, dacă aceasta s-ar fi admis, s-ar fi schimbat soluția procesului.

Or, în cauză, critica formulată de inculpatul T.F.P. referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de prelevare de probe biologice nu se circumscrie exigențelor impuse de textul legal sus-menționat.

În raport de probele administrate și coroborate în cauză, de solicitarea inculpatului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., solicitare concretizată, de altfel, în beneficiul acestuia, instanța a apreciat că toate împrejurările de fapt ale cauzei sunt lămurite, astfel că cererea inculpatului, deși de natură să garanteze drepturile sale, nu era de natură să influențeze soluția procesului.

Cum îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10 teza a II-a C. proc. pen. este imperativă și cumulativă, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat nu este incident în cauza pendinte.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului T.F.P. i s-a aplicat o pedeapsă, la stabilirea căreia au fost avute în vedere criteriile generale obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.: limitele speciale de pedeapsă, prevăzute de textul de lege incriminator, urmare a reducerii cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările săvârșirii, urmarea produsă și persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, instanța a apreciat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița oferă informații suficiente pentru stabilirea unei pedepse.

În raport de conținutul acestui referat, de întregul material probator administrat în cauză, s-a apreciat în mod corect că aspecte precum lipsa antecedentelor penale sau atitudinea de recunoaștere a faptei cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală sau atitudinea din fața instanței, nu sunt argumente suficiente pentru a convinge, în sensul reținerii de circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau aplicării unei modalități fără executare efectivă, așa cum s-a solicitat.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, dar conform datelor inserate în raportul de evaluare nici nu beneficiază de aprecieri favorabile, având în vedere suspiciunea comiterii unei alte infracțiuni de viol în tinerețe, consumul excesiv de alcool, urmat de comiterea unor fapte antisociale, o condamnare penală cu suspendarea executării.

Toate aceste informații prezentate în referatul de evaluare și necontestate de inculpat, sunt de natură a forma convingerea că fapta dedusă judecății nu este o întâmplare, cum dorește inculpatul să arate, în încercarea sa de a-și contura imaginea unui om drept, familist, cinstit, ci rezultatul unui comportament contrar regulilor de conduită socială.

Contrar solicitării inculpatului, împrejurările săvârșirii faptei nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante, gravitatea acesteia fiind determinată de starea precară a sănătății mintale a subiectului pasiv, cunoscută, de altfel, de inculpat, aspect care a facilitat acțiunea acestuia și i-a întărit încrederea că actul său nu va fi descoperit.

Faptul că inculpatul a acționat asupra unei minore de 13 ani, cu un evident retard mintal, aflată într-o evidentă imposibilitate de a se apăra, că a încercat inițial să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin declarații nesincere, sunt împrejurări care justifică cuantumul pedepsei aplicate, precum și modalitatea de executare, în regim de detenție.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

În opinia Înaltei Curți, datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P. în susținerea recursului declarat, respectiv vârsta, faptul că este căsătorit și are doi copii, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a fost de acord cu despăgubirile civile pe care de altfel le-a achitat jumătate, astfel cum rezultă din actele depuse, caracterizările favorabile ale Consiliului local al comunei Valea Ciorii, Județul Ialomița și ale Consiliului local al comunei Scânteia, județul Ialomița din care rezultă că acesta are un comportament corespunzător în familie și societate, referatul de evaluare din care reiese că inculpatul este descris ca o persoană liniștită, cu un comportament corespunzător, nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Pentru considerentele arătate, văzând că nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând dispozițiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 13 martie 2011 la data pronunțării prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 13 martie 2011 la 05 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 aprilie 2012.