Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal sub nr. 41739/3/2010, reclamanta C.E. a chemat în judecată A.N.R.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 15581/CC aferent Dispoziției Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea nr. 656/2007 și să transmită dosarul mai sus menționat unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei ca în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnat(a) de A.N.R.P.
Prin sentința nr. 2496 din 29 septembrie 2010 Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este o autoritate centrală și astfel devin aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 octombrie 2010.
Prin întâmpinarea formulată la data de 7 decembrie 2010 pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La termenul din data de 8 februarie 2011 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul chemării în judecată în calitate de pârâtă și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 675/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea arătând că din autorizația pentru executare lucrări nr. 1674/3 martie 1975 emisă de Consiliul Popular al municipiului Râmnicu-Vâlcea, reiese că imobilele construcții, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, au fost demolate de către proprietari și astfel nu au intrat niciodată în patrimoniul statului.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 1831 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A.N.R.P. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanța a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C.E. prin mandatar C.G.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul reclamantei la evaluator/societate de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și să emită titlul de despăgubiri conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 675/2006, faptul că această excepție este inadmisibilă.
Autoritatea publică emitentă a dispoziției a fost învestită de lege cu soluționarea notificării potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, însoțite de deciziile emise de entitățile învestite cu soluționarea acestora, conținând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor și de întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor.
Cum deciziile/dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 puteau fi atacate în condițiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, instanța de primă jurisdicție a reținut că legiuitorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv.
În cauză, instanța a reținut că dispoziția atacată este definitivă, iar potrivit dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005 pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, instanța a concluzionat că Dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate fi cenzurată pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, pentru că această excepție vizează doar actele administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, nu și actele care, potrivit unor dispoziții din legi speciale, pot fi atacate conform unor proceduri speciale, cum este cazul dispoziției de față.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. Curtea a reținut că este întemeiată, cu consecința respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire, iar A.N.R.P. nu are atribuții în acest sens.
Pe fondul acțiunii introductive, instanța de primă jurisdicție a reținut că la data de 23 februarie 2006, Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea a emis Dispoziția nr. 675 prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru imobilul din str. A.I., compus din teren în suprafață de 241,96 și construcție demolată.
Dosarul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 675/2006 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 9 iunie 2006 sub nr. 15581/CC, iar reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat transmiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului de despăgubire, plângere la care nu a primit un răspuns.
Dosarul reclamantei a fost ulterior returnat Primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea cu adresa din 19 octombrie 2010, pentru a fi completat cu următoarele documente: istoric de arteră și număr poștal, certificat de moștenitor de pe urma dnei. C.M.
Instanța a reținut că indiscutabil procedurile administrative, stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative, nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În speță, Curtea a apreciat că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, 23 februarie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, suntem în prezența unei încălcări evidente a dispozițiilor art. 6 din Convenție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În plus, instanța a considerat că nu sunt concludente nici susținerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv din cauza necesității completării dosarului cu documentele menționate în adresa din 19 octombrie 2010. Este de menționat că un asemenea demers este contrar dispozițiilor legale, respectiv art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat sentința instanței de fond, arătând că este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a soluționat excepția de nelegalitate invocată în cauză. A precizat că există o dependență evidentă între soluționarea pe fond a litigiului și art. 1 din Dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, invocând din nou excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2006, arătând că actul atacat este un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ și poate fi atacat pe cale de excepție la instanța de contencios administrativ.
De asemenea, recurenta a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică arătând că dosarul ce face obiectul cauzei deduse judecății trebuie completat cu înscrisuri suplimentare.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât nu a ținut cont de Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, astfel încât răspunsul instituției către reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate invocate în cauză. Astfel, instanța de control judiciar are în vedere faptul că decizia atacată a fost comunicată pârâtei, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar aceasta a cerut completarea dosarului reclamantei, restituind dosarul de despăgubire al reclamantei înregistrat cu nr. 1558l/CC la data de 19 octombrie 2010, deși potrivit art. 16 alin. (5), pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația legală să înainteze dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În cauza de față, înalta Curte a constatat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Rm.-Vâlcea, județul Vâlcea, iar prin dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 15581/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.
În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea cu privire la acest aspect.
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurentă cu privire la invocarea unui motiv care a determinat neefectuarea evaluării nu pot fi primite de Înalta Curte.
Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte o va admite și va obliga recurenta la plata sumei dovedite a fi avansată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Văzând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 1831 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C.E.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.