Hearings: February | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 1006/2008

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța la 19 noiembrie 2007, F.M. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 665/CA din 24 septembrie 2007, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate.

În motivarea recursului declarat, petenta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci motive contradictorii, străine de natura pricinii.

A mai solicitat recurenta ca instanța să constate că răspunsul său la întrebările puse în cadrul concursului la care a participat, nu puteau determina calificativul „respins” ce i s-a acordat.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și că ar mai fi fost fraudate alte concursuri, situație în care au fost destituite cadre din Administrația Națională a Penitenciarelor.

În cauză, recurenta a depus copia xerox de pe adresa din 07 noiembrie 2007 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor prin care se comunica recurentei modalitatea de acordare a soldei de merit, precum și faptul că în urma verificării sesizării acesteia s-a dispus ca directorul penitenciarului să ia măsurile necesare conform prevederilor legale ca agentul L.C. (fiu) să nu mai execute serviciul în subordinea agentului șef principal L.C.I. (tată).

Din actele cauzei, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 665 din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta F.M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Instanța de fond a reținut că la 24 septembrie 2007, F.M. s-a adresat Tribunalului Constanța, solicitând anularea concursului susținut în fața comisiei pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și anularea procesului-verbal al comisiei la proba interviu ce a avut loc în perioada 7 noiembrie 2006–14 noiembrie 2006.

Recurenta-reclamantă a precizat prin cererea de chemare în judecată că a participat la concursul pentru ocuparea postului de comandant de secție interioară la Penitenciarul de Maximă Siguranță P.A., că proba scrisă s-a desfășurat în condiții legale, dar la proba interviu a fost nedreptățită de M.V., membru în comisie și de M.C., șeful comisiei. Aceștia au fost subiectivi, cu ambii aflându-se în conflict încă din perioada anterioară concursului, iar nota dată a fost expresia răzbunării lor.

Cauza a fost declinată la Curtea de Apel Constanța, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004. În fața Curții de Apel Constanța, la cererea petentei, intimata-pârâtă a depus înscrisurile întocmite cu ocazia probei interviu: fișa de interviu, procesul-verbal cu rezultatele obținute de candidați în urma susținerii interviului, fișa cu rezultatul obținut la interviu de către reclamantă, fișele de evaluare întocmite de cei 7 evaluatori – membri ai comisiei.

Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește proba interviu, recurenta a obținut 40 de puncte, fiind respinsă, iar contestația împotriva acestui rezultat a fost de asemenea respinsă.

Cu privire la această probă interviu, recurenta-reclamantă a apreciat că întrebările puse aveau un caracter tendențios, nu aveau legătură cu tematica concursului și că notarea comisiei a fost subiectivă și răzbunătoare, avându-se în vedere sesizările făcute de ea la Ministerul Justiției, anterior organizării concursului.

Instanța de fond a constatat că organizarea concursului la care a participat recurenta-reclamantă, s-a realizat conform prevederilor Ordinului Ministerului Justiției nr. 2854/C din 29 octombrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și avansare, precum și condițiilor pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor.

Potrivit art. 21 din acest Regulament, fiecare dintre cele două probe ale concursului, scrisă și interviu, se notează, iar promovarea probelor se face ca urmare a obținerii a minimum 50 de puncte la fiecare probă.

Referitor la proba interviu, regulamentul prevede că fiecare dintre cele 2 probe ale concursului: scrisă și interviu se notează, iar promovarea probelor se face ca urmare a obținerii a minimum 50 de puncte la fiecare probă.

De asemenea, regulamentul prevede că fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului, fără însă a putea fi puse întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială și origine socială.

Instanța a reținut că potrivit regulamentului, întrebările și răspunsurile la interviu se consemnează în anexa la procesul-verbal întocmit de secretariatul comisiei de concurs, semnată de membrii comisiei și de candidat.

S-a constatat de instanța de fond, din analiza fișei de interviu a reclamantei că nu rezultă susținerile acesteia referitoare la faptul că i s-ar fi pus întrebări tendențioase sau fără legătură cu concursul.

De asemenea, a precizat instanța, că actele și lucrările dosarului nu susțin din punct de vedere al probatoriului că punctajul obținut la proba interviu ar fi fost obținut ca urmare a atitudinii răzbunătoare a membrilor comisiei ce au examina-o.

Față de precizările sus citate ce rezultă din sentința atacată, se constată cu evidență că hotărârea a fost motivată și conține și întemeierea legală a pronunțării ei.

Deci, motivele de recurs invocate de recurentă sunt neîntemeiate.

În condițiile în care în fața instanței de recurs nu au fost produse înscrisuri care să susțină motivele de atacare a sentinței instanței de fond (răspunsul din 07 noiembrie 2007 emis de Administrația Națională a Penitenciarelor nefiind o probă utilă, concludentă și pertinentă cauzei) recursul este neîntemeiat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Cererea petentei ca instanța de recurs să aprecieze răspunsurile acesteia este neîntemeiată, instanța având a verifica numai dacă au fost respectate regulile legale ale concursului iar nu felul în care candidata a răspuns la întrebările puse.

Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de F.M. împotriva sentinței civile nr. 665/CA din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.