Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 98 din 21 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată ce cei 54 de reclamanți și a obligat pârâții să le plătească drepturile bănești solicitate, respectiv reclamanților 1-22 primele de concediu aferente anilor 2005–2006, reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății, iar reclamanților 23-54, primele de vacanță aferente anilor 2006 reactualizate în același mod; a obligat deasemenea pârâții să plătească, fiecărui reclamant, suma de 100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanții, funcționari publici în cadrul Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au dreptul, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai reținut instanța că suspendarea plății primelor de vacanță pe anii 2005 și 2006, dispusă prin Legile anuale de aprobare a bugetului, nr. 512/2004 și 379/2005, nu echivalează cu stingerea dreptului, atâta vreme cât, prin nicio dispoziție legală, acesta nu a fost înlăturat, iar art. 34 din Legea nr. 188/1999, prin care e reglementat, nu a fost declarat neconstituțional.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut în recursul său că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății deoarece nu a avut în vedere împrejurarea că, prin legile bugetului de stat, aferente anilor 2001–2006, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, au fost suspendate, consecința fiind împiedicarea producerii de efecte juridice, până la încetarea cauzei de suspendare.
Au fost invocate de către recurent și dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 2/2006, potrivit cărora, „gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și, în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”, indicând, ca o cauză a neacordării acestor drepturi, lipsa fondurilor necesare.
La rândul său Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură a susținut în motivele de recurs că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, prin aceasta încălcând dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 744/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 567/2007, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005, acte normative care au suspendat dreptul pretins de reclamanți.
Privitor la recursul declarat în cauză de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Curtea constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerentele.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Dispozițiile legale susmenționate au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Este adevărat ca în perioada 2001–2006 acordarea acestui drept a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, iar suspendarea exercițiului nu echivalează în niciun caz cu înlăturarea dreptului însuși, atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală în acest sens.
Soluția contrară ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituția revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementării cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recursul declarat în cauză de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Curtea va lua acte de renunțarea la judecata formulată, în scris, de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 98 din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Se ia act de renunțarea la judecata recursului formulat de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.