Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 587 din 1 octombrie 2001, Tribunalul București, secția a II – a penală, în baza art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.A.D. la o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
A menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 1 februarie 1998 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict și depunerea lui la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.G.P.M.B.
A luat act că partea vătămată Șt.G. nu s-a constituit parte civilă.
A obligat pe inculpat la plata unei prestații periodice cu titlu de întreținere în sumă de 500.000 lei lunar în favoarea minorului F.S.D., de la 1 februarie 1998 până la majorat.
A obligat pe inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în noaptea de 31 ianuarie 1998, în jurul orelor 1,00, în timp ce se afla în incinta „C.M.” din B-dul N. Titulescu, inculpatul, pe fondul unor stări tensionate îndelungate, i-a aplicat două lovituri cu un cuțit soției sale, F.M., provocându-i leziuni letale.
În concluziile raportului medico–legale de necropsie nr. A3/279/1998 avizat de Comisia de Avizare și Control s-a stabilit că moartea a survenit urmare a loviturilor aplicate.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care, însă, a refuzat să pună concluzii.
Apărătorul său a solicitat desființarea sentinței și, pe fond, redozarea pedepsei, pe care o consideră mult prea mare, în raport de împrejurările comiterii faptei.
Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde gradului de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, precum și modalității în care s-a consumat infracțiunea.
Pe de altă parte s-a reținut că pedeapsa a fost aplicată ținându-se seama și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, apreciindu-se însă de către prima instanță că în cauză, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante care să determine reducerea pedepsei sub minimul special.
Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul pedepsei aplicate, pe care o consideră exagerată în raport cu persoana sa și cu împrejurările concrete în care s-a comis fapta.
Recurentul a solicitat redozarea pedepsei principale și reținerea în favoarea sa a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile formulate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanțele au aplicat și respectiv menținut pedepse just individualizate, la dozarea cărora au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, orientându-se spre o pedeapsă principală care să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Dealtfel, pedeapsa de 15 ani închisoare este situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, o reducere a cuantumului acesteia nefiind posibilă decât ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ceea ce în cauză nu se justifică.
Apărarea recurentului în sensul că ar fi comis fapta în stare de provocare din partea victimei nu poate fi primită. Împrejurarea că victima, anterior decesului avea o comportare indiferentă față de recurent, pe care îl și jignea, nu este o împrejurare de natură să provoace o puternică tulburare sau emoție inculpatului, sub impulsul căreia acesta să fi acționat, atâta timp cât între cei doi soți intervenise o separare în fapt de mai mult timp, iar victima își exprimase constant intenția de a divorța.
Așa fiind, pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, o redozare a acesteia fiind nejustificată, astfel că, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen., Curtea va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive începând cu 1 februarie 1998 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) și (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de inculpatul F.A.D. împotriva deciziei 719 din 27 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 1998, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 27 februarie 2003.