Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 83 din 14 mai 2002 ,Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul M.C. la 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 și art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 10 decembrie 2001, până la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
În esență, s-au reținut următoarele:
În seara zilei de 24 octombrie 2000, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul M.C. i-a aplicat victimei I.M. o lovitură, cu un cuțit, în abdomen, punându-i viața în primejdie.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 2325 din 2 iulie 2002, a respins apelul inculpatului M.C. și a dedus, în continuare, durata arestării preventive, de la 15 mai 2002, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece la data comiterii faptei, nu se afla în localitate.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că fapta și vinovăția inculpatului sunt cert dovedite. Astfel, susținerile inculpatului că nu se afla acasă sunt infirmate de declarațiile părții vătămate I.M., ale martorilor M.S., C.N., C.V., C.N. și A.C., din care rezultă, în mod cert, faptul că inculpatul se afla la domiciliul său, la ora săvârșirii tentativei de omor.
Edificatoare sunt relatările părții vătămate făcute vecinilor, care au găsit-o căzută pe scările blocului, precum și personalului medical, în sensul că a fost înjunghiată de „ socrul său” (așa cum îl considera el pe tatăl concubinei sale).
De altfel, examinarea întregului material probator conduce la aceeași unică concluzie reținută de instanțe prin hotărârile pronunțate.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 235 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Bacău, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 decembrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.