Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 276/S din 23 august 2002, Tribunalul Brașov, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.V. la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părții civile H.I. 15.000.000 lei despăgubiri materiale și 30.000.000 lei despăgubiri morale, iar părții civile H.E.O. câte 500.000 lei lunar cu titlu de prestație periodică, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la majorat, precum și 100.000.000 lei despăgubiri morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un ciocan în greutate de un kg, cu coadă de lemn în lungime de 25 cm, uzură 100%, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.
S-a reținut că în dimineața zilei de 17 ianuarie 2002, în timp ce se afla în locuință, inculpatul a ucis-o pe V.I.V., prin aplicarea mai multor lovituri în cap, cu ajutorul unui ciocan.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cât și inculpatul M.V.
Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 247/A din 30 octombrie 2002, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat în parte sentința atacată, a înlăturat circumstanțele atenuante și a majorat pedeapsa de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Prin aceeași hotărâre, apelul declarat de către inculpat a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei nu s-a realizat de către prima instanță cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 și art. 171 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că, în prezența a două expertize psihiatrice cu concluzii contradictorii, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea efectuării unei noi expertize.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză expertiza psihiatrică este facultativă. Cum însă inculpatul a suferit de o boală psihică, în mod justificat prima instanță a dispus efectuarea expertizei psihiatrice.
Este de reținut că și expertiza, ca și celelalte mijloace de probă, nu are o forță probantă deosebită, așa încât și aceasta este supusă aprecierii prin prisma examinării tuturor probelor administrate în cauză. Instanțele s-au oprit asupra expertizei mai fundamentate științific, concordantă cu probele din dosar.
Cum instanța nu a avut îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 125 C. proc. pen., pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize, așa încât criticile formulate prin recurs, sub acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, aplicarea în cauză a unei pedepse de 10 ani închisoare, la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, în condițiile în care reținerea circumstanțelor atenuante nu se justifică, îndeplinește condițiile unei juste individualizări în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și este de natură a asigura scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 din același cod, așa încât criticile formulate în recurs, și sub acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
Ca atare, decizia atacată nu este supusă cazului de casare invocat de către inculpat în recurs.
Totodată, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei nr. 247 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.