Hearings: January | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1005/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112 din 20 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., inculpatul F.A., a fost condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., a fost computată durata arestării preventive și inculpatul a fost obligat să plătească unei părți civile o sumă de bani, cu titlu de despăgubiri și către stat cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara zilei de 23 octombrie 2000, victima, după ce s-a despărțit de un consătean s-a îndreptat spre casă și în momentul când a trecut peste valea din apropierea drumului din comuna ce leagă localitatea de domiciliu, s-a întâlnit cu inculpatul.

Întrucât ambii erau sub influența băuturilor alcoolice și-au adresat reciproc injurii care au degenerat în aplicarea de către recurent, peste fața acelei persoane a unei palme, din care cauză a căzut în șanțul din vale.

Deoarece, victima a continuat să înjure, acest fapt l-a enervat pe inculpat și ca urmare a lovit-o în cap, cu o piatră.

Din raportul de constatare medico-legală reiese că victimei i s-a cauzat un traumatism cranio-cerebral cu fracturi cominutive de înfundare a oaselor craniului, consecutive contuziei și dilacerării cervicale cu hematom extra și subdural ce s-a putut produce prin lovire cu un corp contondent dur (piatră).

Poziția victimei și a agresorului a fost în ortostatism, față în față.

Urmare a leziunilor suferite victima a devenit inconștientă, fiind găsită de mai multe persoane, care au anunțat pe lucrătorii de poliție și ulterior fiind transportată la spital, a decedat în ziua de 26 octombrie 2000.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 198 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel Oradea.

Împotriva acestei soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a susținut, într-un prim motiv, că hotărârile nu sunt legale, deoarece procurorul nu a început urmărirea penală și a dispus în lipsa acesteia punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a inculpatului.

Pentru acest motiv a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal aplicarea art. 10 lit. f) C. pen., deoarece lipsește faza procedurală a începerii urmăririi penale, condiție necesară pentru a fi pusă în mișcare acțiunea penală, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru refacerea urmăririi penale.

Motivul nu este întemeiat.

Analizând actele dosarului se constată din dosarul de urmărire penală de cercetare la fața locului întocmit de un procuror și de către doi lucrători de poliție din cadrul serviciului de urmărire penală, care are rezoluția primului procuror, ca cel care a participat la cercetarea respectivă să efectueze și urmărirea penală. Este evident că această rezoluție marchează în fapt începerea urmăririi penale, deoarece în lipsa ei nu se puteau întreprinde asemenea acte de cercetare.

Ulterior, pe baza actelor efectuate, ordonanța din 27 februarie 2001, în care se precizează că „văzând actele de urmărire penală dispune punerea în mișcare a acțiunii penale…” duce la concluzia că dispozițiile procedurale, în această materie, au fost respectate.

Așa fiind, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen. și nici nu este cazul ca dosarul să fie trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru refacerea cercetării penale.

Un alt motiv de recurs, invocat de apărător, se referă la lipsa de discernământ a inculpatului în momentul când a comis fapta, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 48 C. pen.

În acest sens, el a arătat că la dosar sunt două expertize medico-legale, care conțin concluzii diferite, ceea ce creează un dubiu de care profită inculpatul. Față de această situație apărătorul a solicitat instanței să rețină concluziile din faza de cercetare penală, a unuia din medicii psihiatrii care a arătat că discernământul inculpatului este absent, iar expertiza solicitată de Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” nu poate fi luat în considerare, deoarece îngreunează situația juridică a recurentului pentru că îl găsește responsabil de fapta comisă.

Susținerea apărătorului sub acest aspect este contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de către Serviciul de medicină legală al județului Bihor, concluzionează că discernământul inculpatului, raportat la fapta comisă a fost diminuat, propunând aplicarea prevederilor art. 113 C. pen.

În cadrul aceluiași raport există și opinia unui medic psihiatru, în sensul că în momentul comiterii faptei, discernământul era absent.

Existând această situație, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize psihiatrice.

Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” a concluzionat în raportul respectiv că „inculpatul a avut păstrat discernământul recomandându-se aplicarea art. 113 C. pen.”

Deci, nu există contradicție între aceste două acte medicale, iar opinia unui medic psihiatru de la Serviciul de medicină legală al județului Bihor, nu poate pune la îndoială concluzia experților de la Institutul Național de Medicină Legală.

Afirmația apărătorului în sensul că a reține concluziile raportului întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” ar duce la încălcarea principiului „dubiul profită inculpatului” este o aberație.

Nici cererea de a se schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., în cea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., sau cea referitoare la aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt întemeiate.

Probele care au fost complet administrate și corect interpretate duc la concluzia certă că inculpatul a comis fapta imputată pentru care a fost condamnat, iar existența circumstanței atenuante a provocării nu este dovedită de probele din dosar.

Față de această situație, nici susținerea recurentului că o altă persoană ar fi omorât-o pe victimă nu este întemeiată, martorii audiați nerelatând că la locul faptei ar fi fost și alte persoane.

Expertizele medico-legale, întregesc concluzia că inculpatul i-a aplicat victimei lovituri în cap cu o piatră, dat fiind poziționarea contuziilor la nivelul acestuia, toate excluzând susținerea, recurentului de autoaccidentare de o piatră de râu, deoarece leziunile nu se puteau produce în acele zone ale capului, frontal și parietal, apărarea în acest sens fiind făcută numai în scop de a-și ușura situația.

În sfârșit, un alt motiv de recurs l-a constituit cererea apărătorului de a se schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât fapta nu s-a săvârșit în public.

În acest sens, apărătorul a menționat că victima a fost găsită la 5 - 6 metri de drumul comunal, căzută în marginea unei văi lângă apă, existând până la drum o porțiune de pietre.

Nici acest motiv nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, infracțiunea a fost comisă pe un drum comunal dintr-un sat și ca atare în mod corect instanțele au reținut agravanta prevăzută de lit. i) a art. 175 C. pen. „prin faptă săvârșită în public” înțelegându-se, potrivit art. 152 alin. (1) lit. a) C. pen., că ea a fost comisă într-un loc care prin natură sau destinație este întotdeauna accesibil publicului chiar dacă nu este prezentă vreo persoană în acel moment.

Faptul că victima a adus injurii inculpatului care la rândul său a înjurat-o, nu duce la concluzia că acesta din urmă a comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Sub aspectul individualizării pedepsei, hotărârile sunt temeinice, instanțele ținând seama de criteriile menționate în art. 72 și de persoana inculpatului.

Acordarea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., dovedește că s-a ținut seama de împrejurările favorabile inculpatului, iar pedeapsa în cuantumul stabilit este de natură să asigure realizarea rolului ei educativ și de prevenție generală.

Față de toate acestea recursul urmează să fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către recurent.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge recursul, declarat de inculpatul F.A. împotriva deciziei nr. 198 din 10 octombrie 2002, a Curți de Apel Oradea, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.