Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 211/S din 28 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 869/2002 inculpatul S.A. a fost condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, și art. 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., instanța a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 02 aprilie 2002, până la data pronunțării hotărârii și a menținut starea de arest a inculpatului.
Instanța a constatat de asemenea, că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral.
În baza art. 169 C. pen., instanța de judecată a restituit părții vătămate U.M. cuțitul de bucătărie de plastic de culoare roșie cu vârf rotunjit, lungime totală de 18,5 cm., lungimea lamei 9,5 cm. și lățime de 1,5 cm. aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov, conform procesului verbal din 22 aprilie 2002.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul S.A. provine dintr-o familie dezorganizată și până la vârsta de 18 ani a fost crescut la Casa de copii din orașul Victoria, jud. Brașov. Neavând o locuință stabilă, după părăsirea instituției respective, inculpatul a locuit temporar la diferite cunoștințe sau prin stațiile C.F.R, iar la sfârșitul lunii februarie 2002 a fost găzduit de martorul O.T. în garsoniera sa.
Cu acest prilej i-a cunoscut și vizitat la domiciliu de câteva ori pe partea vătămată U.M. și martorul U.G. care locuiau în același imobil.
În noaptea de 21 martie 2002 în jurul orelor 2330 întorcându-se la locuință sub influența băuturilor alcoolice și găsind ușa de acces încuiată, inculpatul s-a deplasat la apartamentul părții vătămate U.M. pentru a o căuta pe gazda sa.
După ce a fost invitat în locuință și a constatat că partea vătămată era singură, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage banii și bijuteriile aparținând acesteia, astfel că i-a cerut proprietarei să-i indice locul unde sunt ascunse.
Fiind refuzat, inculpatul a lovit-o pe victimă în mod repetat cu pumnul în zona feței și a toracelui doborând-o pe covor, a strâns-o cu mâinile de gât și i-a produs o tăietură superficială la nivelul gâtului cu ajutorul unui cuțit găsit în apropiere.
După exercitarea violențelor, inculpatul i-a luat victimei 2 verighete de pe degete și cheia locuinței din buzunarul halatului cu care era îmbrăcată, după care a căutat prin casă și alte obiecte de valoare. În final, a pus într-o plasă mai multe bunuri alimentare și a schimbat locul televizorului cu intenția de a le însuși la plecare, însă nu a apucat să realizeze acest lucru deoarece la fața locului a venit martorul U.G., fiul părții vătămate.
Având o prezență de spirit deosebită și profitând de starea de șoc psihic a părții vătămate care nu mai putea replica, inculpatul S.A. i-a relatat martorului respectiv că a venit în locuință în urma strigătelor de ajutor ale victimei care fusese jefuită anterior de doi tineri necunoscuți.
Profitând apoi de neatenția persoanelor sosite la fața locului, a șters urmele papilare lăsate pe televizor și a relatat aceiași variantă lucrătorilor de poliție care, induși în eroare l-au exclus inițial din cercul persoanelor suspecte și l-au acceptat ca martor asistent cu ocazia cercetării la fața locului.
A doua zi dimineață, inculpatul s-a deplasat din nou la locul faptei și a amenințat-o pe partea vătămată să susțină în fața polițiștilor varianta sa, potrivit căreia, a fost atacată de două persoane necunoscute, iar după ce a primit toate asigurările necesare i-a înapoiat cheia de la imobil sustrasă în noaptea precedentă.
Ulterior, cu ocazia unor percheziții domiciliare și corporale, lucrătorii de poliție au identificat cele două verighete în sacoșa de voiaj aparținând inculpatului, fapt ce l-a determinat să recunoască săvârșirea faptei.
În urma agresiunilor exercitate de inculpat, partea vătămată U.M. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale potrivit raportului de constatare medico – legală nr. 802/E din 22 martie 2002 a S.M.L. Brașov.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul S.A.
Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului, iar inculpatul a solicitat reducerea acesteia.
Prin decizia penală nr. 215/Ap din 09 octombrie 2002 Tribunalul Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 211 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o în ceea ce privește individualizarea juridică a pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, ca urmare a înlăturării prevederilor art. 74, ți art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.A. de la 4 ani și 6 luni închisoare la 6 ani închisoare.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că nu se justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege față de pericolul social al faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere a infracțiunii și de periculozitatea persoanei inculpatului.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor instanțele trebuie să țină seama de dispozițiile Părții generale din Codul penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Verificând decizia atacată în raport de aceste dispoziții Curtea constată, că pedeapsa aplicată de instanța de apel ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță, a fost corect individualizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât să fie asigurat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere pe lângă pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările comiterii acesteia și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a fost sincer pe parcursul procesului, apreciind în mod justificat că o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție este în măsură să răspundă scopului coercitiv și mai ales preventiv al pedepsei, prevăzute de legiuitor, neimpunându-se o majorare a acesteia.
Ca urmare, recursul declarat de parchet este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive conform art. 88 C. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei nr. 215 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul S.A., ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 27 februarie 2003.