Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 670 din 2 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații:
- M.S.A. la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (2) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.;
- I.D.L. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (2) lit. a), g, i) și alin. (3) lit. b) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 99 raportat la art. 109 C. pen., urmând ca, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani și s-a încredințat părinților supravegherea minorului, în baza art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra respectării dispozițiilor art. 83 C. pen. și art. 1101 C. pen., raportat la art. 864 alin. (2) C. pen.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului M.S.A. și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.D.L.
S-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive a celor doi inculpați, de la 11 martie 2002, la zi.
Inculpații au fost obligați, în solidar, cu părțile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
În esență, s-au reținut următoarele:
În perioada 19 februarie – 2 martie 2002, în timpul nopții și prin efracție, cei doi inculpați împreună cu un alt inculpat (condamnat în aceeași cauză), au sustras cablu telefonic pe care ulterior l-au valorificat, împărțind banii din subsolul a opt blocuri de locuințe, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 184.415.000 lei.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 665/A din 15 octombrie 2002, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat, în parte, sentința și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen. și a art. 1101 C. pen., privitor la inculpatul I.D.L., dispunând ca pedeapsa de 2 ani închisoare să fie executată în regim de detenție.
Prin aceeași decizie, a fost respins apelul inculpatului M.S.A.
Totodată, s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive pentru cei doi inculpați, de la 11 martie 2002, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul M.S.A. a solicitat reducerea pedepsei, iar inculpatul I.D.L. a cerut aplicarea art. 81 C. pen.
Recursurile celor doi inculpați nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în raport de gradul deosebit de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul și împrejurările în care inculpații au conceput și realizat faptele, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților, instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., apreciind, în mod corect, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de inculpații M.S.A. și I.D.L. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile, declarate de inculpații M.S.A. și I.D.L., împotriva deciziei nr. 665 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului M.S.A. durata reținerii și arestării preventive de la 11 martie 2002, la zi.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.