Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84 din 4 decembrie 2001, Tribunalul Călărași a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului S.N. amendă administrativă de 1.500.000 lei.
Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a luat act că părțile vătămate P.N. și S.C. E. S.A. București nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, din data de 25 iulie 2001, inculpatul S.N. a fost trimis în judecată, reținându-se în sarcina sa următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 28 ianuarie 2001, L.N. și P.N. au hotărât să facă o supraveghere a secției după vagoanele staționate în triajul C.F.R., la aproximativ 50 m depărtare de secție.
Cei doi paznici, neânarmați, aveau asupra lor o lanternă, în zonă fiind întuneric.
La un moment dat cei doi paznici au observat o persoană care se îndrepta spre secția pe care ei o țineau sub observație.
După puțin timp, aceștia au auzit un zgomot din direcția secției și au presupus că persoana respectivă a spart lacătul de la ușa de acces.
Cei doi paznici s-au deplasat la ușa de acces la birouri, constatând că lacătul este intact.
L.N. a deschis ușa, a luat un băț și a spus celuilalt paznic că merge în spatele clădirii să vadă unde este persoana văzută mai devreme.
În momentul în care s-a apropiat de colțul clădirii, din podul acesteia a sărit un bărbat, care imediat a început să-l lovească cu pumnii. După ce acesta a căzut, persoana respectivă s-a urcat cu genunchii pe abdomenul său, continuând să-l lovească.
Alertat de strigătele de ajutor ale colegului său, L.N. a alergat înspre acesta și, de la aproximativ 2-3 m, a văzut cum colegul său este agresat. Fiind întuneric și nemaiauzind strigătele colegului său, L.N. a presupus că acesta a fost înjunghiat sau lovit cu o rangă metalică, ceea ce l-a determinat să-i aplice agresorului, cu bățul, o singură lovitură, în cap, în urma căreia acesta a căzut într-o parte.
În baza probelor administrate, prima instanță a reținut o altă situație de fapt, în sensul că nici un moment inculpatul nu l-a trântit pe paznic la pământ și nu l-a lovit. Ca atare, nu există nici o probă concludentă în sensul exercitării de către inculpat a unor acte de violență, pentru a-și asigura scăparea, după ce a săvârșit furtul.
Rezultă așadar că în seara zilei de 28 ianuarie 2001, inculpatul S.N. a mers la Depozitul Curcani al S.C. E. S.A. București, secția Periș, a pătruns în podul clădirii și a desprins, prin lovire cu piciorul, o porțiune din sageacul depozitului, care a căzut pe pământ.
Inculpatul S.N. nu a mai putut să intre în posesia scândurii desprinse de el din sageac, întrucât a fost descoperit de paznicii depozitului.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, cât și inculpatul S.N.
Parchetul a susținut că, nejustificat, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu.
În susținerea reținerii în sarcina inculpatului a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, se invocă declarațiile martorului L.N. și a părții vătămate P.N., privitoare la comportamentul agresiv al inculpatului.
S-a mai arătat, cu referire la aceeași critică, că, chiar dacă în speță nu s-ar fi conturat infracțiunea de tâlhărie, în momentul aplicării art. 334 C. proc. pen., instanța trebuia să rețină furtul calificat în formă consumată și nu tentativă la această infracțiune.
Totodată, s-a susținut că, în mod greșit instanța l-a achitat pe inculpat, întrucât fapta comisă de către acesta prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Inculpatul S.N., recunoscând săvârșirea infracțiunii de furt, a solicitat reducerea cuantumului amenzii, întrucât nu are mijloace materiale pentru a o achita.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 291/A din 16 mai 2002, a admis apelul declarat de către inculpat, a desființat în parte sentința atacată și a redus cuantumul amenzii administrative de la 1.500.000 lei la 100.000 lei.
Prin aceeași hotărâre, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și că, în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei de către inculpat, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de persoana și conduita acestuia, în mod legal s-a reținut că fapta acestuia nu constituie o infracțiune.
Însă, față de starea fizică a inculpatului, care a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, căsătorit, are doi copii minori și posibilități materiale reduse pentru întreținere, se impune reducerea amenzii administrative aplicate acestuia.
Împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 171 C. proc. pen.
S-a susținut, că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, atâta timp, cât din cercetările efectuate în cauză a rezultat însușirea bunului și violența exercitată pentru păstrarea bunului apropriat în mod ilicit.
S-a mai susținut că în mod greșit s-a apreciat că faptei săvârșite de către inculpat îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni. În acest sens s-a arătat că valoarea prejudiciului, într-adevăr modică, nu este singurul criteriu de apreciere prevăzut de art. 181 C. pen. Astfel, fapta săvârșită pe timp de noapte, în stare de ebrietate, prin agresarea victimei, nu poate fi considerată ca lipsită în mod vădit de importanță.
În concluzie, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispozițiile art. 211 C. pen., tâlhăria apare ca o infracțiune complexă, constând dintr-o acțiune principală de furt și o acțiune adiacentă de exercitare a violenței, de amenințare sau de folosire al altor mijloace de constrângere.
Administrând probe, instanța de fond a constatat că exercitarea actelor de violență de către inculpat nu este dovedită.
Ca atare, în mod judicios prima instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
În consecință, sub acest aspect, atât hotărârea primei instanțe, cât și a celei de control judiciar nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Dacă s-ar accepta teza contrară, în sensul recursului declarat în cauză, ar însemna ca o persoană să poată fi condamnată pentru o anumită infracțiune, fără ca fapta săvârșită să întrunească toate elementele constitutive cerute de lege pentru existența acelei infracțiuni, ceea ce apare cu evidență ca o soluție inadmisibilă în raport cu principiul legalității incriminării.
Însă, potrivit art. 208 C. pen., pentru existența infracțiunii de furt este necesar, sub aspectul laturii subiective, ca prin luarea unui bun din posesia sau detenția altei persoane, împotriva voinței acesteia, făptuitorul să urmărească însușirea fără drept a acelui bun, adică să comită fapta cu intenția de a trece bunul în proprietatea sa, ceea ce s-a dovedit în cauză.
Pe de altă parte, infracțiunea de furt se consumă în momentul când făptuitorul, luând bunul mobil, îl scoate din posesia sau detenția părții vătămate, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, și se comportă față de el ca și cum i-ar aparține.
În cauză, așa cum rezultă din probele administrate, inculpatul a desprins o scândură din sageac, a lăsat-o jos și s-a deplasat pe latura din față a depozitului pentru a mai sustrage alte scânduri.
În consecință, pătrunderea de către inculpat în podul clădirii, printr-un orificiu existent la nivelul acoperișului, folosindu-se de grilajul ce asigura fereastra și desprinderea unei părți din sageac, prin lovire cu piciorul, în scopul sustragerii de scânduri pentru care acesta se deplasase la Depozitul Curcani, constituie infracțiunea de furt consumată și nu de tentativă la această infracțiune, întrucât deposedarea părții vătămate de bunul său s-a înfăptuit în momentul desprinderii acelei părți din sageac.
Ca atare, reținând în sarcina inculpatului tentativa la furt calificat și nu săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptei comise i s-a dat o greșită încadrare juridică, așa încât recursul este fondat, hotărârile pronunțate în cauză, sub acest aspect, fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Faptul că inculpatul a fost surprins de către paznici, este lipsit de relevanța juridică acordată de către cele două instanțe, în raport de împrejurarea, că în momentul surprinderii sale, inculpatul intrase deja în stăpânirea bunului mobil formând obiect al sustragerii.
Potrivit art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Se constată că prima instanță a avut în vedere toate aceste criterii de apreciere și nu numai valoarea prejudiciului, așa cum se susține în recurs.
În sensul aprecierii gradului de pericol social, prin recurs se susține că nu se poate face abstracție de modalitățile săvârșirii faptei și persoana inculpatului, cu referire la agresarea paznicului.
Or, modalitatea de săvârșire a faptei nu depășește sfera mijloacelor comune, iar violența afirmată nu a fost dovedită în cauză.
Ca atare, sub acest aspect, hotărârile pronunțate în cauză, urmare unei corecte aplicări a dispozițiilor art. 181 C. pen., nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocat prin recurs.
În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, va schimba încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., va achita pe inculpat întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și în baza art. 91 lit. c) C. pen., va aplica acestuia o amendă administrativă, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței nr. 84 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Călărași și deciziei nr. 291 din 16 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a II -a, privind pe inculpatul S.N.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., achită pe inculpatul S.N. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Conform art. 91 lit. c) C. pen., aplică inculpatului o amendă administrativă de 2.000.000 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.