Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 336 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul O.M. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., faptă comisă în luna ianuarie 2000.
Potrivit art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 34.000.000 lei rezultată din săvârșirea infracțiunii.
Inculpatul a fost obligat și la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în luna ianuarie 2000, numiții R.N. și N.N. din Ploiești, au fost surprinși de organele de poliție în timp ce furau benzină de la S.C. P. S.A. și în cauză se efectuau cercetări.
După audierea celor doi de către organele de poliție, aceștia au revenit la locuințele lor din comuna Brazi, sat Popești și au luat legătura cu diverse persoane pe care le cunoșteau, încercând să scape de răspunderea furtului comis, respectiv pentru a „rezolva problema”.
În continuare, s-a mai reținut că N.N. a chemat-o pe martora D.D., care a venit împreună cu martorul G.N., acesta din urmă spunând că îl cunoaște pe O.M., persoană cu foarte multe relații și astfel, l-a adus pe inculpatul O. la locuința lui N.N., unde se afla familia acestuia și R.N.
Inculpatul aflând despre problema ce trebuia rezolvată a arătat că are relații la poliție și la parchet și că poate interveni pentru obținerea unei soluții favorabile și a cerut imediat suma de 6.000.000 lei.
N.N. i-a dat 4.000.000 lei, iar R.N. i-a dat 2.000.000 lei, după care inculpatul împreună și cu martorii D.D., G.N. și M.R. s-au deplasat, cu două autoturisme, în Ploiești. Aici, inculpatul O.M. a intrat singur în curtea Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, unde a rămas circa 15 minute și când a revenit i-a spus numitului N.N. și lui R.N. care l-au așteptat în stradă ,că „s-a aranjat problema”.
Tot grupul de persoane s-a deplasat apoi și la sediul parchetului, unde, din nou inculpatul O.M., singur, a intrat în curtea instituției și când a revenit le-a spus numiților N.N. și R.N. că a vorbit cu procurorul de serviciu și a anulat mandatele de arestare.
A doua zi inculpatul s-a întâlnit din nou cu N.N. și R.N. și au mers la sediul Poliției Municipiului Ploiești, unde O.M. a intrat și „a aranjat problema”.
Așa-numitele „intervenții” ale inculpatului la lucrătorii de poliție și procurori au continuat. În acest scop inculpatul s-a întâlnit de mai multe ori cu R.N., care de fiecare dată plătea consumațiile la diferite restaurante din Ploiești și îi dădea inculpatului sume de bani pentru „serviciile făcute”.
În seara zilei de 21 ianuarie 2000, la onomastica soției, R.N. i-a dat inculpatului O.M. suma de 8.000.000 lei, pentru că l-a ajutat și i-a rezolvat „problema”, în total inculpatul primind de la R.N. suma de 30.000.000 lei, iar de la N.N. 4.000.000 lei.
Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței și a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru că nu a pretins și nu a primit bani de la N.N. și R.N., și de asemenea, a arătat că pedeapsa este prea aspră, solicitând reducerea acesteia.
Instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanță a reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate în cauză, corect interpretate, stabilind vinovăția inculpatului căruia i-a aplicat o pedeapsă bine individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Verificând hotărârile pronunțate în raport de critica invocată, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a codului penal, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de textul încriminator, dând astfel dovadă de clemență față de inculpat.
Cât privește cererea recurentului formulată prin apărătorul său în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., Curtea apreciază, că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile impuse de lege, care să permită suspendarea condiționată a executării pedepsei, scopul acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., neputând fi atins decât în condițiile executării pedepsei în regim de detenție.
Ca urmare, critica recurentului referitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicate este nefondată, astfel că și recursul declarat va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei nr. 525 din 27 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 27 februarie 2003.