Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul P.E. s-a solicitat infirmarea rezoluției din 21 martie 2002, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2/P/2002, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de două persoane susținând că acestea se fac vinovate de comiterea faptelor penale, întrucât și-au încălcat cu știință atribuțiile de serviciu și prin aceasta au produs o vătămare intereselor sale.
Deasemenea, prin aceeași plângere s-a solicitat și infirmarea Ordonanței pronunțate în dosarul nr. 1959/1998 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de alți făptuitori cercetați pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 220, art. 192, art. 215, art. 292 și art. 28 raportat la art. 288, art. 25 raportat la art. 289 și art. 291 C. pen.
Instanța a reținut că este competentă a se pronunța doar privitor la rezoluția din 21 martie 2002, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 2/P/2002, (referitor la cei doi notari).
Instanța a reținut că ceilalți făptuitori au fost cercetați, într-un alt dosar nr. 1959/1998 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și deci competentă să soluționeze plângerea împotriva acestei rezoluții este Judecătoria Arad, căreia petentul urmează să i se adreseze, așa cum, în mod corect s-a motivat prin sentința atacată.
Referitor la soluția adoptată în dosarul nr. 2/P/2002 se constată următoarele:
În cursul anului 2000 petentul a adresat două memorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în care a reclamat că notarii respectivi ar fi încălcat cu știință atribuțiile lor de serviciu și prin aceasta le-ar fi cauzat o vătămare a unor interese legitime.
Aceste plângeri au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26 iunie 2001.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a constatat că dosarele succesorale operate de notari au fost soluționate în anul 1994, având ca număr de înregistrare 2992 și 2392 și că la data formulării plângerii de petent (3 iulie 2001) intervenise prescripția, astfel că s-a dispus corect neînceperea urmăririi penale, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 122 lit. d) C. pen., fiind prescrisă răspunderea penală.
Împotriva acestei rezoluții, petentul P.E. a declarat recurs, susținând că soluția nu este legală întrucât consideră că nu s-a împlinit termenul de prescripție, deoarece, acesta, s-a întrerupt odată cu introducerea plângerii.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului se constată că soluția atacată este legală, deoarece, petentul a introdus plângerea respectivă după împlinirea termenului de prescripție.
Așa fiind, nu se poate susține că introducerea cererii respective a întrerupt cursul prescripției, întrucât el deja fusese împlinit la data respectivă (introducerea cererii).
Prin urmare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale în cauză.
În concluzie, soluția atacată este legală, astfel încât, recursul urmează să fie respins, petentul având deschisă calea plângerii la instanța Judecătoriei Arad împotriva rezoluției pronunțată în dosarul nr. 1959/P/1998, al Parchetului de pe lângă acea instanță.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de petentul P.E. împotriva sentinței nr. 29 din 28 noiembrie 2002, a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 300.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2003.