S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva
deciziei penale nr.569/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București –
Secția a II-a penală.
A fost lipsă inculpatul D.D. aflat în stare de libertate, pentru
apărarea căruia s-a prezentat avocat T.I., apărător desemnat din oficiu, precum
și intimata parte civilă SC „A.T.” SA.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor
pronunțate și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului
acesteia.
Procurorul a susținut că, față de starea de recidivă a inculpatului, nu se
impune reducerea pedepsei, situație în care a cerut respingerea recursului declarat,
ca neîntemeiat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.214/A din 24 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița, în
baza art.334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice
a faptei săvârșite de inculpatul D.D., din infracțiunea de furt calificat
prevăzută de art.208 raportat la art. 209 alin.1 lit.a cu aplicarea art.37
lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 raportat
la art. 209 alin.1 lit.a, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen.,
texte în baza cărora inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art.61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1233
zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare
aplicată prin sentința penală nr.2 din 24 ianuarie 1996 a Tribunalului
Constanța, definitivă prin decizia penală nr.36 din 5 aprilie 1996 a Curții de
Apel Constanța, rest contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând
ca în final, inculpatul să execute 4 ani închisoare, cu aplicarea art.71
C.pen.
Inculpatul a fost obligat la 48.615.000 lei despăgubiri civile către partea
civilă.
În sfârșit, inculpatul a fost obligat și la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare
către stat.
S-a reținut, că la data de 2 decembrie 1999, ca urmare a sesizării numitului
D.P., în sensul că de pe teritoriul părții civile s-ar fi sustras
conducta metalică de irigații folosită pentru alimentarea sistemului de
irigații din apropierea pădurilor de pe malul stâng al Dunării, conductă care
nu mai este în funcțiune din anul 1991. S-a stabilit că, în luna noiembrie
1999, numitul M.S. în înțelegere cu inculpatul D.D. și cu numitul
R.V., au hotărât să taie bucăți din această conductă și să o valorifice la
centrul de colectare și de deșeuri metalice.
Astfel, cei trei s-au deplasat la locul unde era conducta respectivă și cu
ajutorul unui aparat de tăiat autogen au tăiat bucăți din conductă, ce puteau
fi încărcate într-un mijloc de transport.
Bucățile din conductă au fost transportate cu autocamionul condus de către
martorul D.M. la SC NOROCOM SRL Cernavodă, unde
s-au predat 4040 kg fier, pentru care s-a primit suma de
1.858.400 lei, ce a fost împărțită între cei trei făptuitori, după achitarea
contravalorii transportului.
După circa 2-3 zile, inculpații au mers din nou în același loc și, folosind
același procedeu, au tăiat bucăți din conductă pe care le-au transportat cu
camionul condus de martorul T.C. la SC CORSA SRL Cernavodă, în cantitate
de 4855 kg și pentru care au primit suma de 2.184.750 lei, sumă împărțită între
cei trei, după achitarea contravalorii transportului.
După aproximativ o săptămână, au tăiat din nou circa 40-50 metri din conductă,
pe care au predat-o la SC NOROCOM SRL Cernavodă, însă Marin Silviu nu-și
amintește cu ce mijloc de transport au dus-o.
Cu ocazia cercetării locului faptei, s-a constatat că lipsește conducta pe
lungimea de 152 metri, iar SC „A.T.” a stabilit un prejudiciu de 630.000.000
lei, cu care s-a constituit parte civilă.
Calculându-se după cantitatea dovedită, ca predată de către cei doi inculpați
și după declarațiile acestora, s-a reținut că aceștia au sustras 115,71 metri
conductă, în valoare de 48.615.000 lei, prejudiciu rămas nerecuperat.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, pe care o critica
pentru greșita individualizare și aplicarea unei pedepse prea mari, a fost
respins ca nefondat de către Curtea de Apel București – Secția a II-a penală
prin decizia nr.569/A din 11 septembrie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs
inculpatul D.D. reiterând critica din apel, în sensul că pedeapsa aplicată este
prea mare și că se impune admiterea căii de atac, casarea hotărârilor
pronunțate în cauză și reindividualizarea pedepsei principale, în sensul
reducerii ei.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Pedeapsa principală aplicată inculpatului de numai 4 ani închisoare, în
condițiile în care acesta este recidivist postexecutoriu, revocându-se un rest
de pedeapsă de 1233 zile rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară de 7 ani
și 6 luni închisoare, rest contopit în pedeapsa de 4 ani închisoare fără a se
aplica vreun spor de pedeapsă, arată că instanța de fond a făcut o corectă
individualizare a pedepsei, ținând seama de criteriile prevăzute de
art.72 C.pen. și în primul rând de gradul de pericol social concret al
infracțiunii comise, de caracterul continuat al acesteia, de starea de recidivă
în care se află, dar și de circumstanțele celelalte personale, de faptul că a
dat dovadă de sinceritate, recunoscând pe parcursul procesului fapta imputată.
În raport de criteriile enunțate, instanța n-a putut aplica inculpatului o
pedeapsă neprivativă de libertate, dar, dispunând executarea pedepsei în
regim de detenție, s-a orientat spre o pedeapsă apropiată de minimul special,
de natură să asigure realizarea scopului general al pedepsei, prevăzut de
art.52 C.pen.
Hotărârea primei instanțe fiind astfel temeinică și legală, curtea de apel nu
putea pronunța o altă soluție decât cea de respingere a apelului declarat de
inculpat, încât recursul declarat de acesta împotriva hotărârii Curții, apare
ca nefondat și va trebui respins ca atare în baza art.38515 alin.1 lit.b
C.proc.pen., nedovedindu-se existența motivului de recurs prevăzut de art.3859
alin.1 pct.14 din același cod, în care s-ar încadra critica formulată de
recurent, dacă ar fi reală.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a
onorariului pentru apărarea asigurată din oficiu, ce se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D., împotriva deciziei
penale nr.569/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a
II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat
pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.