Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1069/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2003.

Asupra recursului în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Lugoj, prin sentința penală nr. 753 din 4 decembrie 2001, a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2001, la zi.

S-a reținut, în fapt că, în seara zilei de 18 august 2001 inculpatul s-a dus la domiciliul părții vătămate C.V. și cu forța a avut raport sexual cu aceasta și apoi, tot cu forța, a avut raport sexual, într-un lan de porumb, unde aceasta se refugiase.

Inculpatul a declarat apel, iar Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 64/A din 8 februarie, a admis apelul, a desființat sentința apelată și rejudecând cauza, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. și art. 131 alin. (2) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată C.V.

Totodată, a dispus punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a fost admis prin decizia penală nr. 416/R din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș, a fost casată decizia recurată și menținută sentința de condamnare a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 13 septembrie 2001 până la data punerii în libertate.

Instanța de recurs motivează, că în mod greșit tribunalul a considerat că retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, deoarece în dispozițiile art. 197 C. pen., nu este prevăzută expres o asemenea dispoziție.

Din moment ce, în alin. (5) al acestui articol, se prevede că unele fapte, între care cele prevăzute la alin. (1), nu se pedepsesc, dacă a intervenit căsătoria între autor și victimă, s-a considerat că retragerea plângerii prealabile, nu are efect asupra acțiunii penale, se menționează în recursul parchetului și în decizia instanței de recurs.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 416/R din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara invocând cazul prevăzut de art. 410 alin. (1), partea I, pct. 5, teza a II-a C. proc. pen.

Se susține că instanța de recurs, a admis recursul declarat de parchet, a casat decizia instanței de apel și a menținut sentința prin care inculpatul a fost condamnat, deși exista o cauză de înlăturare a răspunderii penale, anume că partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. proc. pen., punerea în mișcare a urmăririi penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Articolul 197 C. pen., prevede în alin. (4), că pentru fapta de la alin. (1), reținută în sarcina inculpatului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar art. 131 C. pen., prevede că, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, retragerea plângerii prealabile, înlătură răspunderea penală.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. h) C. proc. pen., acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii înlătură răspunderea penală, iar conform art. 11 pct. 2 lit. b) din același cod, când se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) și j), instanța pronunță încetarea procesului penal.

Așadar, din aceste texte se impune concluzia că, în cazul unor infracțiuni, pornirea procesului penal este la latitudinea persoanei vătămate, de vreme ce este condiționată de o plângere prealabilă și continuarea procesului este firesc să fie tot la latitudinea persoanei vătămate, care își poate retrage plângerea prealabilă, sau se poate împăca cu inculpații.

Motivarea instanței de recurs în sensul că, deși la infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., pornirea procesului penal se face la plângerea părții vătămate, totuși retragerea plângerii nu are ca efect încetarea procesului penal, deoarece în alin. (5) al acestui articol, se prevede că faptele de la alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (3), teza I, nu se pedepsesc numai dacă a intervenit căsătoria dintre autor și victimă, este eronată față de considerentele de mai sus.

De altfel, alin. (5) al acestui articol, invocat de instanța de recurs, dar și de parchet în motivarea recursului, cu argumentarea în sensul că numai în cazul prevăzut de acest alineat, fapta nu se pedepsește, a fost abrogat prin Legea nr. 197 din 15 noiembrie 2000, încât nu mai era în vigoare la data de 18 august 2001, când s-a comis infracțiunea respectivă și nu se mai putea face referire la acest alineat în motivarea soluției.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 4141 raportat la art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare, a se casa decizia atacată și menține decizia instanței de apel, recursul fiind greșit admis.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Admire recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 416/R din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul C.V.

Casează decizia penală nr. 416/R din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara și menține decizia penală nr. 64/A din 8 februarie 2002 a Tribunalului Timiș.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2003.