Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 697/F din 2 iulie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații S.A., P.N.A. și A.G. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.
II. În temeiul art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b), art. 74 alin. ultim și art. 76 lit. a), art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.N.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Conform art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen., pe o durată de 3 ani.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 22 octombrie 2008 la zi.
III. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 - 76 lit. a) și art. 80 C. pen. a fost condamnată inculpata S.A., la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de trafic de minori.
S-au interzis inculpatei pe timp de 2 ani drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 22 octombrie 2008 la zi.
IV. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul G.C., din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, și în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
V. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul A.G. din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen. inculpatul A.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani.
Totodată, în baza art. 71 alin. (4) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive, de la 22 octombrie 2008 la 19 ianuarie 2009.
VI. Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpații S.A. și P.N.A. au fost obligați în solidar la plata sumei de câte 20.000 RON către părțile civile U.F.L., A.D.D., P.I. și L.I., cu titlu de daune morale.
Totodată, inculpații S.A., P.N.A. și G.C. au fost obligați în solidar la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă C.D.
Conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 s-au confiscat de la inculpați următoarele sume: 7.000 RON de la P.N.A., 10.000 RON de la S.A. și 5.000 RON de la G.C., iar în temeiul art. 329 alin. (4) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A.G. suma de 500 RON.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Minorele P.I., C.D., A.D.D., U.F.L. și L.I. au părăsit domiciliul de la vârste mici, datorită abuzurilor și indiferenței părinților, intrând în categoria „copii străzii”. Datorită traumelor suferite minorele au adoptat un comportament de izolare, ce a facilitat manipularea și exploatarea lor.
Pe fondul acestor deficiențe și a mijloacelor de protecție, părțile vătămate au fost cu ușurință manipulate și exploatate de către inculpații S.A. și P.N.A. care, la rândul lor, frecventaseră centrele sociale din București, făcând parte din aceeași categorie cu cea a părților vătămate.
Astfel inculpații S.A. și P.N.A. le-au convins pe minore să practice prostituția, acesta întreținând relații sexuale în autoturismele clienților sau în diferite locații pentru care plăteau chirie proprietarilor. Una dintre persoanele care a pus la dispoziția părților vătămate minore A.D.D. și L.I. o astfel de locație a fost identificată ca fiind inculpatul A.G. Banii obținuți în urma întreținerii raporturilor sexuale erau remiși inculpatei și concubinului acesteia P.N.A.
S-a mai reținut că inculpații întrețineau aproape în permanență o stare de constrângere psihică, chiar și atunci când părțile vătămate se aflau în centrul „Sf. Lazăr”, afectarea consimțământului acestora s-a făcut și prin modalități de captare nonagresivă, acestea rezultând din situații concrete, prezentate de părțile vătămate.
Referitor la inculpatul G.C. s-a reținut că în anul 2007 a cunoscut-o pe partea vătămată C.D. și pe fondul unor deficiențe de natură psihică, minora a fost indusă în eroare de promisiunile inculpatului, mutându-se în domiciliul acestuia până în luna octombrie 2008.
În realitate, scopul urmărit de inculpat a fost acela de a exploata minora, aceasta practicând prostituția. Cea mai mare parte a banilor obținuți în această modalitate erau folosiți de inculpat pentru obținerea de droguri și pentru traiul zilnic.
Cu privire la inculpatul A.G. a rezultat că acesta a înlesnit, în mod repetat, în anul 2008, practicarea prostituției de către părțile vătămate A.D.D. și L.I., punându-le la dispoziție o cameră din imobilul său, situat în București, str. C., sector 1, contra cost, pentru ca minorele să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților vătămate U.F.L., A.D.D., P.I., C.D., L.I., declarațiile martorilor A.A.M., M.A., C.R.O., P.L., C.E., procesele-verbale de recunoaștere din grup ale inculpaților de către părțile vătămate, comunicarea Centrului „Sf. Lazăr” din cadrul Organizației Umanitare „C.”, raportul psihologic întocmit de psihologul din cadrul Centrului „R.O.”, procesele-verbale de supraveghere operativă a zonei unde locuia inculpatul G.C., probe coroborate cu declarațiile inculpaților.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia penală nr. 260/A din 15 decembrie 2009, a admis apelurile declarate de inculpații P.N.A., S.A., G.C. și A.G., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând i-a obligat în solidar pe inculpații S.A. și P.N.A. la plata sumei de 13.333,33 RON către partea civilă C.D., cu titlu de daune morale.
Totodată, a constatat integral acoperit prejudiciul cauzat părții civile C.D. de către inculpatul G.C., prin plata sumei de 6.666,67 RON cu titlu de daune morale.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Prin aceeași decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A.G.
A fost menținută starea de arest a inculpaților S.A., P.N.A. și G.C. și s-a dedus prevenția pentru fiecare dintre aceștia de la 22 octombrie 2008 la zi.
Împotriva acestei decizii inculpații P.N.A., G.C. și S.A. au declarat recurs, aceștia invocând motivele de casare prev. de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., învederând că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare. În subsidiar, inculpații au susținut că pedepsele aplicate nu au fost bine individualizate, impunându-se reducerea acestora.
Inculpatul G.C. a invocat drept motive de casare disp. art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt, în concordanță cu probele administrate, și a încadrat corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise de inculpați în textele de lege mai sus menționate.
Într-adevăr, fapta inculpaților S.A. și P.A., constând în aceea că în perioada 2004 - octombrie 2008, respectiv 2006 - octombrie 2008, au racolat pe minorele P.I., C.D., A.D.D., U.F.L. și L.I., exploatându-le prin constrângere, precum și prin modalități de cooptare nonagresivă, profitând de imposibilitatea de a se apăra, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Primul motiv de recurs invocat de cei doi recurenți, comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, nu este fondat.
Art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. I pct. 186 din Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Rezultă din examinarea textului citat că acest motiv de recurs se referă la o eroare de fapt, aceasta trebuie să fie gravă și să fi fost comisă de instanța de fond.
Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar, prin „eroare” de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unor împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
În ce privește cerința ca eroarea să fie „gravă” trebuie să se înțeleagă că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.
În speță, aceste cerințe impuse de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanța de fond, în urma analizei critice a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, a reținut o situație de fapt în concordanță cu probele administrate.
Prima instanță s-a conformat dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., care prevăd că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe.
Pe de altă parte, instanța de fond și cea de apel, au avut în vedere și dispozițiile art. 6 C. proc. pen., care prevăd că probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În cauză, date fiind împrejurările în care s-a comis infracțiunea, situația de fapt a fost stabilită în principal pe baza declarațiilor părților vătămate, a martorilor S.M.I., A.A.M., M.A., C.E. și C.R.O., a proceselor-verbale de recunoaștere din planșe foto ale inculpaților, precum și a raportului întocmit de asistentul social din cadrul centrului de minori „Sf. Lazăr”. Din acest raport rezultă, printre altele, că minorele au relatat asistentului social modul în care erau exploatate, presiunile psihice la care erau supuse de către inculpata S.A. (minorele speriate de violențele inculpatei s-au refugiat în biroul asistentului social, până când inculpata a plecat, iar partea vătămată A.D.D. a fost internată la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” cu plăgi mușcate, suprainfectate produse de un câine pe când încerca să intre cu un client în curtea imobilului inculpatului A.).
Ca atare, declarațiile părților vătămate minore fiind concordante în privința aspectelor relevante, decisive care îi incriminează pe inculpați, cu declarațiile martorilor audiați și se coroborează cu raportul întocmit de asistentul social, nu se poate reține existența unei erori grave de fapt, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În consecință, primul motiv de recurs invocat de inculpații S.A. și P.N.A. nu este fondat.
Recursul formulat de inculpatul G.C., ce vizează cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 și 17 C. proc. pen., este de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., o hotărâre judecătorească este supusă casării dacă „instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului”.
Acest motiv de recurs presupune ca instanța fie a ignorat o atare cerere, fie a respins-o fără o motivare a cauzei respingerii.
În ambele situații se cere ca omisiunea instanței să fie de natură să influențeze soluția procesului, în sensul că în loc de condamnare, prin evaluarea probei ignorate să se fi putut ajunge la achitare sau la încetarea procesului penal, la aplicarea unei alte pedepse; în orice caz soluția posibilă trebuie să fi fost esențial diferită de cea atacată cu recurs.
În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2009, inculpatului G.C. i s-au admis toate probele solicitate. Ulterior, alte cereri formulate de inculpat nu au fost solicitate (a se vedea încheierile din 7 mai 2009 și din 4 iunie 2009) astfel că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza la data de 2 iulie 2009, pe baza probelor administrate nemijlocit și a celor aflate în dosarul de urmărire penală.
Este adevărat că la data de 4 iunie 2009, prima instanță a renunțat la audierea martorilor P.L. și C.E. pentru imposibilitatea audierii acestora, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., însă martora C.E. a fost audiată la 2 iulie 2009.
Neaudierea nemijlocită a unui martor nu conduce la concluzia că instanța nu s-a pronunțat cu privire la o probă administrată, de natură să garanteze dreptul inculpatului și să influențeze soluția procesului, cu atât mai mult cu cât în apel inculpatul nu a criticat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, iar alte cereri nu a formulat.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că fapta inculpatului G.C. de a o racola prin înșelăciune și de a o exploata pe minora C.D. prin obligarea acesteia la practicarea prostituției întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, așa cum bine au reținut instanța de fond și cea de apel.
Așa cum rezultă din declarația părții vătămate C.D., inculpatul a cunoscut-o pe minoră în zona Gării de Nord, a reușit să o amăgească, spunându-i că-i place de ea, a convins-o să-l însoțească la el acasă și după prima noapte (când minorei nu i-a cerut nimic) i-a cerut pe un ton imperativ „să îi arate ce poate”, adică să se prostitueze.
În continuare, inculpatul o trimitea pe partea vătămată în fiecare zi să se prostitueze și toți banii câștigați erau luați de inculpat, cheltuindu-i pe droguri. Partea vătămată a mai arătat că a încercat de câteva ori să fugă dar a fost prinsă de inculpat, readusă în domiciliul său.
Declarația părții vătămate C.D. se coroborează cu declarația martorelor C.R.O. și M.A. și cu procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu ocazia supravegherii operative în zilele de 17, 18 și 21 octombrie 2008.
Prin urmare, fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată minoră C.D., determinând-o să locuiască la el, în scopul exploatării acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care prima instanță le-a condamnat, și nu ale infracțiunii prev. de art. 198 C. pen., așa cum a solicitat inculpatul prin al doilea motiv de recurs.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților recurenți, aspect sub care hotărârile pronunțate au fost criticate, Înalta Curte constată că, în speță, au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., instanța de fond valorificând atât elementele de circumstanțiere ale celor trei inculpați (mediul social precar în care au fost crescuți și educați, toți foști copii ai străzii, unii consumatori de droguri) cât și circumstanțele judiciare, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii cu mult sub minimul special al pedepselor prevăzute de textul de lege în baza căruia au fost condamnați (pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 de ani).
O reducere și mai mare a acestor pedepse, așa cum s-a solicitat și în recurs, nu este justificată în cauză, întrucât trebuie să se aibă în vedere și celelalte criterii de individualizare prevăzute de lege, și în special gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise așa cum a fost conturat de împrejurările și modalitățile concrete de săvârșire a infracțiunilor, precum și urmările produse (afectarea psihică a minorelor, iar în cazul părții vătămate L.I. s-a reținut că a fost obligată să se prostitueze deși era însărcinată, aspect cunoscut de inculpați, și care a determinat o naștere prematură).
Ca atare, pedepsele aplicate, în cuantumul stabilit și în modalitatea aleasă, au fost corect proporționalizate, îndeplinesc rolul coercitiv și preventiv educativ al sancțiunii, motiv pentru care recursurile declarate și sub acest aspect nu sunt fondate.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
Se va computa perioada arestării preventive cu începere de la data de 20 octombrie 2008 la zi, pentru toți inculpații recurenți.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.N.A., G.C. și S.A. împotriva Deciziei penale nr. 260/A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la 15 martie 2010, pentru toți inculpații.
Obligă recurenții inculpați P.N.A. și S.A. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, iar pe recurentul inculpat G.C. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.