Hearings: January | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 972/2011

Ședința publică din 11 martie 2011

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 154 din 4 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1954/42/2010, s-a respins ca nefondată plângerea petentei S.A.I., prin reprezentant D.M. împotriva Rezoluției nr. 335/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reținându-se că aceasta este eliptică, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., în sensul că nu sunt indicați făptuitorii, mijloacele de probă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale în raport de faptele reclamate.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Astfel, prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, S.A.I. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 335/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind comiterea unor infracțiuni prevăzute de art. 217 C. pen., 208 C. pen. și 220 C. pen., a cărei parte vătămată ar fi fost petenta.

Plângerea petentei nu a fost practic motivată, ci aceasta a solicitat daune morale de 100.000 RON de la parchet, de la M.A.I., pentru că nu i s-a garantat și apărat proprietatea precizând că patrimoniul societății a fost furat și distrus.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în care s-a pronunțat rezoluția a cărei desființare se solicită și Sentința nr. 1410 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ - Biroul Faliment, prin care s-a deschis procedura insolvenței S.A.I. și a fost numit administrator judiciar C.C. IPURL, societate care a fost de altfel citată în dosar și care nu a formulat niciun punct de vedere.

După terminarea dezbaterilor la dosarul cauzei a fost atașată o solicitate a societății petente, în vederea amânării judecării, datorită lipsei procedurii de citare și a lipsei calității procesuale a C.C. IPURL.

Judecătorul fondului, soluționând plângerea și verificând rezoluția atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că în mod corect plângerea petentei este nefondată, pentru considerentele pe care Înalta Curte le apreciază întemeiate și concordante cu întreg materialul analizat.

Astfel, în rezoluția atacată s-a reținut că, inițial, S.A.I. a solicitat să fie efectuate cercetări față de cadre din M.A.I., Poliția orașului Mizil, I.P.J. Prahova, procurori și judecători care au săvârșit împreună cu făptuitorul C.T.C. fapte de distrugere, furt, tulburare de posesie, în anul 2008, față de această societate.

Față de aspectele învederate și de actele efectuate în cauză procurorul a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât plângerii inițiale îi lipsește o condiție prevăzută pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, și anume nu sunt descrise în mod concret faptele, nu sunt indicați făptuitorii și nu sunt prevăzute mijloace de probă pentru a fi asimilată vreuneia din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen.

Într-adevăr, din examinarea plângerii formulată de către petentă la parchet, se constată că aceasta nu precizează în ce mod societatea ar fi fost distrusă, furată sau i s-ar fi tulburat posesia de către cadre din M.A.I., Poliția Mizil, I.P.J. Prahova, procurori sau judecători ai Judecătoriei Mizil.

În aceste condiții judecătorul fondului a apreciat în mod corect că plângerea petentei este eliptică și nu întrunește prevederile art. 221 sau 222 C. proc. pen.; consecință a acestui, fapt rezoluția procurorului a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petent împotriva Sentinței penale nr. 154 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A.I., prin D.M., împotriva Sentinței penale nr. 154 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta-petiționară, prin D.M., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2011.