Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 955 F din 19 mai 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală a fost condamnat inculpatul P.I.M. în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) cu aplic. art. 37 lit. b), art. 74 lit. c) și art. 74 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În fapt s-a reținut că în seara zilei de 17 aprilie 2004, aflându-se pe str. A., sector 2, București, a aplicat părții vătămate M.M.O. mai multe lovituri cu cuțitul în zona toracică, având intenția de a-l ucide.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală prin Decizia penală nr. 377/A din 22 noiembrie 2007 a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința primei instanțe, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 181 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin Decizia penală nr. 603 din 19 februarie 2008 a admis recursul declarat de procuror, a casat decizia instanței de apel și a menținut hotărârea primei instanțe.
Totodată a respins recursul declarat de inculpat.
În contra hotărârii de condamnare s-a formulat, în baza art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., cerere de revizuire de către P.I.M. care a susținut că nu a fost legal citat la urmărirea penală, că nu s-a dat eficiență faptului că partea vătămată a fost de acord cu încadrarea faptei în dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. pen., că martorii au revenit asupra declarațiilor inițiale, că nu a fost confruntat cu victima, că a suferit și el leziuni și că a fost provocat de victimă să comită fapta.
După efectuarea cercetărilor prev. de art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a se sesizat instanța cu concluzii de respingere a cererii de revizuire.
Prin Sentința penală nr. 1015 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 955 din 19 iunie 2007 a aceleiași instanțe cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.
Astfel, s-a considerat că revizuentul condamnat nu a invocat descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei și că nu s-a probat că martorii ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Curtea de Apel București, secția I penală prin Decizia penală nr. 5 din 12 ianuarie 2010 a respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva hotărârii tribunalului, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., nerezultând existența unor fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și nici că martorii audiați ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul revizuent P.I.M. care a susținut că motivele de revizuire invocate justificau admiterea în principiu a cererii sale, rejudecarea cauzei și menținerea soluției de condamnare pentru infracțiunea de vătămare corporală.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) și b) din același cod, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei ori când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare iar cazul de la lit. b) constituie motiv de revizuire, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Dovedirea cazului de revizuire de la lit. b) se face, conform art. 395 alin. (1) prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Din examinarea actelor dosarului se constată, cum s-a arătat mai sus, că recurentul în cererea de revizuire a susținut că nu a fost legal citat la urmărirea penală, că nu s-a dat eficiență acordului victimei la încadrarea juridică a faptei în art. 181 alin. (1) C. pen., că martorii ar fi revenit asupra declarațiilor inițiale, că nu a fost confruntat cu victima, că a suferit și el leziuni și că ar fi fost provocat de victimă.
Or, aspectele invocate legate de urmărirea penală, reconsiderarea probelor administrate, reaprecierea poziției victimei și solicitarea de schimbare a calificării juridice a faptei nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru a fi justificată admiterea cererii de revizuire.
Tot astfel, referitor la martorii audiați în cauză nu s-a făcut dovada, prev. de art. 395 C. proc. pen., că prin hotărâre judecătorească definitivă ar fi fost condamnați pentru mărturie mincinoasă, ori că prin ordonanța procurorului s-ar fi reținut în sarcina martorilor infracțiunea prev. de art. 260 C. pen., spre a fi incidente dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Mai este de menționat că martorii pe care s-a întemeiat, alături de alte probe, trimiterea în judecată, și-au menținut declarațiile de la urmărirea penală și au relatat tot incidentul în care au fost implicați inculpatul și partea vătămată.
Față de considerentele arătate se constată că instanța de control judiciar a menținut în mod justificat soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire și că astfel, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
În consecință, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea condamnatului revizuent la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.