Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1080/2003

Pronunțată, în ședință publică, azi 4 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 807 din 5 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4204/2002, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G.G., la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată N.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției în sumă de 350.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 4 iunie 2002, partea vătămată N.L. se deplasa pe str. Doamna Ghica, oprindu-se în fața unui stand pentru a face cumpărături. În timp ce aceasta se pregătea să achite prețul cumpărăturilor, din spate, un individ necunoscut i-a smuls lanțul din aur pe care îl purta la gât și a fugit având bunul sustras în mână. Partea vătămată a început să strige solicitând ajutorul trecătorilor și a pornit în urmărirea acestuia, solicitându-i să-i restituie bunul sustras. Inițial, acesta nu a recunoscut, dar cei doi au fost observați de un angajat al complexului M.B., respectiv de paznic care a sărit în ajutorul părții vătămate, împreună conducându-l pe individ în cabina postului de pază. La insistențele părții vătămate și ale martorului D.G., speriat fiind și de intenția acestora de a chema organele de poliție, individul le-a spus că a aruncat lanțul sustras la rădăcina unui copac aflat în fața postului de pază.

Împreună cu autorul, partea vătămată și martorul s-au deplasat la locul indicat unde au găsit bunul sustras după care au anunțat organele de poliție.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că a consumat o cantitate de alcool la domiciliul său, după care a plecat spre locul de muncă. În drum spre patronul la care lucra, a observat-o pe partea vătămată și s-a hotărât să-i smulgă lanțul de la gât.

După smulgerea lănțișorului, a fugit și l-a aruncat în apropierea unui pom.

De asemenea, a fost audiată și partea vătămată N.L., care a declarat că la data de 4 iulie 2002, se afla pe str. Doamna Ghica, unde voia să facă cumpărături de la un comerciant din zonă. Până să achite contravaloarea cumpărăturilor, s-a simțit strânsă de gât, nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, dar a văzut pe cineva fugind de lângă ea. A observat că de fapt i-a fost smuls lanțul. Partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului, pe care l-a prins cu ajutorul martorului D.G., paznic la un cămin de bătrâni.

Din declarațiile martorului D.G., paznic la complexul „M.B.”, situat pe str. Ripiceni, a rezultat că la data de 4 iulie 2002, se

afla de serviciu, când a auzit pe stradă strigând după ajutor. Ieșind pe stradă, a observat o femeie care alerga după un tânăr strigând „Ajutor, prindeți hoțul”, astfel l-au prins pe inculpat, l-au introdus în cabina postului de pază unde-și desfășura activitatea și amenințându-l cu poliția s-a hotărât să-i restituie lănțișorul din aur.

Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că la data de 4 iunie 2002, în timp ce se afla pe str. Doamna Ghica, inculpatul s-a îndreptat către partea vătămată, prin spate, și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aceasta nu este suficientă pentru a-și atinge scopul, iar în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 741 din 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând sentința atacată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

A aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții.

În motivarea deciziei, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, însă nu a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.G.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.

Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.

De asemenea, instanța de apel a apreciat corect că, în cauză, nu se impune a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere că fapta sa prezintă un grad ridicat de pericol social, modalitatea de comitere a faptei denotă periculozitatea inculpatului, care a acționat într-un loc public, profitând de aglomerație, producându-i părții vătămate leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Pe de altă parte, este adevărat că inculpatul a recunoscut fapta, însă numai după ce a fost imobilizat și amenințat că va fi denunțat organelor de poliție.

Așa încât, decizia instanței de apel, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare este corectă.

Față de aceste considerente, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită, în cauză fiind stabilită o pedeapsă corespunzătoare criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

În consecință, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.G. împotriva deciziei penale nr. 741 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2002 până la 4 martie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 4 martie 2003.