Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 186 din 29 ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a dispus achitarea inculpatului L.Ș.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A reținut instanța, că la data de 4 noiembrie 1997, aproximativ în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla la serviciu, partea vătămată N.G. a fost anunțată telefonic de fiul său despre faptul că a găsit ușa apartamentului forțată.
Deplasându-se acasă, partea vătămată a constatat că ușa de la intrare avea șildul îndoit, o parte din butucul yalei era căzut în fața ușii pe holul scării, iar în toate camerele erau obiecte de îmbrăcăminte scoase din dulapuri și împrăștiate pe jos. De asemenea, partea vătămată a constatat lipsa următoarelor bunuri: un televizor color marca NEI cu telecomandă, un cearceaf albastru cu floricele albe, o brățară din aur de 2 grame și un mileu sub formă de romb. La sesizarea telefonică făcută de N.G., un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului unde, cu ocazia cercetării efectuate, au fost prelevate urme papilare de pe ușa de acces în apartament.
În urma comparărilor dactiloscopice s-a stabilit că grupul celor trei fragmente de urme papilare digitale ridicate de pe tocul exterior al ușii, lângă șild au fost create de degetele mijlociu, inelar și mic de la mâna dreaptă a inculpatului, iar grupul celor patru fragmente de urme papilare digitale ridicate de pe partea interioară a ușii de acces în locuință, au fost create de degetele mic, inelar, mijlociu și arătător de la mâna stângă a lui L.Șt.V.
Audiat în fața instanței de judecată, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată învederând, la fel ca și în declarațiile date în faza de urmărire penală, că nu el este autorul faptelor, neputând însă să ofere o explicație asupra prezenței urmelor sale papilare pe exteriorul și interiorul ușii de acces în apartamentul părții vătămate. Inculpatul a susținut că la data faptei nu se afla în Brașov, ci în București, unde și domiciliază, aducându-i ca martori pe mama sa și pe patronul societății comerciale la care el a lucrat până la data arestării sale într-o altă cauză.
Din declarația părții vătămate, instanța a reținut săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință în data de 4 noiembrie 1997, însă probele administrate în cauză nu au format convingerea instanței că inculpatul este autorul acesteia.
Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului s-au descoperit și ridicat urme papilare doar de pe ușa de acces în apartament, iar printr-o probă științifică, ale cărei concluzii nu pot fi puse la îndoială, s-a stabilit că cel care a creat aceste urme este chiar inculpatul. Acest fapt dovedește însă exclusiv împrejurarea că inculpatul s-a aflat în contact direct cu ușa de acces și, urmele fiind și pe partea interioară, că acesta a pătruns în locuință, cel puțin în holul de la intrare. Impresiunile papilare menționate, nu fac însă nici o dovadă, în sensul că L.Șt.V. a intrat în camerele apartamentului și că a răvășit obiectele existente în acestea.
Din nici una din probele administrate în cauză, nu a rezultat faptul că, pătrunzând în locuință, inculpatul a luat bunurile a căror dispariție a fost reclamată de partea vătămată și le-ar fi însușit.
Asupra acestuia nu s-a găsit nici unul din aceste bunuri, după cum în interiorul apartamentului, în zonele unde afirmă partea vătămată că ar fi fost bunurile furate, nu s-au găsit urme papilare create de inculpat.
În speță, prin probele administrate s-a creat cel mult o prezumție în sensul că, dacă inculpatul este cel ale cărui urme papilare s-au descoperit pe exteriorul și interiorul ușii de acces în locuință, atunci tot el este și cel care a furat lucrurile menționate de partea vătămată.
A concluzionat instanța că nu există probe pe baza cărora să se constate că inculpatul a sustras bunurile părții vătămate, astfel că se impune achitarea acestuia.
În legătură cu infracțiunea de violare de domiciliu, instanța a constatat că nu există plângerea prealabilă a părții vătămate care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 283 C. proc. pen., astfel că se impune încetarea procesului penal în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru această infracțiune.
Apelul și recursul declarat de parchet prin care a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu, au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 366 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Brașov și respectiv decizia penală nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov.
Au motivat cele două instanțe că în afară de urmele papilare ale inculpatului constatate prin expertiza dactiloscopică, nu există nici o altă probă care să confirme vinovăția inculpatului, astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în conformitate cu art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și pct. 71 C. proc. pen., cu motivarea că, faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică în două infracțiuni prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) și art. 192 alin. (1) C. pen., în loc de o singură infracțiune prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. și instanțele de judecată au comis o eroare gravă de fapt achitându-l pe inculpat, deși din probe rezultă că el este autorul faptei.
Recursul în anulare declarat este întemeiat.
În cauză nu se contestă că în ziua de 4 noiembrie 1997 după ce dimineața partea vătămată N.G. a plecat la serviciu, în jurul orei 16,00 în cadrul aceleiași zile a fost anunțat de fiul său că persoane necunoscute au pătruns în domiciliu prin forțarea încuietorilor.
Partea vătămată a sesizat organele de poliție, și în prezența acestora și a martorilor existenți M.C. și R.P., așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 4 noiembrie 1997 ora 16,00. S-a constatat forțarea încuietorii a ușii de acces în locuință, împrejurare confirmată și prin planșele fotografice aflate la dosarul de urmărire penală.
În interiorul locuinței părții vătămate s-a constatat urme de răvășire a bunurilor, partea vătămată constatând dispariția unui televizor color marca NEI, a unei brățări din aur în greutate de 2 grame, a unui mileu croșetat și a unui cearceaf.
Cu ocazia cercetărilor la fața locului au fost descoperite și relevate 13 urme papilare care au fost supuse examinării.
Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică a concluzionat că 7 dintre urmele papilare examinate (trei de la tocul exterior al ușii de acces lângă șild și patru de pe latura interioară a ușii de acces) au fost create de degetele mic, inelar, mijlociu și arătător de la mâna stângă a lui L.Șt.V.
Rezultatul acestei probe științifice nu a fost contestat de către inculpat, iar la rândul său instanțele prin hotărârile pronunțate au confirmat că urmele papilare aparțin inculpatului, implicit confirmând că acesta a pătruns prin efracție în ziua de 4 noiembrie 1997 în interiorul locuinței părții vătămate N.G.
Concluziile instanțelor că nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită la 4 noiembrie 1997 în dauna părții vătămate, căreia i-a sustras bunuri în valoare de 5.500.000 lei, sunt greșite.
Atâta vreme cât sub aspect probator s-a stabilit că inculpatul a forțat încuietorile de la ușa de acces a locuinței părții vătămate, a pătruns în interiorul locuinței în ziua de 4 noiembrie 1997, (dovadă în acest sens fiind urmele papilare lăsate pe ușa interioară), data la care s-a constatat dispariția bunurilor reclamate de partea vătămată, concluzia care se impune că el este autorul sustragerii bunurilor, făcându-se vinovat de infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
Nerecunoașterea infracțiunii de către inculpat nu îl absolvă de reținerea vinovăției, în condițiile în care este dovedită, așa cum s-a arătat, pătrunderea acestuia prin efracție în locuința părții vătămate, dată la care au și fost sustrase bunurile părții vătămate.
Osebit de cele reținute, la numai 10 zile de la fapta de furt a bunurilor care face obiectul prezentei cauze, inculpatul L.Șt.V., a pătruns prin forțarea încuietorilor în locuința părții vătămate .L.K.F., de unde a sustras același gen de bunuri televizor color, aparat video și un lănțișor de aur, exercitând violențe împotriva a două persoane pentru păstrarea bunurilor, fiind condamnat la 6 ani și 10 luni închisoare pentru tâlhărie prin sentința penală nr. 300 din 30 septembrie 1998 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă.
Probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
Furtul calificat prin efracție în modalitatea prevăzută de art. 209 lit. i) C. pen., este o infracțiune complexă care absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, astfel că în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., urmează a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu, cu care a fost investită instanța prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului se va avea în vedere pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, paguba cauzată părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, fiind la prima încălcare a legii penale.
Inculpatul va fi obligat la 5.500.000 lei despăgubiri către partea civilă N.G., reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase precum și la plata cheltuielilor judiciare din toate fazele procesuale.
În conformitate cu art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare și a casa hotărârile atacate, în sensul celor reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 186 din 29 ianuarie 2001 a Judecătoriei Brașov, deciziei penale nr. 366 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Brașov și deciziei penale nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, privind pe intimatul inculpat L.Șt.V.
Casează hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1), lit. i) C. pen. și la măsura încetării procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen.
Obligă pe inculpat la 5.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă N.G.
Obligă intimatul inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală fond, apel și recurs.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2003.