S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul D.A.M. împotriva deciziei penale nr.2913 din 6 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
S-a prezentat recurentul contestator D.A.M., aflat în stare de detenție, asistat de avocat A.I., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul condamnatului a lăsat soluța ce se va pronunța în cauză la aprecierea instanței.
Procurorul a pus concluzii de respingere a contestației ca tardiv formulată.
Contestatoul a lăsat soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.67 din 6 martie 2001, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul D.A.M. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art.74 și 76 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal; la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.74 și 76 Cod penal și la 2 luni închisoare pentru instigare la fals în declarații prevăzută de art.25 raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.74-76 Cod penal, urmând ca potrivit art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Făcând aplicarea în cauză a prevederilor art.81 Cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art.83 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile I.M. suma de 2100 dolari USA sau echivalentul în lei la data executării plății, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cursul lunii mai 1999, fiind în vizită în locuința părții vătămate O.M., inculpatul a sustras dintr-un sertar buletinul de identitate al acesteia și contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
Ulterior, pe baza acestor documente și a declarațiilor mincinoase făcute de doi martori în fața notarului public, inculpatul a reușit să inducă în eroare pe partea vătămată Jakob Marton cu ocazia încheierii unui contract de împrumut a sumei de 8000 dolari SUA.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr.242 din 23 noiembrie 2001, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a casat în parte sentința primei instanțe numai cu privire la greșita aplicare în cauză a prevederilor art.81 Cod penal pe care le-a înlăturat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție.
Împotriva menționatelor hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a declarat recurs în temeiul art.3859 pct.14 Cod procedură penală, pe care Curtea Supremă, secția penală, prin decizia nr.2913 din 6 iunie 2002, l-a admis și casând aceste hotărâri a majorat pedepsele aplicate inculpatului la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și la 6 luni pentru instigare la infracțiunea de fals în declarații, dispunându-se, conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condițiile art.71 și 64 Cod penal.
Împotriva acestei decizii, inculpatul, la data de 4 septembrie 2002, a formulat din Penitenciarul Codlea, unde se afla în executarea pedepsei, contestația în anulare de față, bazată pe dispozițiile art.386 alin.1 lit.a Cod procedură penală, susținând că instanța de recurs a pășit la judecarea recursului, deși procedura de citare nu a fost corect îndeplinită.
Procurorul a ridicat excepția de tardivitate a acestei contestație pe considerentul că inculpatul a început executarea pedepsei aplicate prin decizia contestată la data de 2 august 2002 și a introdus contestația la 4 septembrie 2002, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.388 alin.1 Cod procedură penală.
Această excepție este întemeiată.
Potrivit art.386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, între altele, atunci când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; în acest caz – arată art.388 și 389 Cod procedură penală – contestația se introduce cel mai târziu în termen de 10 zile de la începerea executării, la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
În speță, inculpatul a început executarea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă atacată la 2 iulie 2002 – ceea ce rezultă din actul de la fila 86 din dosarul instanței de fond - , iar contestația în anulare a fost introdusă la 4 septembrie 2002, deci după împlinirea termenului prevăzut în art.388 alin.1 Cod procedură penală.
Așa fiind, contestația în anulare este tardiv introdusă și urmează a fi respinsă ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca tardiv introdusă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.A.M. împotriva deciziei penale nr.2913 din 6 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
Obligă pe contestator la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.