Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 110/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.

R  O  M    N  I  A

 

                                    

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.  împotriva deciziei penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-a prezentat revizuientul condamnat aflat în stare de detenție, asistat de avocat V.F., apărător desemnat din oficiu.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul condamnatului a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca neîntemeiat.

            Condamnatul a susținut memoriul depus în scris la dosarul cauzei.

 

C  U  R  T  E  A

 

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.314 din 23 iulie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.V.  împotriva sentinței penale nr.34 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova.

            Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.34 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul P.V. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b și alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de incest prevăzută de art.203 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

            S-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, prin violențe și amenințări, în perioada decembrie 1999 – mai 2000, inculpatul a întreținut mai multe raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 13 ani.

            Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.171 din 11 aprilie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și de inculpat împotriva sentinței primei instanțe.

            Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr.4230 din 9 octombrie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva hotărârilor anterioare.

            Instanța de fond, soluționând cererea de revizuire a constatat că declarația dată de minoră   în fața consilierului juridic de la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Prahova, nu confirmă susținerile revizuientului, minora declarând că a fost obligată de fratele condamnatului și de bunicii paterni să formuleze o plângere adresată procurorului șef, în care a arătat că tatăl ei este nevinovat.

            Împotriva sentinței prin care s-a respins cererea de revizuire a declarat apel condamnatul P.V.  care a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de viol și incest și că în mod greșit instanțele anterioare nu au audiat martorii propuși de el.

            Prin decizia penală nr.416 din 18 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient P.V. , considerând că, prima instanță, în mod legal a apreciat că, în speță nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.394 Cod procedură penală, text ce prevede limitativ situațiile pentru care revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută.

            Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal a declarat recurs condamnatul P.V. care a reiterat în esență criticile formulate și în fața instanței de apel susținând că este nevinovat, că instanțele în mod nelegal nu i-au admis audierea martorilor propuși și că nu au luat în considerare declarația fiicei sale, victima infracțiunilor de viol și incest, și în care, aceasta nega cele întâmplate.

            Recursul declarat este nefondat.

            Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale, instanța supremă, constată următoarele:

            Potrivit dispozițiilor art.394 lit.a din Codul de procedură penală, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

            Așa fiind, scrisoarea trimisă organelor în drept de fiica condamnatului – victima infracțiunilor de viol și incest -, prin care retracta cele declarate în fața instanțelor, în sensul stabilirii nevinovăției acestuia – nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art.394 lit.a din Codul penal, atât timp cât, scrisoarea a fost scrisă la presiunile exercitate asupra sa de unchiul condamnatului și bunicii paterni, și în condițiile în care, audiată fiind de consilierul juridic din cadrul Direcției de ocrotire a copilului, jud.Prahova, minora a relatat că scrisoarea s-a datorat presiunilor la care a fost supusă de rudele sale.

            Referitor la celelalte motive invocate, respectiv neaudierea martorilor propuși în dovedirea nevinovăției, precum și respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, acestea, nu pot forma obiectul cererii de față, neputând fi examinate în această cale de atac, petiționarul putând uza de dispozițiile  art.409, 410 și urm.din Codul de procedură penală.

            Așa fiind, întrucât motivele invocate nu se încadrează nici în dispozițiile art.3859 Cod procedură penală și examinându-se și din oficiu cauza, potrivit art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.38515 alin.1 pct.1, lit.b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient P.V. împotriva deciziei penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

            Obligă condamnatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.