Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 aprilie 2011, petiționarul T.N.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4837/281/2011 al Judecătoriei Ploiești, arătând că există bănuiala legitimă că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită, precizând că s-a creat un cadru procesual impropriu desfășurării actului de justiție, precizând că s-a creat un climat ostil față de petent existând astfel presupunerea rezonabilă că acesta nu va beneficia de un proces echitabil.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Prahova.
Verificând actele și lucrările dosarului, precum și informațiile comunicate de către Tribunalul Prahova, în conformitate cu prevederile art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca pe rolul Judecătoriei Ploiești a fost înregistrat dosarul nr. 4837/281/2011, având ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 278/1 C. proc. pen. de petent împotriva ordonanței nr. 55/II/6/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, privind pe intimații P.C.J. și I.D.
În raport de motivele invocate de petiționar, în cuprinsul cererii de strămutare, raportat la prevederile art. 55 C. proc. pen. s-a arătat că temeiurile invocate de petent în motivarea cererii sunt formale, teoretice și nu se regăsesc în dosarul cauzei, precizându-se că la nivelul instanței există suficiente garanții pentru desfășurarea normală a procesului penal, imparțialitatea magistraților neputând fi știrbită.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare, confirmându-se că la nivelul Judecătoriei Ploiești sunt asigurate toate condițiile pentru înfăptuirea actului de justiție în spiritul aflării adevărului și respectării drepturilor petiționarului.
În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petiționarului nu sunt justificate, magistrații investiți cu soluționarea cauzei fiind obiectivi în soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul T.N.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4837/281/2011 al Judecătoriei Ploiești.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2011.