Asupra cauzei penale de față constată:
Prin rezoluția din 10 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției emisă în dosarul nr. 286/P/2010 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Z.C.C. - fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și S.C.G. - primar al comunei Teremia Mare, cercetați sub aspectul infracțiunilor de luare și, respectiv, dare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut de către procuror că cercetările efectuate în cauză au avut la bază denunțul formulat de numitul L.L.M. privind implicarea magistratului Z.C.C. - fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare în soluționarea unui dosar penal în care era cercetat S.C.G., primar al comunei Teremia Mare.
Potrivit denunțului, persoana cercetată i-ar fi cerut denunțătorului să intervină, prin intermediul lui D.F., pe lângă magistratul Z.C.C., în scopul obținerii unei soluții favorabile.
Subsecvent solicitării din 5 aprilie 2008 formulată de S.C.G., la data de 5 aprilie 2010, denunțătorul s-ar fi întâlnit într-un restaurant din orașul Sânnicolau Mare cu magistratul Z.C.C., care după ce a fost informat cu privire la dosarul penal nr. 1014/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, a pretins pentru soluționarea favorabilă a acestuia suma de 700 EURO.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a concluzionat că nu există probe certe în sensul că magistratul denunțat ar fi pretins ori acceptat primirea vreunei sume de bani în scopul rezolvării într-un anume fel a cauzei penale în care era cercetat primarul comunei Teremia Mare.
S-a reținut în acest sens că dialogul ambiental purtat între denunțător și numitul D.F. infirma pretinsa pretindere sau acceptare a vreunei sume de bani de către magistrat, rezultând că, dimpotrivă, magistratul în caz refuzase să vorbească despre situația dosarului penal și respinsese neechivoc primirea vreunei sume de bani pentru a interveni pe lângă procurorii implicați în instrumentarea anchetei.
Cu toate acestea, în aceeași zi, denunțătorul a comunicat persoanei cercetate că magistratul în cauză ceruse suma de 700 EURO pentru rezolvarea problemei.
Cu ocazia audierii sale, S.C.G. a declarat că denunțătorul a fost cel care se oferise să intervină pe lângă magistrat în scopul obținerii unei soluții favorabile în dosarul în care era cercetat, însă, personal a refuzat orice demers din partea denunțătorului, inclusiv solicitarea privind remiterea sumei de 700 EURO pentru magistrat.
Tot astfel, D.F. a negat că ar fi intervenit pe lângă magistrat în vederea soluționării vreunei cauze penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
Ca urmare, procurorul de caz a constatat că acuzația de mită formulată în cauză nu era susținută probator, lipsind orice dovadă privind pretinsa influențare a anchetei de către magistratul cercetat.
Rezoluția procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul șef al Secției de combatere a corupție - Direcția Națională Anticorupție de către făptuitorul Z.C.C., invocându-se omisiunea de luare a măsurilor procesuale corespunzătoare în vederea cercetării denunțătorului L.L.M. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 259 Cod și greșita încadrare juridică dată faptei ce formase obiectul acuzațiilor pentru care fusese cercetat.
Plângerea astfel formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 31 ianuarie 2011 a procurorului șef al Secției de combatere a corupție - Direcția Națională Anticorupție emisă în lucrarea nr. 69/11-2/ 2011.
Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, la data de 14 februarie 2011, făptuitorul Z.C.C. a formulat plângere la instanță, conform art. 278/1 C. proc. pen., solicitând infirmarea rezoluției de neurmărire penală adoptată în privința denunțătorului L.L.M. și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. referitor la fapta pentru care fusese cercetat.
Plângerea a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul Secției penale sub nr. 1372/1/2011 din 17 februarie 2011.
În ședința publică de astăzi, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea plângerii de față, arătându-se că, în raport de gradul profesional al magistratului vizat de soluția de neurmărire penală, competența de soluționare a cauzei în primă instanță nu revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Asupra excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror se soluționează de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 28/1 C. proc. pen. a fost stabilită în favoarea curților de apel competența de soluționare în primă instanță a cauzelor privind infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe.
Or, în speță, cercetările în cauză au avut ca obiect pretinse fapte de corupție săvârșite și de petentul făptuitor Z.C.C., fost magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
În raport de cele arătate și dispozițiile legale menționate, fiind totodată incidente și prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se constată că instanței Curții de Apel Timișoara în revine competența de soluționare a plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 10 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, emisă în dosarul nr. 286/P/2010, potrivit regulilor care reglementează competența după calitatea persoanei.
Așa fiind, în temeiul art. 42 C. proc. pen. și art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 28/1 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune trimiterea cauzei privind plângerea formulată de petiționarul Z.C.C. la Curtea de Apel Timișoara spre competență soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Trimite cauza privind plângerea formulată de petiționarul Z.C.C. împotriva rezoluției nr. 286/P/2010 din 10 ianuarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției la Curtea de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011.