Asupra plângerii de față:
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenta C.D. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică.
În fapt se arată că a fost agresată fizic în ziua de 14 iunie 1990 orele 10.00, prezentând în acest sens și certificat medical și a solicitat tragerea la răspundere penală a celor vinovați de această agresiune.
Petenta învederează că nu au fost identificate persoanele care au agresat-o, parchetul nefăcând cercetări în acest sens.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând cererea petentei o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 18 februarie 1997, Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere în cuprinsul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în București în zilele de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin ordonanța cu același număr din 23 mai 1997, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției Parchetelor Militare din cadrul aceleiași unități de parchet, pe rolul căreia s-a constituit dosarul nr. 160/P/1997.
La dosarul nr. 160/P/1997 au fost preluate și reunite și alte cauze (înregistrate inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București), care au avut ca obiect plângeri îndreptate împotriva unor autori necunoscuți, vizând comiterea unor infracțiuni de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe. Prin rezoluția din 16 septembrie 1998, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea dosarului nr. 160/P/1997 în patru cauze, înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 și nr. 77/P/1998.
Dosarul nr. 77/P/1998, având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de persoane, care ar fi fost îngropate la cimitirul Străulești II, a fost conexat, la 8 ianuarie 2001, la dosarul nr. 75/P/1998, care a avut ca obiect atât cercetarea împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezență în perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la București în intervalul amintit, cât și investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut reprezentanții autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea corporală și decesul unor persoane.
La data de 19 decembrie 2007, invocând decizia Curții Constituționale nr. 610/2007, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 175/P/2008, iar în ce privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică, cu privire la faptele învinuiților care nu aveau calitatea de militari, urmând ca Secția Parchetelor Militare să continue cercetările față de învinuiții care aveau această calitate.
Ulterior, la 27 februarie 2008, rezoluția de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției de urmărire penală și criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008.
Prin ordonanța cu același număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind invocate criteriile de competență materială, deoarece în speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței statului.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a soluționat cauza la 10 martie 2009 când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008, a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de D.E., C.M., M.A., ș.a., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 162 C. pen., art. 163 C. pen. și art. 1681 C. pen., încetarea urmăririi penale față de A.O., M.O. și B.D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de A.N., S.E. și alți făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.
De asemenea, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008 din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. și a altor infracțiuni pentru care Secția Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 și 28 mai 2007.
Cauza disjunsă a fost reînregistrată în evidențele Secției de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008.
Dosarul a fost soluționat la data de 17 iunie 2009 când, prin rezoluția nr. 175/P/2008, s-au dispus următoarele soluții: scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen., art. 357 lit. a), b) și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni) și art. 26 C. pen. rap. la art. 2671 C. pen. (întrucât această infracțiune nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a), art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât faptele nu există), art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), M.C., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor). De asemenea, prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, s-a dispus și încetarea urmăririi penale față de B.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen. (întrucât a intervenit decesul învinuitului), I.I., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 217 alin. (4) C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 rap. la art. 267 C. pen. (deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale), M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 218 C. pen. și art. 75 C. pen. (deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), precum și neînceperea urmăririi penale față de E.D., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 182 C. pen. (întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale). în același timp, procurorii au dispus în cauză și neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art.194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 - art. 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2671 C. pen., deoarece fapta nu era încriminată la momentul săvârșirii ei și a infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen. (întrucât fapta nu există) și de art. 357 alin. (1) lit. b), c), d), e), alin. (2) și alin. (3) C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte infracțiuni sesizate prin plângerile și memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
În cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, cu privire la situația de fapt a cauzei, s-au reținut următoarele: în perioada 22 aprilie -13 iunie 1990, Piața Universității din București a fost ocupată de către persoane care protestau împotriva autorităților statului de la acea vreme și care își exprimau opțiunile și revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea organizațiilor civice și studențești, care participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piața Universității, astfel că în această zonă au mai rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi amplasate în fața Teatrului Național și care blocau circulația în Piață; în zilele de 11 și 12 iunie 1990, președintele României, membri ai Guvernului și ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieței Universității, cu scopul redării acesteia liberei circulații, întrucât acțiunea de protest, prin apariția unor vânzători ambulanți, cerșetori etc. a avut ca rezultat perturbarea activității instituțiilor din zonă și a vieții normale a celor care locuiau acolo; s-a arătat că în ziua de 11 iunie ora 16.00 a avut loc o ședință condusă de președintele I.I. și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V., ministrul de interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D., ministrul apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I., șeful Serviciului Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P., procurorul general al României G.R., prim-vicepreședintele Frontului Salvării Naționale N.S.D. ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de acțiune în vederea eliberării Pieței Universității.
În ziua de 12 iunie 1990, M.C. a prezentat premierului P.R. un plan de acțiune, pe care acesta din urmă l-a aprobat, iar în seara aceleiași zile, postul național de televiziune a difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulație a Pieței Universității.
În dimineața zilei de 13 iunie 1990, ora 4.00, au fost demarate de către forțele de ordine, 300 de militari și 100 subofițeri de poliție, acțiunile de deblocare a Pieței Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și fiind efectuate acțiuni de deratizare; astfel au fost reținute, la ora 7.00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție Transporturi București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor 17.30 – 18.30.
După ce Piața Universității a fost eliberată, în jurul orei 1100, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă a poliției. In același timp, în Piață și-au făcut apariția și câteva sute de muncitori de la întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de civili, care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate din polițiști și militari, aruncând în aceștia cu obiecte contondente și incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanților, dar și unele autovehicule aflate în fața Muzeului de Istorie și în Piața Universității, pompierii fiind împiedicați de către protestatari să stingă incendiile.
In jurul orei 1700, echipele formate din polițiști și militari s-au retras din Piața Universității, fiind copleșiți numeric de către manifestanții violenți; în continuare, aceștia din urmă s-au deplasat spre sediile Televiziunii Române, Poliției Capitalei, Serviciului Român de Informații și Ministerului de Interne.
Astfel, prin acțiunile lor violente, manifestanții au devastat și incendiat, în clădirea Poliției Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică și dispeceratul, au stras 112 arme, 340 de cartușe, uniforme, documente de uz intern și au eliberat din arest 84 de deținuți de drept comun; în același timp, alți manifestanți au atacat Sediul Serviciului Român de Informații, au incendiat parterul clădirii și tunelul de transmisiuni și au sustras documente.
Începând cu ora 1830, manifestanții au exercitat acțiuni de violență și asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de informații și studioul cinematografic ; la parterul clădirii. Pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul Ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forțele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind împușcați mortal, datorită unor proiectile care au ricoșat, M.V. și L.M., o altă victimă, S.I., suferind, în același mod, o plagă împușcată în zona cotului.
In jurul orei 2400, cadre ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au depresurat sediul celui dintâi minister. În continuare, manifestanții s-au retras spre magazinele Delta Dunării și Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor aparținând Ministerului Apărării Naționale și asupra unor detașamente de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău. În aceste condiții militarii au executat foc în plan vertical, fiind împușcate, prin ricoșeu, mai multe persoane: P.D.G., P.G.M., I.C., H.I., D.D. și D.G., ultimii doi decedând.
Acțiunea de depresurare a grupurilor de turbulenți din zona centrală a capitalei s-a încheiat în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5:30.
Tot în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestanți au pătruns în blocul turn al Televiziunii Române, militarii și polițiștii care apărau acest obiectiv fiind loviți cu obiecte contondente și sticle incendiare; agresorii au fost evacuați complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 122.
Din cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reieșit că incidentele din ziua de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79 de persoane din rândul forțelor de ordine.
S-a mai reținut în cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 că în dimineața zilei de 14 iunie 1990 au sosit în București grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comănești, Motru etc, dar și muncitorii din Brașov și din alte județe, aceștia fiind organizați și conduși de liderii lor sindicali; în jurul orei 6.30, președintele României de la acea dată, I.I., a ținut un discurs în Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să conlucreze cu forțele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în Piața Universității și în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite echipe mixte, formate din polițiști și muncitori, care au procedat la identificarea celor care manifestaseră anterior cu violență, ocazie cu care au avut loc acțiuni, soldate cu brutalizarea nu numai a manifestanților din ziua precedentă, ci și a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu acțiunile de protest; în acest context, au fost ridicate 1021 de persoane, dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori, au fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sancționate contravențional, 36 de minori au fost internați în centrul de primire, alte 706 persoane fiind puse în libertate după verificări; procurorii au mai arătat că acțiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990 s-au desfășurat în cooperare cu forțele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care acționau în numele și cu acordul conducerii de stat, aceste acțiuni având drept consecință nu numai vătămarea persoanelor reținute în vederea efectuării de verificări, dar și distrugerea unor bunuri aflate la sediile Universității București, Institutului de Arhitectură, la sediile unor formațiuni politice și asociații civile, ori la locuințele unor membri ai partidelor politice; în cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, a fost invocat comunicatul Ministerului Sănătății din 15 iunie 1990, din conținutul căruia a rezultat că, în urma evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări și 5 decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective; cu privire la persoanele reținute de către forțele de ordine, pentru verificări, s-a arătat că în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, V.D., comandantul Școlii de Ofițeri de la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din declarațiile acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au fost reținute în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală, fiind exercitate asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei de reținere, manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați la secțiile de poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de distrugere și tulburare a liniștii publice; procurorii au precizat și că alți 574 de manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575 București - Măgurele, în intervalul 14 -15 iunie 1990, asupra acestora fiind exercitate violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile unor martori reieșind că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că nu li s-au acordat îngrijiri medicale, decât cu întârziere și empiric, și că au fost deposedați de bunuri, prin violență; persoanele reținute la sediul UM 0575 au fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secțiilor de poliție din București; în motivarea rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, procurorii au arătat că manifestanții reținuți în condițiile mai sus arătate, au fost brutalizați cu ocazia depistării acestora, fie pe strada, fie în sediile instituțiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ținuți sub pază, fie în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de Interne, acțiunile minerilor neavând nici o justificare legală sau morală; în legătură cu autorii infracțiunilor de violență, procurorii au reținut că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat că, în timpul prezenței în București a minerilor, ca o consecință a acțiunilor acestora, ar fi rezultat persoane decedate.
În ceea ce privește infracțiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au constatat următoarele aspecte:
1. Infracțiunea prev. de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război - s-a reținut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcina învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ținut în zilele de 13,14 și 15 iunie 1990, nu a urmărit declanșarea unor conflicte de orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele și actele sângeroase și să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile ce vizau paza Pieței Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se, practic, reinstaurarea normalității.
2. Infracțiunea prev.
de art. 357 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. - genocidul prin uciderea
membrilor colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau
mintale a membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori
grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la
distrugerea fizică - s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective
și subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei
infracțiuni, deoarece manifestanții din
zilele de 13 -14 iunie 1990 nu pot fi caracterizați ca făcând parte dintr-o
colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere geografic, istoric și
social sau dintr-un grup național, rasial sau religios, iar situația premisă a
infracțiunii de genocid nu există; în condițiile în care, împrejurările în care
s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G. și D.D. au fost investigate,
în ceea ce îl privește pe I.I., în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secției de
urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, în speță, cercetările au vizat decesul unor persoane,
aproximativ 100, în timpul evenimentelor din 13 -14 iunie 1990, care ar fi fost
îngropate în cimitirul Străulești II din București; pentru verificarea acestui
aspect, organele de urmărire penală au efectuat exhumări, prin sondaj, fiind
întocmite și expertize medico - legale care au concluzionat că decesul s-a
datorat unor afecțiuni precum infarctul miocardic și hipertensiunea arterială,
nefiind constatate leziuni traumatice; martorii audiați în cauză au infirmat
înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu
identități necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza unor acte
medicale înscrise în registrele unităților medicale emitente și ale
cimitirului; în cazul persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de
Ofițeri de la Băneasa și la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condițiilor în
care au fost cazate nu a avut la bază intenția de a le supune unor suferințe,
ci lipsa de organizare a autorităților, care au fost luate prin surprindere de
evoluția evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate,
nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I. a prevăzut și urmărit, prin
acțiunile minerilor, distrugerea unei colectivități; referitor la învinuitul V.M.,
s-a consemnat că în cauză nu se poate reține vreo formă de participare la
săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care să se circumscrie
infracțiunii de genocid.
3. Infracțiunea prev. de art. 358 alin. (1) și alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. - tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, torturarea, mutilarea sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru existența acestei infracțiuni lipsește situația premisă prevăzută de lege (război, rupere de relații între state, incursiunile unei bande pe teritoriul țării) și că din probele administrate nu a rezultat vreo formă de participație a învinuitului I.I. la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât îl privește pe învinuitul V.M., s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990.
4. Infracțiunile prevăzute de art. 359 alin. (3) C. pen. și de art. 360 C. pen. - distrugerea în întregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară și săvârșită în proporții mari a unor bunuri, respectiv distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (monumente sau construcții care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de cărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate ) - referitor la aceste fapte s-a arătat că nu există situația premisă prevăzută de lege, și anume timpul de război.
5. Infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2671 C. pen. - complicitatea la infracțiunea de tortură - procurorii au reținut că la data comiterii: faptelor, acestea nu erau încriminate ca infracțiune, prevederile art. 2671 fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990.
6. Infracțiunile prev. de art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen. art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 189 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. - infracțiuni săvârșite în timpul evenimentelor din zilele de 13 - 15 iunie 1990- s-a constatat că pentru aceste fapte s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor.
La data de 25 august 2009, prin rezoluția nr .7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a soluției dispusă față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen.
Pentru a se dispune astfel, a fost reținută inexistența faptelor deoarece, pe de o parte, nu sunt realizate cumulativ elementele prevăzute de lege pentru existența infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen., referitor la situația premisă (timpul de război), subiectul activ și pasiv, elementul material și urmarea produsă, iar, pe de altă parte, activitatea desfășurată de învinuitul V.D., aceea de a asigura cazarea la sediul Școlii de Ofițeri de la Băneasa a unor persoane reținute de forțele de ordine în vederea cercetării și stabilirii participației acestora la acțiunile de violență împotriva unor instituții ale statului, nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor indicate.
Aceleași argumente subzistă și în raport de infracțiunile prevăzute de art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen., neputând fi reținută în sarcina învinuitului D.V. săvârșirea vreunei acțiuni sau vreo omisiune care să fi avut ca rezultat distrugerea unor bunuri sau decesul unor persoane, în contextul evenimentelor și tulburărilor sociale, al actelor de violență din intervalul 13-14 iunie 1990.
Prin rezoluția nr. 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V. și Asociația 21 Decembrie 1989 împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr. 175/P/2008.
Examinând din oficiu soluția, prin aceiași rezoluție, s-a dispus:
1. Infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, în ceea ce privește soluțiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [deoarece temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegal], precum și de încetare a urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, adoptate față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. (întrucât temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen., este nelegal), în cauză fiind aplicabile cu privire la infracțiunile susmenționate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
2. Scoaterea de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există, față de:
- I.I., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen., art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.;
- V.M., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen.;
- M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen. și art. 175 C. pen.;
3. Menținerea celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009.
În acest sens, s-a avut în vedere faptul că împrejurările în care au decedat M.V.V., L.M., D.D. și D.G., în timpul evenimentelor din după amiaza zilei de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990, sunt investigate în dosarul nr. 676/P/2009 al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
In ceea ce privește decesul altor persoane în timpul acțiunilor violente din zilele de 13 - 15 iunie 1990, cercetările efectuate în timp, în dosarul nr. 175/P/2008, au stabilit că alte victime decedate în acele împrejurări nu există.
Faptele care au format obiectul cercetărilor în speță au vizat exercitarea de violențe fizice, reținerea și cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederile dispozițiilor din Codul penal care reglementează infracțiunile contra păcii și omenirii (art. 356 - art. 360), cât și în prevederile dispozițiilor din același cod care reglementează infracțiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 - art. 182), contra libertății persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art. 218), precum și infracțiunile care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege (art. 250, art. 267).
S-a considerat că una și aceeași faptă care constituie elementul material al unei infracțiuni nu poate constitui, în același timp, elementul material și al altei infracțiuni, organele judiciare având obligația de a stabili o corectă calificare juridică a faptelor cercetate, pentru a se evita confuzia și dubla încadrare juridică a acelorași fapte.
Astfel, acțiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii (al căror obiect material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acțiunea incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere.
Ținând seama de persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați în cauză, de funcțiile deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au desfășurat în intervalul 13 -15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile sociale și istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de violență săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii și omenirii, s-a apreciat a fi incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor, deoarece faptele investigate nu se circumscriu obiectului juridic, obiectului material, subiecților, locului și timpului săvârșirii, elementului material, situației premisă, elementului subiectiv și urmării imediate produse. Astfel:
Totodată s-a considerat că nu poate fi reținută existența infracțiunii de propagandă pentru război, deoarece în speță nu au fost săvârșite activități prin care în mod public să fi fost propovăduit războiul, să se fi făcut apologia acestuia, ori să fi fost răspândite teorii sau concluzii care să justifice războiul sau agresiunea, după cum nu au fost răspândite știri tendențioase sau inventate de natură să servească dezlănțuirii unui război. Potrivit art. 153 C. pen., noțiunea de „timp de război" este definită ca reprezentând intervalul de timp de la data declanșării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. Prin prisma acestui text de lege, nu se poate susține că în intervalul 13 - 15 iunie 1990 România s-a aflat în timp de război;
Cât privește infracțiunea de genocid, s-a dispus că aceasta nu poate exista fără preexistenta unei colectivități umane sau unei grupări naționale, etnice, rasiale ori religioase cu privire la care sunt comise acțiuni care vizează uciderea membrilor colectivității sau grupurilor, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor acestora, ori supunerea lor la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică. Persoanele care au participat la evenimentele din perioada 13 - 15 iunie 1990, fie manifestanți, fie reprezentanți ai forțelor de ordine, care au fost deopotrivă victime ale agresiunilor, nu se circumscriu noțiunilor de colectivitate umană, ori grupare națională, etnică, rasială ori religioasă, neputându-se discuta despre exercitarea de violențe asupra unor astfel de grupări, ci asupra unor persoane luate în individualitatea lor;
În legătură cu infracțiunea de tratamente neomenoase, subiect pasiv al acesteia îl reprezintă răniții, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, ori al organizațiilor asimilate acesteia, naufragiații, prizonierii de război și orice alte persoane căzute sub puterea adversarului. Astfel, două categorii de persoane pot fi subiect pasiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, fie persoanele civile care datorită oricărei împrejurări au căzut sub puterea adversarului (prin ocuparea teritoriului, o incursiune pe acel teritoriu, un naufragiu, o deturnare de avion etc), fie persoanele care aparținând forțelor armate au căzut în puterea inamicului. Cu privire la situația premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase, această faptă nu poate fi săvârșită fără existența în prealabil a unei situații de conflict în sfera căreia persoanele se află unele față de altele ca adversari, situația de conflict putând fi reprezentată de război, ruperea de relații între state, incursiunea de bande pe teritoriul țării. Referitor la evenimentele din 13 -15 iunie 1990, nu s-ar putea susține că participanții la acestea aveau calitatea de adversari în sensul legii penale și că România se afla în situație de război;
Referitor la infracțiunile de distrugere a unor obiective și însușire a unor bunuri, respectiv distrugere, jefuire sau însușire a unor valori culturale, legiuitorul a incriminat distrugerea unor clădiri sau nave destinate a servi ca spitale, ori a mijloacelor ce servesc la transportul răniților, bolnavilor, materialelor sanitare aparținând Crucii Roșii sau organizațiilor asimilate acesteia, împrejurare nejustificată de o necesitate militară, în proporții mari, ori distrugerea mijloacelor și materialelor destinate pentru ajutorul sau îngrijirea răniților sau bolnavilor căzuți în puterea adversarului, precum și distrugerea, jefuirea sau însușirea, fără necesitate militară, a unor valori culturale, monumente, construcții cu valoare artistică, istorică și arheologică, muzeele, marile biblioteci, operele de artă, înscrisurile, arhivele de valoare istorică sau științifică, colecțiile importante de cărți, de arhive ori de reproduceri ale bunurilor enumerate și oricare alte valori culturale ale popoarelor. Deși în textele de la art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen. nu se prevede că faptele se săvârșesc în timp de război, totuși, condiția stării de război rezultă implicit din expresiile „fără necesitate militară" și „teritoriile aflate sub ocupație militară". Cum România nu era în intervalul 13 -15 iunie 1990 aflată sub ocupație militară și cum la dosar nu există dovada unor acțiuni sau omisiuni care să vizeze faptele mai sus descrise, infracțiunile prev. de art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen. s-a considerat că nu există.
Față de cele mai sus arătate, nefiind vorba în speță despre comiterea unor acțiuni/omisiuni care să vizeze propaganda pentru război, genocidul, tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiecte și însușirea unor valori culturale, așa cum sunt definite aceste infracțiuni în Codul penal, s-a constatat că nelegal s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru aceste infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză infracțiunile contra păcii și omenirii nu există, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Toate celelalte fapte comise în intervalul 13 - 15 iunie 1990 împotriva persoanei și împotriva unor bunuri se circumscriu, astfel, conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în partea specială a Codului penal (titlul II și titlul III) pentru care procurorii au reținut, în mod corect, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, s-a apreciat că, în mod nelegal, s-au adoptat soluții de încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., deoarece a intervenit prescripția, câtă vreme, din conținutul actelor de la dosar a rezultat că, în afara a 4 victime, a căror moarte violentă este cercetată în altă cauză (dosarul nr. 676/P/2009 al Secției de urmărire penală și criminalistică), nu există alte persoane decedate în timpul evenimentelor din 13 -15 iunie 1990.
Prin urmare, temeiul juridic corect al soluțiilor de netrimitere în judecată a fost considerat a fi cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
De asemenea la data de 16 septembrie 2009, prin rezoluția nr. 8835/4249/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile prin care numiții A.M.D., A.I.D., G.V., V.N., I.I., P.V., I.D., G.P., S.G., N.E., F.M., în solidar cu Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, B.A., A.D.V., S.L.V., B.M.F. și A.F. au criticat soluția dispusă în dosarul nr. 175/P/2008.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta C.D. la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 7739/5493/II/2/2010 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Nemulțumită de modul în care a fost soluționată plângere sa petenta a formulat plângere, în condițiile art. 2781 C. proc. pen. la instanța de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea petentei C.D. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din actele premergătoare efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în privința faptelor reclamate de petenta C.D. a intervenit prescripția răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
Actele premergătoare efectuate de Parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni care au fost, într-adevăr comise, însă împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de art. 122 și art. 124 C. pen. împiedică continuarea cercetărilor pentru angajarea răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că rezoluția atacată este conformă cu dispozițiile legale evocate, neexistând temeiuri pentru desființarea ei.
Referitor la soluția parchetului care a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale față de persoana indicată în această rezoluție, petenta nu a invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect infracțiunea de lovire din 14 iunie 2009 comise asupra sa.
Față de considerentele arătate, Înalta Curte în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondată plângerea petentei C. (B.) D. și menține rezoluția atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) din același cod va dispune obligarea petentei la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.(fostă B.)D. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.
Obligă petenta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2011.